”Cardinalul și oamenii lui vroiau toți banii bisericii… ” Cronica fraților hutteriți (271)

      Asupra întregii chestiuni plana o liniște mormântală până pe 22 iulie, când Breuner și contele italian s-au întors la Nikolsburg și au trimis după Burkhard Braitenstainer, bătrân pe atunci la Nikolsburg. Cu cuvinte mieroase și înșelătoare i-au spus că venise timpul să îi elibereze pe cei trei frați din închisoare. Doar o treabă mai trebuia clarificată, referitoare la fratele Sebastian Dietrich [care nu mai trăia]. Din moment ce Mihai Kocher, bătrân la Moskowitz, era vărul lui Sebastian, Burkhard ar trebui urgent să trimită o scrisoare printr-un mesager special în care să-i fie lui Mihai transmis că trebuie să vină imediat la Nikolsburg pentru a răspunde în locul vărului său decedat. Burkhard le-a crezut minciunile și a scris din castel, rugându-l pe fratele Kocher să vină cât de repede se putea. Fratele Kocher, totuși, a răzbătut prin înșelăciunea lor și nu s-a făcut văzut. Astfel că l-au luat pe Burkhard prizonier, l-au transferat pe Rudolf în celula unde era Bencker și l-au pus pe Bencker împreună cu Christoph. (Lui Bencker nu i s-au pus multe întrebări și a ieșit din treaba aceasta destul de nevinovat.) Burkhard a fost pus în celula întunecată în care fusese Rudolf înainte.

     În următoarea zi, 24 iulie, acești Iuzi l-au dus pe Rudolf la Neumühl, pe 26 iulie la Tracht și pe 27 iulie la Kostel. În ambele locuri au reușit să pună mâna pe banii pentru care săracul nostru popor au lucrat din greu și au transpirat ca să îi câștige și încălcându-și promisiunile, i-au luat. Astfel că pe calea cea mai rușinoasă și înșelătoare, comunitatea-biserică a Domnului și-a pierdut aproape toți banii peșin, economisiți pe durata a mulți ani pentru a acoperi nevoile în vremuri de greutăți. Și aceasta s-a întâmplat din pricina lui Rudolf, în care toți aveau o mare încredere.

       După ce Rudolf arătase tot ceea ce știuse, era rândul lui Burkhard. Cardinalul l-a chemat pe Burkhard să apară înaintea lui și a susținătorilor săi. A încercat să îl câștige prin cuvinte mieroase și ipocrite, precum și cu cuvinte aspre. A spus că prăbușirea și ruina bisericii putea fi evitată doar dacă toți banii ascunși erau scoși la lumină și înmânați Maiestății Sale. Dacă nu, la sigur că biserica va fi distrusă.

          Burkhard a crezut că se poate ocupa de chestiune cu mai multă înțelepciune decât a făcut-o Rudolf, pentru că în timp ce Rudolf era în închisoare, Burkhard auzise despre opinia bătrânilor că cineva care se numește pe sine un frate nu poate dezvălui unde se aflau banii bisericii. Astfel că răspunsul său a fost că un singur om nu poate decide aceasta pe cont propriu, ci doar cu consimțământul tuturor bătrânilor și a întregii biserici. Drept rezultat, cardinalul a călărit împreună cu Breuner și contele italian la Austerlitz, luându-i pe Burkhard, Rudolf, Christoph și Bencker cu ei. De acolo, pe 5 august, a emis o scrisoare tăioasă adresată bătrânilor de la Neumühl, precum și tuturor bătrânilor din comunitățile noastre. Poruncea tuturor slujitorilor Cuvântului să apară cu toți administratorii la Austerlitz dimineața pe 7 august și dacă nu exista riscul să ne pierdem toate posesiunile , iar întreaga noastră biserică să fie exterminată. Cu un termen atât de din scurt, era imposibil ca frații să ajungă la Austerlitz în ziua și la ora stabilită de cardinal; dar din responsabilitate pentru toți oamenii noștri, câțiva frați au fost numiți să meargă și să apară înaintea lui. Acești frați, oricum, au fost prinși de maghiarii care efectuau un raid cam la un km de Auspitz. Au fost jefuiți și bătuți așa că nu au fost în stare să ajungă la Austerlitz.

     Cardinalul a refuzat să accepte atacul maghiarilor ca scuză pentru nereușita în a apărea a fraților. A stabilit un al doilea și al treilea termen limită pentru ca toți bătrânii să se adune la Austerlitz. Însuși Burkhard a scris, presându-i pe frați să vină și să nu îl lase de izbeliște, pentru că niciun articol referitor la credință nu era implicat. El va fi de acord cu orice ar fi decis ei când vor fi venit.

     Desigur, toți știau foarte bine despre ce era vorba; cardinalul și oamenii vroiau toți banii bisericii și dacă bătrânii apăreau și le refuzau cererile, cardinalul i-ar fi prins pe aceia responsabili cu proprietățile comunității și i-ar fi aruncat și pe ei în închisoare. Prin urmare mulți frați cu slujbe au decis – din pricina dragostei lor pentru biserică și bătrâni – ca bătrânii să nu apară, ci ca toți membrii să aștepte ceea ce ar pregăti Dumnezeu pentru biserică. Prin urmare, bătrânii din Austerlitz și Damborschitz împreună cu administratorii lor și unii dintre capii departamentelor de lucru au pornit iarăși să îl vadă pe cardinal, domnul Breuner și pe contele italian la Austerlitz. Dar lucrul acesta nu l-a mulțumit pe cardinal. El a spus că a nu a vrut croitori și cizmari, ci pe bătrâni.

    Prin urmare, s-a văzut ca necesară redactarea unei scrisori cardinalului în numele tuturor bătrânilor. Ei au clarificat faptul că nici acum sau mai târziu nu puteau veni, deoarece ceea ce el le cerea se afla în directă opoziție cu credința și conștiința lor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s