”Cardinalul imediat a cerut o descriere detaliată a locației banilor…” Cronica fraților hutteriți (270)

      Prin urmare, Maiestatea Sa Împărătească dorea să obțină informații despre resursele noastre, nu cu intenția de a le lua, ci mai degrabă să le păstreze în siguranță și pentru a le preveni din a cădea în mâinile dușmanilor Maiestății Sale.

      Cardinalul și ceilalți doi domni l-au rugat în mod special pe Rudolf, îndemnându-l să le spună unde erau banii, din moment ce era bătrânul bisericii și trebuie să știe. Cardinalul le-a jurat pe cinstea și adevărul lui Dumnezeu și atât de sigur cum ziua era zi că banii nu vor fi luați. În același timp a amenințat cu represalii îngrozitoare dacă cuvântul Maiestății Sale nu va fi demn de crezare și locația banilor nu va fi dezvăluită. Deja avea poruncă împărătească să extermine întreaga noastră biserică: el va măcelări bărbații și va trimite femeile și copiii ca iobagi în orașele din Moravia. Dacă nu o credeam, el va începe chiar în dimineața următoare la Nikolsburg și Neumühl.

     Aceste amenințări l-au adus într-o stare de teroare pe Rudolf – pentru că nu se încredea în Domnul din ceruri îndeajuns în această problemă – astfel că a spus că nu putea nega că știa ceva despre bani și a cerut voie să vorbească în privat cu cei doi frați. Cardinalul i-a refuzat cererea și a spus că ar trebuia să discute chestiunea înaintea domnilor, care de asemenea erau oameni buni și cinstiți. Prin urmare, Rudolf și-a întrebat vărul Christoph Hirzel, care în concepția sa era un om mai discret decât el, dacă ar trebui să dezvălui ceea ce știa. Dar Christoph (care în ziua dinaintea întemnițării îi făcuse o aluzie lui Rudolf că ar trebui să facă ceva pentru împărat prin a-i oferi o sumă de bani) nu era încrezător îndeajuns pentru a-i oferi lui Rudolf sfatul de care avea nevoie, mai precis, acela că era destul de greșit să trădeze sudoarea și munca grea a bisericii și că nu ne puteam cumpăra calea de ieșire din încercările pe care Dumnezeu le-ar trimite asupra noastră.

     În loc, i-a oferit lui Rudolf răspunsul slab că din moment ce domnii făcuseră asemenea promisiuni mari să nu ia nimic, ar putea să nu fie greșit ca să îi aducă și pe ei la cunoștință.

       Apoi ei l-au presat pe Rudolf și mai tare să le spună unde și în ce locuri erau banii și a admis că știa de cinci locuri unde banii erau îngropați, arătate lui cu toată încrederea: unul la Neumühl, Kostel, Tracht și două la Pribitz. Cardinalul imediat a cerut o descriere detaliată a locației banilor și a aflat de la Rudolf numele celorlalți bătrâni care ar putea să știe ceva.

     După aceasta, cardinalul, Breuner și contele italian au călărit înapoi la Brünn. Pentru câteva zile nu am mai auzit nimic și frăția nu putea primi nicio veste referitoare la ceea ce s-a întâmplat cu prizonierii. Nimeni din castel nu știa nimic și nu le puteam transmite lor niciun mesaj și nici ei nouă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s