”Apoi au fost aduși la castelul Nikolsburg printre batjocurile ostașilor.” Cronica fraților hutteriți. (269)

      Allanz a cerut ca Rudolf să ia cu el unul sau doi dintre bătrânii cei mai apropiați lui. Cei doi aleși au fost Christoph Hirzel (vărul lui Rudolf) și Hans Benckner (ajutorul său).

      Chiar în afara camerei, în timp ce mulți dintre ai noștri priveau și plângeau, au trebuit să se urce în trăsura pe care o comandase Allanz sub pretextul unei călătorii la Auspitz. Au fost luați și escortați de douăzeci și trei de călăreți și șaptesprezece muschetari (deși niciunul dintre ei nu era de fapt necesar). Vă puteți imagina ușor neliniștea și supărarea ivită printre oamenii noștri. Era multă supărare și plâns.

      Când acești Iuda au trecut peste râul Thaya lângă Pulgram și au ajuns pe proprietățile cardinalului, Allanz s-a dezvăluit cu adevărat ca dușman. I-a percheziționat pe toți cei trei frați și le-a luat orice a găsit, în special scrisori și tăblii de scris. Apoi au fost aduși la castelul Nikolsburgmikulov_03
(imagine a castelului Nikolsburg (Mikulov, Cehia) din zilele noastre.)
printre batjocurile ostașilor
, care spuneau că îl aduseseră pe regele Angliei (
England, Engel landt: ținutul îngerilor). Imediat frații au fost puși în celule separate în închisoare (Rudolf se afla în cea mai rea și întunecată). În castelul Nikolsburg, birjarul și el a fost percheziționat de scrisori – în ghete și peste tot.

      Timp de șase zile li s-a oferit mâncare și de băut de la comunitatea noastră din Nikolsburg și fratele care le aducea mâncare i se îngăduia să vorbească cu ei prin ușă, dar întotdeauna cu o strajă care să audă ce vorbeau. În a șasea zi, porunci au sosit de la cardinalul de la Brünn ca și castelul să furnizeze mâncarea fraților și să nu mai permită fraților să îi viziteze în caz contrar ei vor fi pedepsiți sever. Această porunci a fost ținută cu strictețe.

      Pentru cinci săptămâni au rămas în închisoare fără ca alte măsuri să fie luate. În acest timp, recursuri erau făcute prin scrisoare și vorbă cardinalului și altor nobili importanți, implorându-i cu umilință să îi elibereze pe frați.

      Pe 10 iulie, cardinalul a sosit la Nikolsburg cu domnul Christoph Seifried Breuner (acesta rezidând la Staatz în Austria) și cu un conte străin din Viena, necunoscut nouă după nume sau familie.1 Acești trei domni i-au dojenit pe cei trei prizonieri într-o audiere privată. Cardinalul le-a reproșat în cuvinte înțepătoare că frații pactizaseră cu Bethlen și cu alți dușmani ai Maiestății Sale Împărătești și au contribuit cu bani pentru război. Mai mult, Maiestatea sa primise informații demne de încredere că noi strânsesem o mare comoară, aceasta ajungând până la un milion de guldeni în aur. Din moment ce bătrânul nostru Rudolf trăia într-un mic sat la Neumühl, foarte ușor se putea întâmpla ca rebelii să îl prindă și să obțină banii de la el prin tortură, spuneau ei. Astfel ar fi ajuns în mâinile dușmanilor Maiestății Sale Împărătești, ramforsându-le efortul lor de război.

1 Contele Alexandru Cicognia, mai târziu numit „contele italian.” Împăratul Ferdinand al II-lea, într-o scrisoare datată la Viena pe 22 martie 1621, l-a întrebat pe cardinalul von Dietrichstein, care era obișnuit cu felul de a fi al hutteriților, să îi sprijine eforturile lui Cicognia de a găsit bani în comunitățile hutterite. Despre corespondența dintre Ferdinand al II-lea și cardinalul von Dietrichstein privitor la banii hutteriților, vezi Hruby, Wiedertäufer, 139-142; de asemenea 83-85; Beck, 396-397.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s