Moartea lui Ulrih Jaussling. Cronica fraților hutteriți. (266)

      Pe 2 aprilie, când armata împărătească era pe cale să asedieze fortăreața de la Neuhäusel din Ungaria, cardinalul von Dietrichstein ca și guvernator al Moraviei i-a scris o scrisoare lui Ulrih Jaussling la Neumühl. Dar Jaussling, bătrân al bisericii, se afla pe atunci încă în refugiu în Ungaria. În numele Maiestății Sale Împărătești, zece căruțe solide trebuiau să fie la armureria împărătească din Viena în câteva zile. Fiecare căruță trebuia să aibă patru cai și patruzeci de guldeni într-o provizie lunară de mâncare și nutreț, precum și frați care să aibă grijă de cai ca și cum ar fi ai lor. Nu trebuiau să existe excepții, existând pericolul dizgrației și pedepsei împărătești. Deși orizontul acestei chestiuni părea sumbru, finalul a fost mai bun decât ne-am fi așteptat. Ne-am plâns cardinalului și comisarilor împărătești că nu ne vom supune din motive de conștiință și că toate comunitățile noastre luate împreună de abia aveau destui cai buni cât era nevoie; i-am implorat cu umilință să aibă înțelegere. Astfel că am fost eliberați de această obligație și ni s-a poruncit în schimb să transportăm produse alimentare pe cuprinsul țării. Dar între timp această poruncă a fost retrasă și părea ca și cum întreaga chestiune fusese doar un test răutăcios.

La ora șase seara în Joia Mare, 8 aprilie 1621, dragul și devotatul nostru frate Ulrih Jaussling a adormit în Domnul cu o inimă împăcată și o conștiință curată la castelul Branc din Ungaria. El era un om credincios și devotat, un pios Prim-bătrân al întregii biserici, care ne-a lăsat multe învățături solide. A plecat din această vale a plângerii după ce a îndurat multe neajunsuri și temeri care l-au atacat pe el și biserica Domnului în această perioadă. În timp ce se apropia de sfârșitul său, deseori se ruga ca în aceste vremuri triste și rele Domnul să ia biserica și mai mult în grija sa credincioasă. Fratele Ulrih avea patruzeci și opt de ani și fusese un slujitor al Cuvântului pentru douăzeci și doi de ani; pentru mai bine de un an a condus biserica Domnului în mijlocul dezordinii și a nenorocirii.

Pe 25 aprilie, fratele Niklas Kuenzin din Velké Leváre, un slujitor al Evangheliei, a murit cu o inimă împăcată și o conștiință curată la Nikolsburg.

Pe 6 mai, Iosif Händel (directorul școlii din Nikolsburg) și un băiețel de zece ani au fost puși în închisoare de către domnul Cardinal von Dietrichstein și ținuți acolo până pe 24 septembrie din pricina unei scrieri împotriva papalității. Directorul anterior Wilhelm Mändel a copiat-o oarecum aiurea de pe un tractat tipărit și Händel din Nikolsburg i l-a dat cu nesăbuință unui băiat să învețe din el. Din moment ce nici directorul și nici băiatul nu au putut fi găsiți vinovați cu ceva, au fost eliberați pe 24 septembrie.

       Pe atunci biserica Domnului a stat fără un bătrân pentru patru săptămâni, din moment ce pericolul ce emana dinspre soldați era prea mare pentru ca bătrânii să se adune. Dar de duminica Laudate, 9 mai, întreaga frăție a oferit o mărturie unanimă pentru fratele Rudolf Hirzel să conducă și să aibă grijă cu credincioșie de biserica lui Dumnezeu și cu toată seriozitatea i s-a încredințat această sarcină de către dragul nostru frate Hauptrecht Zapff. Paguba și batjocura incomensurabilă aduse asupra bisericii la scurt timp după de către acest Rudolf vor fi în curând relatate în toată durerea și nenorocirea lor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: