Foametea și inflația din 1622, Ungaria. Cronica fraților hutteriți. (262)

       A trebuit să plecăm din Moravia și să mergem în Ungaria practic cu mâna goală. Iarna se apropia și era un timp greu, când totul era foarte scump. Din pricina marii noastre sărăcii, mulți dintre ai noștri au suferit. Un număr foarte mare se adunase și exista foarte puțină mâncare. Și totuși bătrânii și în special Valentin Winter, prim-bătrân al întregii biserici nu cruțau niciun efort, ci făceau tot ceea ce puteau zi și noapte pentru a obține pâine și adăpost. Dumnezeu a atins inimile multor domni maghiari, rezultatul fiind că erau bucuroși să îi lase înăuntru pe ai noștri. Ei erau chiar supărați dacă nu ne așezam pe proprietățile lor.

      Și totuși marea foamete din Ungaria, mai rea decât orice altceva înregistrat în cărți de istorie și cronici, a lovit biserica lui Dumnezeu în mod special cu mare putere. O baniță de grâu costa zece taleri; o baniță de secară, opt; o baniță de orz, șapte; o baniță de mazăre, zece; o baniță de mei, nouă și o baniță de hrișcă, cinci taleri. O franzelă costa un gulden; o putină de sare, doi taleri; un funt de carne, nouă groși; o halbă de bere, optsprezece creițari; și un urcior de vin, patruzeci și doi de creițari. Drojdia avea prețul de jumătate de taler unguresc, un chintal de seu la cincizeci de taleri, un chintal de lână la 130 de taleri, un chintal de cânepă la nouă și două piei de boi netăbăcite la șaisprezece taleri. Pe scurt, toate produsele de bază de larg consum erau extrem de scumpe și ca lucrurile să fie dezastroase de-a dreptul, banii și-au pierdut valoarea și în Ungaria și în alte țări.1

      De abia vindea cineva ceva dacă nu era plătit în moneda veche (taleri și ducați împărătești), dar noi nu câștigasem deloc din aceștia și nimeni în întreaga noastră biserică nu avea un venit. Astfel că nevoile bisericii au căzut pe puținul pus deoparte în anii buni de către părinții noștri exact pentru astfel de zile negre și care cu mari eforturi a fost salvat de la a fi luat de cardinal. Acesta a fost folosit pentru a acoperi nevoile cele mai urgente ale oamenilor. Și totuși în zile de foamete, țăranii din zona noastră au furnizat pâine pentru poporul bisericii lui Dumnezeu și astfel (mulțumită lui Dumnezeu) nimeni nu a trebuit să sufere de foame. Prin harul lui Dumnezeu, în mijlocul greutăților și a necazurilor ne situam mult mai bine decât dușmanii noștri s-ar fi așteptat. Domnul din ceruri, care niciodată nu își abandonează copiii, cu milostenie ne-a ajutat să continuăm, chiar și când eram cel mai înfricoșați și în nevoință.

1 De asemenea vezi Beck, 410-411. Despre inflația monetară a anilor 160-1622 (așa numiții Kipper- und Wipperjahre), când monedă devalorizată circula, Codexul Dreller, fol. 153v (1622), ne relatează:

Ar trebui să mai știți, dragi cititori, că pe vremea aceea banii buni aveau o valoare foarte mare. Un ducat valora douăzeci de guldeni în moneda nouă, inferioară, aceasta fiind foarte slabă în greutate și frumusețe. Și când prețurile au scăzut din nou și monede mai bune au fost emise, nu doar comunitățile-biserică, ci și domnii și toți ceilalți au suferit pierderi mari. Ceea ce înainte costa zece creițari era atunci vândut pentru un creițar și mărunțișul era numit `biștari lungi.` De aceea totul era atât de scump.” Gustav Freytag, Bilder aus der deutschen Vergangenheit, Vol II, raportează că „banii noi” de pe vremea aceea „erau aproape cupru pur, care era fiert și albit. După aproape o săptămână se preschimba în roșu aprins.” Expresia ”not a red cent” (kein roter Heller/ nicio centimă roșie) este posibil să își fi avut originea atunci.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s