”Am fost prigoniți și alungați din Moravia în octombrie în acest an 1622.” Cronica fraților hutteriți. (261)

       Prin urmare, prigonirea credinței noastre și a mărturiei pentru Hristos s-a intensificat. Cardinalul a preluat unele proprietăți morave ale câtorva domni care se aflau în închisoare și apoi ne-a alungat cu mâna goală din Austerlitz, Damborschitz, Alexowitz, Moskowitz, Kostel și Altenmarkt, la fel cum făcuse și pe proprietatea sa. Toți caii, boii, vacile, oile și purceii noștri, toate grânele și alte provizii – o cantitate însemnată de bunuri valoroase – au trebuit să fie lăsate în urmă. Dar în câteva locuri oamenii au reușit, chiar cu ajutorul câtorva ostași, să plece cu ceva îmbrăcăminte și lenjerie de pat. Dar deseori transportul costa aproape la fel de mult ca și lucrurile în sine, pentru că trebuia să tocmim căruțași și escortă de oșteni – fără ei era nesigură călătoria – și de abia exista comunitate în Moravia căruia i s-a permis să își păstreze caii și boii de plug. Plata unui căruțaș pentru trei-patru km era de cincisprezece sau șaisprezece taleri și fiecare membru al escortei cerea zece guldeni. Fiecare dorea să se îmbogățească de pe urma noastră, necontând cât de tare ne-ar fi sărăcit prin aceasta.

     Astfel, că așa cum am relatat mai sus, am fost prigoniți și alungați din Moravia în octombrie în acest an 1622, dintr-o poruncă a Împăratului Ferdinand al II-lea la instigarea cardinalului von Dietrichstein. O mare cantitate ale bunurilor mobile și imobile și mult vin și grâne produse în acest an au fost lăsate în urmă în cele douăzeci și patru de comunități din Moravia. Majoritatea comunităților semănaseră deja secara de iarnă. Paguba suferită de dragul adevărului în această prigoană se află dincolo de orice descriere, dar o parte din greaua pierdere este lăsată aici pentru posteritate: peste 800 de obroace de grâu, 114 obroace de orz, 478 obroace de ovăz, 133 obroace de hrișcă, peste 300 de obroace de vin; 130 de capete de vită, 70 de boi, 150 de cai, 655 de purcei; în plus, tot felul de bunuri casnice – tigăi de cupru, stofe, lână, pânzeturi de in, sare, drojdie și alte lucruri similare – precum și unelte și magazii de materiale pentru artizani. La cea mai scăzută estimare (după valorile vehiculate atunci în Ungaria și Moravia) valoarea totală depășea 364.000 de taleri. Aceasta nu includea cele douăzeci și patru de comunități1 și proprietatea lor, viile, grădinile, câmpurile și pajiștile, care ar fi crescut-o la o sumă imensă.

1 Spre sfârșitul lui 1622, cele 43 sau mai multe comunități hutterite care existau în Moravia în 1619 au fost reduse la 24 prin distrugerile războiului. Acele 43 de comunități erau localizate într-o zonă cuprinsă în mare de orașele Brno, Znojmo, Břeclav, Uherské Hradiště și Slavkov. Vezi Hruby, Wiedertäufer, 107-109 pentru o listă a celor 43 de comunități și proprietățile aferente.

Conform Codexului Dreller, fol. 152r, cele 24 comunități la care s-a renunțat în 1622 erau: Neumühl, Tscheikowitz, Kobelitz, Tracht, Pausram, Pribitz, Nuslau, Pohrlitz, Austerlitz, Herspitz, Kostel, Göding, Schadowitz, Damborschitz, Urschitz, Nikoltschitz, Klein Niemtschitz, Alexowitz, Stiegnitz, Wischenau, Teikowitz, Tschermakowitz, Moskowitz și Altenmarkt. Vezi respectivele articole în Zeman, Topography; Beck, 408-410.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s