”Oricine care nu cunoscuse el însuși dificultatea auzirii despre și vederii a tuturor acestora nu va crede că un om care se pretinde creștin poate să comită fapte atât de perfide și diavolești.” Cronica fraților hutteriți. (256)

      Este imposibil de relatat toate barbariile subumane la care am fost supuși noi și alți oameni în timpul acestui război ticălos și blestemat dus de spanioli, valoni, polonezi și trupele împărătești germane și cât de multe respectabile și credincioase surori în etate, mame ce stăteau să nască, mame de copii nou-născuți, surori extrem de bolnave, surori nemăritate și fetițe mici de opt sau nouă ani , chiar băieței (acest lucru fiind complet contrar naturii) au fost violați fără rușine în mod public. Bărbați și băieți erau spânzurați de organele lor genitale și arși cu fiare și tigăi înroșite în foc. Picioarele lor li se puneau în foc până când degetele mari ardeau de tot; se provocau răni și se insera pulbere înăuntru lor și i se dădea foc; degete și urechi erau tăiate. Erau torturați cu menghina de cap până când ochii le ieșeau din orbite și erau spânzurați de gât precum hoții. Acestea și alte lucruri neauzite care nu pot fi menționate din pricina chiar a rușinii au fost comise în mod public de către soldații împărătești (care se considerau pe sine însuși cei mai buni dintre creștini). Oricine care nu cunoscuse el însuși dificultatea auzirii despre și vederii a tuturor acestora nu va crede că un om care se pretinde creștin poate să comită fapte atât de perfide și diavolești. Nu ar fi fost de mirare dacă însuși raiul ar fi pălit, dacă pământul s-ar fi cutremurat și dacă elementele Pământului ar fi tremurat. Chiar și diavolul poate că ar fi manifestat o mai mare frică de puterea și maiestatea lui Dumnezeu decât acești indivizi posedați de diavol. Fie ca Dumnezeu, în a cărui mâini ne încredințăm toată judecata, să le deschidă ochii.

      În ciuda tuturor opresiunilor și a mizeriei crunte, ținând acum pentru ultimii patru ani, niciodată nu ne-am pierdut speranța unei mici ameliorări. Dar cu cât continua războiul mai mult, cu atât mai rele deveneau neajunsurile. Credeam că am ajuns în pragul nostru de sărăcie cel mai de jos, din moment (cum am menționat și mai sus) ce bani aproape că nu mai aveam, multe comunități fuseseră arse din temelii, altele jefuite și rezerva noastră de mâncare mâncată de către oșteni. Și totuși un impozit imposibil de greu ne-a fost impus în iulie 1622 (mult mai mult decât ceilalți din țară trebuiau să plătească). Pentru cinci luni comunitățile noastre (jumătate dintre ele nu mai erau locuite pe vremea aceasta) trebuiau să aducă o contribuție lunară de o mie cinci sute de taleri peșin, precum și doisprezece obroace de secară și doisprezece de ovăz. În cinci luni acestea vor ajunge la 7500 de taleri peșin și șaizeci de obroace de secară și de ovăz.

      Nu se afla în posibilitățile bisericii să ofere o asemenea cantitate de bani și grâne, pentru că dacă impozitele erau percepute pentru un an (și asemenea impozite durau de obicei pentru o lungă perioadă de timp), cantitatea de grâne necesară era mai mult decât noi toți frații din Moravia puteam să cultivăm. Venitul nostru era mult prea mic pentru a furniza cei 18.000 de taleri peșin anual. În afară de aceasta, era împotriva credinței și conștiinței noastre să contribuim cu bani la război și strămoșii noștri nu au făcut-o niciodată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s