”Cu imensă bucurie și mulțumire i-am primit pe toți aceia care fuseseră eliberați.” Cronica fraților hutteriți. (245)

Restul muschetarilor polonezi au ajuns în orașul Laa de pe râul Thaua (Austria inferioară) cu douăzeci și unu de surori pe care le-au prins și fratele Hans Iacob Wolf, care fusese bătut cu cruzime și avea răni severe la cap. Căpitanul polonez care îl luase prizonier pe Hans Iacob a trebuit să stea câteva ore până la gât în apa din mlaștină. Când a ajuns în oraș înspre seară cu mult după ceilalți, ud și pedestru, el se afla într-o stare de mare furie și a trimis după fratele Hans Iacob, care a cerut să fie cu oamenii noștri în moară. În aceeași noapte căpitanul l-a torturat în mod îngrozitor cu menghina de cap1 pentru a-l convinge să spună unde erau banii, ceea ce a refuzat să facă în mod absolut. Apoi căpitanul a cerut o răscumpărare de o mie de taleri împărătești pentru Hans Iacob. Cetățenii din Laa s-au oferit să plătească această sumă în numele lui Hans Iacob (deși fără consimțământul său complet) și devreme în următoarea dimineață au împrumutat banii de la comandantul german din oraș și i i-au dat căpitanului polonez. Însă, Hans Iacob dorea ca banii să fie folosiți pentru a elibera două surori pe care căpitanul polonez intenționa să le ia cu el. Ticălosul polonez s-a înfuriat. A aruncat banii cât colo și când a părăsit orașul, i-a luat cu el și pe Hans Iacob, care era foarte slăbit de la tortură și de la rănile sale de la cap și pe o foarte frumoasă soră pe nume Suzana, fiica lui Hans Ausgeber (pivnicerul) care fusese omorât. I-a luat cu el pe cal în tabăra poloneză de la Krems.

Acolo au fost ținuți în închisoare penru câteva săptămâni și în special fratele Hans Iacob a fost tratat cu cruzime. A suferit de foame, neavând altceva decât fructe necoapte de mâncat majoritatea timpului. Cum comunitatea-biserică nu era în stare să trimită bani sau altceva pentru a-l ajuta, s-a îmbolnăvi și a început să se veștejească. Dar polonezii au refuzat să îl elibereze decât dacă o mie de taleri împărătești erau plătiți în numele său. Popa din Laa care fusese la Pribitz în timpul atrocităților a cerut două sute de taleri suplimentari, deoarece el pretindea că i-a salvat viața lui Hans Iacob și a împiedicat arderea comunității după ce nelegiuiții soldați i-au pus foc în câteva locuri. Principele von Liechtenstein l-a chemat pe Hans Iacob în tabără pentru a-i comunica aceste cereri.

În marea sa nevoință, Hans Iacob le-a scris bărânilor, implorându-i să le dea banii de dragul tuturor prizonierilor și fiindcă nu toată lumea din Pribitz fusese omorâtă. Dar bătrânii nu vedeau aceasta ca un lucru corect, pentru că ar fi însemnat recompensarea celor care i-au maltratat atât de rău pe oamenii noștri. (De exemplu, mai mult de o soră a fost necinstită de mulți soldați. Ei îi puneau căluș unei surori și apoi unul după celălalt își făceau poftele cu ea.) Prin urmare, o scrisoare de la toți bătrânii i-a fost trimisă lui Hans Iacob, explicându-i că din prisma a multe motive banii nu puteau fi plătiți și că niciunul dintre ei nu ar fi cerut un asemenea lucru dacă s-ar fi aflat într-un necaz asemănător. Hans Iacob ar trebui să se pună pe el însuși în mâinile lui Dumnezeu și să fie pregătit să sufere cu răbdare pentru Hristos, din moment ce tot ceea ce un credincios îndura cu nevinovăție era chiar suferința lui Hristos și prin urmare nu ar fi fost bine să cumperi libertatea în locul acesteia. Dar din moment ce boala lui Hans Iacob a deveni din ce în ce mai serioasă, preotul menționat mai sus l-a transferat din tabăra poloneză la Viena. Acolo a zăcut pentru câteva zile la casa lui Christoph Roll, un comerciant de fierătanii care împreună cu un bărbier-chirurg din Nikolsburg au avut grijă de el până când a adormit în Domnul pe 19 septembrie în acest an 1620. A fost înmormântat în cimitirul luteran. Înainte de sfârșitul său a spus că știa că era un om slab, dar nimic nu îi impovăra sufletul pentru a merita excluderea.

Sora Suzana înspre marele ei necaz și durere sufletească a trebuit să stea chiar mai mult printre soldații nelegiuiți, care și-au făcut poftele cu ea. Într-un final Dumnezeu a trimis ajutor și ea a fost eliberată la Pilsen în Boemia după ce s-a declarat în tabăra poloneză ca toți germanii să fie eliberați și dacă nu pedeapsa va fi grea. Adâncul ei dor a fost alinat și pe 5 noiembrie s-a întors la comunitatea-biserică. Astfel că în final toate surorile prinse s-au întors la biserică. Celelalte douăzeci nu au fost duse mai departe de Laa de pe Thaya, unde frații noștri morari au fost ajutați de cetățeni să elibereze prizonierii și ca ei să ne fie readuși. Cu imensă bucurie și mulțumire i-am primit pe toți aceia care fuseseră eliberați. După grele încercări la care am fost supuși, am considerat-o ca o mare milostenie a lui Dumnezeu că niciunul dintre cei prinși nu lipsea în afară de fratele Hans Iacob Wolf, căruia Domnul i-a oferit deja o eliberare plină de compasiune din suferința sa, după cum s-a scris mai sus.

1 Tortura cu menghina de cap: „Se pune o doagă împrejurul capului unui om și cu o bucată de lemn se învârte aât de tare că sânge îi țâșnea din gură, nas și urechi.” Grimmelshausen, Simplicissimus, 9.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s