”Toată lumea ieșea la furat”…noiembrie 1618. Cronica fraților hutteriți (238)

Pe 3 noiembrie, comunitatea noastră din Velké Leváre a fost jefuită într-un mod strigător la cer de către o gloată de țărani. Au luat toată făina, carnea, sarea, brânza, untura, vinul, pânzele, lenjeria, ustensilele și uneltele, îmbrăcămintea și lenjeria de pat, precum și ușile, mesele, scaunele, băncile, ferestrele, dulapurile, cuferele și ramele paturilor. Pe scurt, au luat tot ceea ce au fost în stare să miște, până când doar zidurile au mai rămas. În afară de pagubele incomensurabile, câțiva frați au fost vătămați cu severitate. Ticăloșii țărani maghiari au jefuit cu o asemenea violență și cruzime necontrolată că pentru câteva zile niciunul dintre frați nu a îndrăznit să se facă văzut la Velké Leváre.

Pe 10 noiembrie, ostașii lui Dampierre s-au alăturat orășenilor din Nikolsburg într-un raid asupra Lundenburgului și i-au atacat pe frații care se întorseseră după incendiu pentru a semăna o mână de grâne. I-au despuiat pe frați de hainele lor și au furat patru cai și opt boi. De asemenea, ei au jefuit castelul, moara și berăria și l-au prins și dus pe responsabilul cu proprietatea.

Îngrozitoarea incendiere, atac și masacru descrise mai sus au durat pentru câteva săptămâni, din 2 august până pe 19 septembrie, dar jaful neobrăzat nu s-a încheiat până pe 10 noiembrie.

În aceste timpuri grele, doisprezece comunități de-ale noastre au fost arse din temelii și complet distruse, incluzând șase școli. Această numărătoare nu include casa nou construită la Bilowitz și comunitățile din Kobelitz și Damborschitz, care au fost de asemenea afectate de focul provocat de dușman. Șaptesprezece comunități au fost deșertificate prin jaf. Dar cea mai adâncă durere a noastră era că patruzeci de bărbați și femei au fost ucise cu cruzime și că multe surori cu frică de Dumnezeu, și căsătorite și necăsătorite, au fost violate.

Două sute de cai și mulți boi, vaci, purcei și oi au fost furate de la biserică, și la comunități, dar și pe drumuri.

Pierderile și paguba incredibilă provocate bisericii Domnului în acest an sunt dincolo de orice descriere.

Într-un sfârșit, nenorocirea și groaza din această țară a întrecut orice din amintirea oamenilor. Nu exista siguranță nicăieri. Dușmanul ne-a atacat în nord, apoi în sud și într-un final pe tot cuprinsul țării. A trebuit să fugim din casele noastre și nu ne aflam în siguranță pe drumuri sau cărări, nici măcar în codrii. Ne aflam în pericol nu doar din pricina dușmanului, ci și din cauza țăranilor și în unele locuri, când dușmanul era dus, țăranii erau și mai răi. Toată lumea ieșea la furat. Nu erau cruțați bătrâni sau bolnavi, mamele cu sugari sau copilașii. În cursul multor săptămâni am mers cu ei din loc în loc prin păduri și sate, îndurând nevoințe, nenorociri și moarte. Relatări ale dezastrelor curgeau gârlă una după alta și o groaza profundă aducea o alta. Este imposibil să îndulcim adâncimile nevoilor și a durerii pe care le-am îndurat. Mulți oameni cu frică de Dumnezeu doreau ca mai bine să moară decât să vadă marea nenorocire a micilor și săracelor noastre turme sau să audă despre odioasa necinstire a femeilor și fetelor noastre. Mulți spuneau că ar fi mulțumiți cu pâine și apă și niciodată nu s-ar opri din a-i mulțumi lui Dumnezeu doar dacă ar putea să rămână în pace sub un singur acoperiș.

Cu adevărat părea ca și cum Domnul Dumnezeu a trimis Nimicitorul asupra Moraviei. Deși mii fuseseră deja măcelăriți, dușmanul a continuat să jefuiască, ardă și măcelărească și nimeni nu era în putere să i se opună.

Dar de la începuturile lumii, preamărețul Dumnezeu și-a ajutat întotdeauna poporul în vremuri de restriște, când toată speranța omenească era pierdută. Cu credincioșie a făcut astfel acum și în sfântul său rai a auzit rugile nesfârșite și arzătoare ale poporului său. Mai mult de odată a aruncat dușmanul într-o asemenea panică că deși nimeni nu îi urmărea, au fugit ca și cum erau urmăriți de o oștire numeroasă – la fel cum au făcut și asirienii și aceștia fiind o năpastă înspăimântătoare pentru poporul lui Dumnezeu. Astfel că Domnul a pus o zăbală în gura dușmanului și veriga în nasul lor și i-a întors pe unde au venit. În ciuda marilor supărări, ne-am dat mult seama prin cât de multe căi Dumnezeu i s-a opus dușmanului sau i-a schimbat furia în bunătate pentru credincioși. Cu atât mai mult să îi mulțumim Domnului cât vom trăi pentru mântuirea sa și binele pe care ni l-a făcut. Fie ca viețile noastre să fie mai dedicate și sfinte pentru ca el să nu fie nevoit încă să ne inducă pedepse și mai dure asupra noastră (după cum poate de șapte ori mai mult și apoi iarăși de șapte ori).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s