Laboratorul de amăgiri

…măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.” Romani 1:21

De la Noe încoace, fiecare generație de oameni, începând cu cele 4 familii coborâte din corabie, apoi cele câteva zeci de familii de nepoți ai lui Noe, sute de familii de strănepoți, etc. s-au îndepărtat în mod gradat, tot mai mult de standardele principiilor lui Dumnezeu și ignorându-l pe Dumnezeu, au devenit ignoranți ei înșiși cu privire la cele mai elementare adevăruri ale Creației.

Ca ignoranți, neamurile de oameni au devenit după secole și milenii tot mai ușor de păcălit de cei vicleni, răi și mincinoși dintre ei. Aceste amestec comercial de amăgiți și amăgitori își spumegă și își clocotește entuziasmul în mediul religiei, l-au pus pe Dumnezeu pe tarabă, l-au tăiat bucăți să-l vândă, pretind că-l cumpără en-gros și că-l vând en-detail, să ajungă la toți amăgiții.

Despre ce scriu?
Se apropie paștele. Escrocheria chimică de la Ierusalim se va repeta ca în fiecare an.
Avioane vor zbura la Ierusalim și vor duce ”lumina sfântă” în largul lumii.
Și banii vor curge.luminasfanta
(delegația de ”oameni mari” întâmpinând avionul care aduce de la Ierusalim ”lumina sfântă”)
Dureros este că ocupați cu această mască, milioane de oameni vor sta în continuare departe de Cuvintele aducătoare de vindecare ale Cuvântului divin, amăgiți de religia-surogat, de religia-substanță vândută de milioanele de escroci.
Dar pentru ca întunericul să se împrăștie trebuie să se aprindă lumina.
Dacă nu se poate aprinde o lumină mare, trebuie aprinse multe lumini mici.
Orașele și satele lumii, noaptea nu sunt luminate de un soare mare, ci de multe becuri, aprinse pe multe străzi.
Nu este nici un oraș sau nici un sat cu un singur bec mare în centru, de aceea dă afară din mintea ta mega-churchul, ideea că dacă mergi la o clădire mare pe o zonă mare, Dumnezeu se bucură de asta. Dumnezeu să știi că se bucură atunci când tu ai convingeri clare și sigure, o minte rece și activă pentru adevăr și împotriva înșelătoriilor ca cea de mai sus. Și se mai bucură atunci când tu știi să sădești aceste convingeri în mințile celor apropiați ție.
De aceea scriu.
Dacă această postare va fi citită de 10 oameni e un câștig și dacă doar unul va fi vindecat.
Dar va fi citită de mult mai mulți, Glorie lui Dumnezeu pentru asta.
(Planul meu de a scoate o ”revistă creștină” s-a împlinit, iată de mai bine de 8 ani tot scriu.)
Mă gândesc la laboratorul unde se fabrică acele lumânări, laborator unde ”fosforul este dizolvat într-un solvent organic potrivit, autoaprinderea este întârziată până când solventul este aproape total evaporat. Aprinderea putând fiind întârziată până la o jumătate de ora sau chiar mai mult, depinzând de densitatea soluției și de natura solventului folosit.” (Sursa)
Un laborator poate de doi metri pătrați, dar mai rentabil decât orice fabrică de medicamente.

Punctul culminant al ritualului la care iau parte feţe bisericeşti de pretutindeni îl reprezintă momentul în care Patriarhul Ierusalimului intră în Capela Îngerului cu patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări neaprinse. El este închis în încăperea în care se află mormântul lui Iisus după ce aceasta este inspectată pentru a se asigura că nu există în interior nicio sursă de foc. Potrivit ritualului, Patriarhul înconjoară de trei ori mormântul şi îngenunchează în faţa dalei de marmură care îl acoperă. Apoi, el se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini. După ce lumânările sunt aprinse miraculos, precum susţin înalţii bisericii, Focul Sfânt este împărţit miilor de credincioşi care se înghesuie în centrul vechi al oraşului. Lumina de la Ierusalim ajunge în 13 ţări ortodoxe, printre care şi România.” (sursa)

Doar de 132 de minciuni înmuiate în ce  trebuie are nevoie patriarhul  pentru a înșela oameni din 13 țări. Adunați voi numărul de mușterii ca să evaluați vânzările.
Eu ca și chimist îmi aleg partea mai ușoară, evaluez costurile: cele 132 de lumânări astfel tratate nu au cum să includă costuri mai mari de 25 dolari toate, sau pentru că se întâmplă în Israel, cam hai 100 de shekeli.
Cât adună popii din 13 țări e de milioane de ori mai mult.
Plus vrăjeala care continuă.
Să oprească tărășenia nu au cum, ar mărturisi astfel că până aici s-a greșit, așa că defilarea continuă.
Cel puțin, în mintea ta răbdătorul meu cititor, aceste avioane, lumânări și pretenții, nu vor mai defila decât ca mostre de ignoranță și de credulitate, dar și ca motive pentru a deplânge soarta celor ce li se închină lor.
Mulțumesc de răbdare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s