” Ca și cei temători de Dumnezeu din vremurile apuse, suntem pregătiți să acceptăm cu bucurie jefuirea bunurilor noastre.” Cronica fraților hutteriți (229)

Pe administratorul din Weisstätten l-a pus în butuci. Cel însărcinat cu distribuirea muncii din Dannowitz a fost aruncat în închisoare (din moment ce administratorul era bolnav). În afară de acestea, a interzis fraților din Pribitz și Pohrlitz să vină pe pământul său, sub amenințarea cu grele pedepse. Din pricina a tot acest tratament nedrept, o scrisoare urgentă semnată de toți bătrânii a fost trimisă contelui. După ce au fost descrise toate nedreptățile, au cerut prima dată ca să ne permită să ne vindem casele, clădirile pentru fermă, toate bunurile (toate plătite și deținute pe drept de noi) la valoarea stabilită în contractul pe care tatăl contelui l-a încheiat cu noi și să strângem banii; în al doilea rând, frații nevinovați să fie eliberați din închisoare. Dacă contele refuza, astfel privându-i pe văduvele și orfanii noștri de ceea ce frații au câștigat prin sudoarea sprâncenelor lor, ar fi greu pentru el să stea în fața lui Dumnezeu, judecătorul drept care nu se uită la persoane și care cunoaște nevoia oamenilor săi oprimați.

Între timp, domnul Cardinal von Dietrichstein l-a vizitat pe conte la Wostitz. I-a eliberat pe cei patru frați întemnițați și a ridicat interdicția pusă nouă de a pătrunde pe proprietatea contelui. Cardinalul nu avea treabă, totuși, cu proprietatea noastră, mobilă și imobilă, pe care contele a luat-o pe nedrept de la noi cu forța. Când scrisoarea bătrânilor a ajuns după vizită, contele s-a înfuriat și a amenințat că va răspunde când va avea timp într-o manieră care nu va fi plăcută fraților.

După ce au trecut patru săptămâni fără vreun răspuns de la conte dacă ne va returna ceea ce ne aparținea, doi frați au fost trimiși în numele tuturor fraților pentru a vorbi cu el despre proprietatea noastră de la Wostitz. L-au rugat să nu o mai rețină mai mult, ci să ne lase să ne vindem proprietățile (în condițiile la care căzuse de acord tatăl său) și să luăm profitul.

Cu multă umilință, frații i-au transmis mesajul și l-au rugat cu toată seriozitatea pe conte pentru ceea ce era de drept al nostru. L-au avertizat cu bunătate să înceteze să mai jefuiască săracele văduve și orfani de ceea ce le aparținea, pentru că v-a avea de dat socoteală lui Dumnezeu.

Contele a răspuns în batjocură că nu va returna niciuna din proprietățile noastre de la Wostitz, nici măcar o lețcaie. Îi părea rău doar de faptul că am dus atâtea lucruri și că nu pusese mâna și pe cele optsprezece căruțe încărcate pe care le-am scos din Wostitz într-o singură noapte.

A spus cu multe înjurături și cuvinte nepoliticoase să ne-am mutat doar pentru a-i face în ciudă, adăugând că am făcut-o pentru a ne arăta determinarea în a nu lăsa domnii să profite de pe urma noastră. În afară de acestea, pretindea că, necontând ceea ce am fi spus, mai puțini oameni au rămas în acel loc decât îi spusesem lui. Astfel că sfârșitul nu a fost diferit de început, așa cum am relatat în aceste pagini. Contele a făcut exact lucrurile de care ne acuza pe noi – spunea orice simțea și ceea ce justifica metodele sale violente și nedrepte.

Dar fără să căutăm să ne răzbunăm, îi încredințăm totul lui Dumnezeu din ceruri, Judecătorul cel drept, care nu ține cont de rangul persoanei, ci pedepsește toate crimele și violențele la timpul potrivit. Deși trebuie să fim urâți de toată lumea, el își salvează micuța sa turmă de la opresiune. Ca și cei temători de Dumnezeu din vremurile apuse, suntem pregătiți să acceptăm cu bucurie jefuirea bunurilor noastre.

Pe 9 octombrie tot în acel an, 1617, fratele Hans Nägele, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Dannowitz.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s