Cazul Georg Riedel, 4. Cronica fraților hutteriți (224)

Pentru o vreme și-a mărturisit vina, în special în scrisori pe care le-a scris de mâna sa, spunând că l-a mâhnit pe fratele Sebastian pe nedrept, la fel și referitor la ponegrirea bătrânilor și a bisericii. A admis că merita disciplina de a fi exclus și era doritor să o accepte până când Dumnezeu și credincioșii erau mulțumiți. Dar niciodată nu dorea să își recunoască cu limpezime vina înaintea întregii frății. În curând, din nou susținea opusul: înaintea lui Dumnezeu lui îi făceam o nedreptate și Dumnezeu ne va pedepsi pentru felul în care tratam asemenea om credincios cum era el. Nu făcuse nimic greșit – niciodată nu îl insultase pe fratele Sebastian, bătrâni sau biserica și niciodată nu mințise (deși de fapt mințise destul de mult). În ochii lui Dumnezeu el nu era exclus: legământul său rămânea nedesfăcut.

Spunea că era tratat ca și pioasa Suzana, prorocii și ca însuși Domnul Isus. Cu mult mai multe cuvinte amesteca dulcele cu amarul, albul cu negrul, adevărul și minciunile.

Din când în când, admitea în mod deschis în vorbă sau în scris că bătrânii și biserica aveau dreptate, că fratele Sebastian nu îl tratase nedrept și că suspiciunile sale proveneau dintr-o neîncredere ticăloasă aflată în inima sa.

Imediat după, îi asemăna pe bătrâni cu prorocii mincinoși, judecătorii mincinoși și copii ai iadului, blestemându-i. Cu inima sa invidioasă și înveninată a încercat să le pună în spate toată vina acelora care i-au indicat direcția lui greșită.

Pentru a rezuma, era clar că Domnul s-a întors de la el și duhul lui Lucifer a intrat în el; prin urmare (așa cum am spus la început), a devenit o povară grea pentru biserica Domnului.

Astfel că se mișca înainte și-napoi. Prima dată insulta și se opunea frăției după cum am spus mai sus, declarându-se în mod arogant mai credincios decât noi. Apoi se comporta pentru o perioadă ca și cum ar fi vrut să se căiască. A scris o așa numită spovedanie că el procedase greșit și că în ochii lui Dumnezeu el a îndurat disciplina pe bună dreptate, dar nu a fost sincer.

În continuare, ne-a insultat din nou, și prin vorbă și în scris, mai rău ca înainte. El nu știa de ce ar fi trebuit să se căiască – nu făcuse nimic greșit. Dar nouă ne țipa, „Blestemați să fiți!” În ultimă instanță, a spus din nou că dorea să se căiască (dar pe acum era deja prea târziu). A fost luat din proximitatea acesteia de către mâna lui Dumnezeu, care s-a abătut cu putere asupra lui, pentru că Dumnezeu l-a pedepsit cu boală la nivel fizic care era din ce în ce mai pronunțată. Putea vedea cu claritate că moartea aștepta la ușa lui și implora de dragul lui Dumnezeu să fie reprimit în comunitate, altfel va pieri. Din pricina bolii și a situației în care se afla i s-a oferit o cameră mică în comunitatea noastră din Kostel.

După o perioadă s-a mutat la Pribitz. Deși era foarte slăbit, la sosirea sa a transmis un mesaj bătrânului Iosif Hauser când a sosit acasă, rugându-l pe Iosif să aibă răbdare și încredere în el. Cât de curând se făcea bine, el va căuta cu toată seriozitatea pocăința și spera că o va găsi.

Dar Dumnezeu nu i-a oferit timp pentru pocăință. Riedel fusese doar de două nopți la Pribitz când pe 1 aprilie 1616, după cum s-a scris deja, a murit în păcatele sale fără a găsi răscumpărarea. El se afla în excludere de mai bine de trei ani, timp destul pentru a se căi, dar nu exista vreun semn de remușcare. Prin urmare, lui i s-a adeverit soarta despre care frăția îl avertizase: a fost respins de Dumnezeu, la fel cum și Saul fusese.

Pe 1 mai 1616, fratele Martin Hederich, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Pribitz.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s