Anul 1609 (2) Cronica fraților hutteriți (204)

      Atât de mare era necazul nostru că, după cum am spus deasupra, ne-am simțit obligați să îi oferim o înștiințare pe proprietățile lui și să căutăm alt loc. Dar domnul de la Austerlitz a refuzat să facă cea mai insignifiantă concesie. El nici nu îi lăsa pe ai noștri să plece și nici nu le mărea lefurile, care erau prea mici pentru oricine în vremurile acelea de prețuri mari. El a rămas mai împietrit ca niciodată.

     Astfel că într-un sfârșit eram gata să renunțăm la orice pretenție asupra celor două comunități [Austerlitz și Damborschitz], și tot din ele a fost pregătit pentru mutare, din moment ce niciun semn de corectitudine sau milă nu ajungea dinspre proprietar.

      Între timp guvernatorul provincial, domnul Karl von Zerotin, a preluat chestiunea el însuși și l-a convins pe domnul de la Austerlitz să promită lefuri mai bune în bani și provizii pentru muncitorii noștri. În general, îl îndemna să ofere condiții favorabile bătrânilor care fuseseră trimiși la el și să elimine cauzele ce provocau plângeri ale comunităților, astfel ca relația noastră să se îmbunătățească pe viitor. Așa că diferendele au fost încă odată rezolvate și nu au dus la mutarea noastră.

     De asemenea în 1609, la Tscheikowitz, totul era pregătit pentru ca și comunitatea să se mute de pe proprietățile domnului Arkhleb de Víckov. Școala fusese deja transferată la Kostel. Impozitele grele și alte nedreptăți ne-au provocat mari dificultăți și sărăcie pe care nu o mai puteam îndura. Chiar pe vremea aceasta tânărul domn Jan Adam de Víckov s-a întors din Italia. A devenit succesor al proprietății la moartea vărului său domnul Arkhleb, care ne-a oprimat atât de tare. Acest tânăr domn s-a oferit să ne trateze bine. Astfel că atunci când alți domni au apelat la noi în numele său, am decis iarăși să încercăm din nou să obținem un nou contract.

     La Velké Levàre în Ungaria am început să reconstruim comunitatea, cedând cererilor persistente ale domnului Seyfried de Kollonitsch.1 Reconstrucția a fost efectuată pe locul ars de la Pruschanek (Moravia).2

     Iarăși în acel an, boi, oi, porci, grâne, vin și altele de genul acestu au fost confiscate din diferite comunități în locul taxelor pe care nu le puteam plăti din pricina conștiințelor noastre.

1 Contractul dintre Seyfried de Kollonitsch și hutteriți, semnat în 1609 (ca și acelea semnate în 1601 și 1646) este bazat pe documentul original de transfer din 1588; vezi deasupra (!), p. 511 n. De asemenea vezi Zieglschmid, ”An Unpublished Hausbrief,” 83; Beck, 357.

2 Conform lui Beck, 357 n.2, hutteriții au fost de acord să se întoarcă la Pruschanek (Prušánky) în 1609, după ce administratorul principal al proprietății Tscheikowitz (de care aparținea Pruschanek) a depus o plângere la tribunalul regional în care se spunea că hutteriții refuzau să reconstruiască comunitatea Pruschanek, chipurile din lipsă de oameni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s