Orbis Sensualium Pictus, Lumea în imagini, J.A.Comenius

Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu.” Evrei 13:7

Ca să ne știm bine drumul, trebuie să ne cunoaștem temeinic povestea, istoria.
Niciunul dintre noi nu este nici începutul, nici sfârșitul.
Suntem continuatori și transmițători, ca la ștafetă: preluăm și dăm mai departe.
Suntem în mijlocul unei istorii, a unui Plan, pe care le continuăm.
Trebuie să ne cunoaștem istoria, să-i înțelegem Planul, să le ducem mai departe, să nu ni le fure nimeni.
Dați click pe imagine.
orbis


Prima carte cu imagini pentru copii. A fost folosită în școli și familii începând cu 1658 timp de peste 200 de ani, a fost tradusă în zeci de limbi și a format baza educației a milioane de copii.
(Din păcate nu a ajuns să fie tradusă în limba română.
La 1700 Transilvania  a căzut sub jug austriac, iar așa zisa școală ardeleană a fost o puternică unealtă de catolicizare a românilor ardeleni. Școala ardeleană a fost românească doar în măsura în care austriecii i-au folosit pe români ca să întrețină discordia cu temuții nobili protestanți maghiari (lucru care s-a văzut la răscoala lui Horia, când românii ortodocși s-au bătut cu domnii ”reformați” spre satisfacția Împăratului catolic și a papei care-l ațâța la intrigi.)
Protestantul Comenius nu era în nici un caz un nume de promovat de către iezuiții ce foloseau Transilvania ca laborator de implementare a Contrareformei.)
Cehii, nemții, englezii, maghiarii și toți nordicii s-au bucurat de logica de pedagog a înțeleptului cărturar.
Concepția lui Comenius despre educație era adânc înrădăcinată în Sfânta Scriptură.
Comenius socotea că Dumnezeu vorbește cugetului omului prima dată prin creație, folosea expresia: ”școala de pe genunchii mamei”. Mai apoi a dezvoltat manuale și metode care au devenit pe larg aplicate în școli pe tot pământul. Ideea de ”școală generală” este de la Comenius.
Cartea Didactica Magna este baza pedagogiei până astăzi.
Și totuși ”marele Comenius” a fost un frate prigonit al frăției boeme, vechii husiți siliți de contrareformă să părăsească Boemia.
Profit de posibilitatea de a vizualiza cartea lui Comenius pentru  a înțelege o ordine pe care omul o percepe treptat din copilărie, pe măsură ce crește. Observați în carte; după un scurt dialog despre învățare și înțelepciune, urmează brusc o lecție despre sunetele scoase de animale, apoi despre Dumnezeu, lume, cer, foc, aer, apă, nori, pământ, fructe, metale, pietre, arbori, flori, etc.
Noi românii am ajuns la această moștenire mai târziu, școlile au devenit generale abia în secolul XX de-a binelea. Și abia după alfabetizare oamenii au putut citi Biblia. Ignoranța a fost lanțul și închisoarea care i-a ținut pe bunicii noștri robi superstițiilor și pre(h)oților al căror interes era doar banul enoriașilor, nu și sufletele lor.
Prin alfabetizare, Comenius a devenit evanghelistul lumii, pentru că pentru a fi ferice de cel care citește, trebuie să știe să citească.
Din păcate, școala inventată de Comenius pentru a forma oameni temători de Dumnezeu a ajuns să formeze atei. La asta Comenius nu s-ar fi gândit.
Dar pentru că, vorba lui Alin Loloș: ”internetul este un amvon de unde nimeni nu te dă jos”, trebuie să ne facem datoria ca într-o mare de confuzie, de ignoranță, de nepăsare și de fals, să rostim clar un cuvânt adevărat și blând, lăsând ca în fiecare înțelepciunea să fie îndreptățită prin lucrările ei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s