Programul

”…. la momentul anilor ‘44, ‘45 când România a intrat sub influența sovietică. În momentul acela, statul și-a dat seama că nu mai poate accepta această libertate în organizarea slujbelor și de aceea ei au inventat un cuvânt față de care eu acum am repulsie: “program”. Programul trebuia să fie afișat, uneori chiar pe plăci din marmură! Programul trebuia să fie de la ora cutare până la ora cutare, și doar în zilele aprobate. În felul acesta, viața nu-și mai putea urma cursul natural…”

Vasilică Croitoru, aici.

Cuvântul “program” le-a convenit comuniștilor și au reușit să-l implementeze nu doar la suprafață, ci în etosul nostru, în modul nostru de manifestare. Au fost foarte eficienți. Bisericile, după căderea comunismului, și la 25 de ani, unele dintre ele vorbesc cu naturalețe despre programul pe care îl respectă. De cele mai multe ori, cuvântul “program“ în sine, exclude noțiunea de călăuzire, ungere, spontaneitate, libertate, pe care Duhul Sfânt ar trebui să le aibă în întrunirile noastre. Descoperirea acestui aspect în documentele de arhivă m-a surprins și în final mi-a oferit răspunsuri.”
De ce suntem unde suntem? De ce în România, după 1989, nu am văzut o trezire masivă și un impact masiv al Bisericii în societate? Într-o anumită măsură, în opinia mea, am rămas înregimentați în niște programe pe care le-au conceput alții, și care aveau interesul ca Biserica să fie lipsită de vitalitate. Acel gen de program, acea mentalitate pe care este structurat programul, trebuie schimbate în viața Bisericii.”

”Biserica a crescut în ciuda faptului că a existat un Departament al Cultelor, în ciuda faptului că a existat o colaborare, în ciuda faptului că au fost lideri care au colaborat.”

”A existat în România o Biserică subterană în paralel cu Biserica oficială, creștini care duminica erau în Biserica oficială, cântau în cor și respectau programul, dar de luni până sâmbătă activau cu precădere în Biserica subterană, fiind deconectați de ceea ce știa și ce voia statul să se întâmple. Oamenii aceștia intrau sub incidența celuilalt organ al statului: Securitatea.”

”Veneau informatorii și relatau. Am citit rugăciuni – transcrise detaliat – de genul: „Doamne, cum ai fost cu Daniel în groapa cu lei, fă ca și azi vrăjmașul să rămână de rușine.” Și se știa cine este vrăjmașul. Cei de la Securitate notau în paranteză: „Uite, vezi, cutare ne consideră dușman…”

”În România comunistă,începând cu anii ‘70 și cu precădere în anii ‘80, nu au mai fost creștini întemnițați decât ca excepție, nu ca regulă. Au mai fost unul pe ici pe acolo care au fost închiși în anumite situații, însă Departamentul Cultelor și Securitatea și-au dat seama că e mai eficient să-i atragă la colaborare sau să-i compromită, să-i expulzeze din țară, să creeze un asemenea cadru încât oamenii aceia să fie împiedicați să-și facă lucrarea și nu cumva să-i transforme în martiri.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s