Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință

Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Romani 2:4

Omul are mai multe etape în cunoașterea lui Dumnezeu:
În prima parte a vieții, în copilărie și tinerețe, omul cunoaște înainte de toate bunătatea lui Dumnezeu. Înainte de educație, înainte de alfabet, chiar înainte de a cunoaște Biblia.
Copilul este iubit, îngrijit și ocrotit, este înconjurat cu bunătatea părinților, dovezi ale bunătății care vine de sus.
La tinerețe omul se poate bucura pe deplin de ce I-a dat Dumnezeu, care ”…., nu s-a lăsat fără mărturie, întrucît v-a făcut bine, v-a trimes ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie.” Fapte 14:17

grau

După ce în tinerețe Dumnezeu îi vorbește omului prin aceste abundente dovezi ale bunătății Lui, vine vremea când bunătatea nu se mai percepe la fel și omul începe să simtă ASPRIMEA slăbiciunii, a bolilor și a bătrâneții.

Dar până atunci, dacă omul citește Biblia, găsește și acolo dovezi ale asprimii lui Dumnezeu.
Mi-au zis mulți necredincioși cu care vorbesc: ”biblia este plină de ucideri, de pedepse ale unui Dumnezeu” care-și zice Dragoste! De ce asta?

Le răspund că în acele pedepse stă o imagine a unei pedepse care va veni peste toți cei care nu se pocăiesc. Toți avem cuget, bunătatea divină ni se adresează tuturor. Este o poruncă, să ne uităm la pedepsele din Biblie, dar nu numai:
Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.„ Romani 11:22

Atunci ce trebuie să-l îndemne pe om la pocăință?

Asprimea bolii, asprimea bătrâneții?
Asprimea lui Dumnezeu pe care o vede aplicată în Biblie deseori în istorie de la Adam încoace?

Niciuna.

Omul este îndemnat la pocăință de bunătatea lui Dumnezeu! Chiar fără predicator, omul este îndemnat de bunătatea care se revarsă din creație.

Ateii sunt mari admiratori ai ”naturii” (așa îi zic ei creației), fac drumeții, admiră plante, munți, flori, cascade, peșteri. Această admirație le vorbește despre Dumnezeu.

Dacă cineva nu se supune Tatălui Duhurilor admirându-i armonia tocmai în administrarea acestei bunătăți, va fi puțin mișcat de administrarea unei dreptăți.

Îndemnul pocăinței îl dă bunătatea!

Atitudinea care provine din această convingere este că și noi trebuie să fim în faptele noastre mai întâi dovezi ale bunătății lui Dumnezeu și mai apoi ale justiției Lui.

După cum mâna fiecărui om are un schelet tare înăuntru, dar o piele moale la suprafață, tot așa atitudinile noastre au o argumentație solidă logică, dar o manifestare îngăduitoare faptică.
Când mânuim însă sabia Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie s-o facem cu delicatețea mânuitorului de bisturiu care desparte și „judecă simțirile și gândurile inimii”.
Cum cam făcut și eu la această jertfă de seară spre Gloria lui Dumnezeu!

cu drag

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s