Scrisoarea către împărat. Cronica fraților hutteriți (189)

Cu umilință îi cerem Domniei Voastre să nu primească răspunsul nostru într-o manieră nefavorabilă. Nu exagerăm, ci vă scriem pe scurt în marea noastră nevoință.

Suntem necăjiți peste poate fiindcă dumneavoastră credeți că suntem în stare să aducem o contribuție la război, pentru că noi suntem doar meșteșugari și zilieri care trebuie să lucreze din greu pentru a ne câștiga pâinea cu sudoarea frunților noastre. Toată lumea știe că un meșteșugar nu câștigă mai mult decât are nevoie pentru a-și cumpăra pâinea cea de toate zilele.

Nu ne angajăm în vreo meserie ce poate aduce profit în plus.

Oamenii de obicei refuză să ne plătească banii pe care ni datorează sau vreo mică moștenire care ne-ar aparține, scuzându-se că nu ni se cuvin asemenea bani la fel cum li se cuvine altora. Suportăm aceste refuzuri (din moment ce știm că ele se întâmplă din pricina credinței noastre) și nu intentăm nimănui proces.

De asemenea avem multe văduve, orfani, bolnavi și copilași, care nu își pot câștiga propria lor pâine. Alții trebuie să presteze munca grea manuală pentru a-i întreține.

Le cerem domnilor să își dea seama, prin urmare, cât de irealizabil este pentru noi să contribuim [la război] prin furnizarea de cai, căruțe sau bani, chiar dacă ar fi să nu ne luăm conștiințele în considerare, ceea ce noi nu putem să facem.

Deși deja plătim Dietei douăzeci de guldeni pe fiecare comunitate, optzeci de guldeni adiționali au fost impuși asupra fiecărei comunități, oricât de săracă ar fi fost aceasta.

O taxă de cinci groși pe fiecare butoi de bere ne-a fost impusă exact ca acelora care o vând pentru profit, deși noi o producem doar pentru aceia care prestează muncă grea și pentru bătrâni și bolnavi. Trebuie să le oferim ceea ce mai rămâne soldaților sau oricui se întâmplă să fie în trecere și nu putem să le cerem prețul lor. Ei consideră că pentru bere nu se merită să plătești – ei doresc să fie serviți și cu vin, ceea ce devine foarte costisitor pentru noi.

Toate celelalte dijme, ca acelea pe grâne, vin sau orice altceva ni se impun ca tuturor supușilor din această țară.

În frică de Dumnezeu nu putem oferi sprijin în niciun război și din pricina conștiințelor noastre nu putem plăti impozitele ce ni se impun în scopuri adiacente războiului și totuși echivalentul acestora sau chiar și mai mult ne sunt confiscate. Unii iau cantități strigătoare la cer de grâne, boi și oi pe care le cumpărasem. Vinul pe care l-am produs noi înșine sau cumpărat, nu pe care vroiam să îl revindem, ci pentru nevoile noastre proprii ni se ia în fiecare an ca și taxă. Deși se ajunge la o sumă însemnată, trebuie să o suportăm. Dar la cum vedem noi că evoluează lucrurile, nu vom fi în stare să suportăm toate acestea.

În plus, observăm cum în fiecare an soldații ne consumă proviziile. Se țin scai de noi de câțiva ani deja și ne golesc, îmbuibându-se din mâncarea și băutura lăsându-ne oamenii fără de ea. Deoarece în mod continuu trebuie să reducem cantitatea de mâncare pentru proprii noștri oameni va trebui să căutăm alte metode de a trăi pentru a fi în stare să supraviețuim.

De abea puțini mai găzduiesc soldați. Noi suntem singurii și vin țintă la casele noastre. Cât de curând un grup vine și pleacă, altul sosește. În maniera aceasta, mai multe mii de soldați au fost la o comunitate într-un an. Refuză să plece mai departe dacă nu le dăm ceva.

Doar în anul 1602, pierderea estimată a comunităților noastre a fost de aproape șapte mii de guldeni. Și aceasta este estimarea minimală, nici măcar luând în considerare toate comunitățile – deși toate cele importante au fost socotite. Această sumă include ceea ce le-am oferit soldaților în mâncare și băutură plus lucrurile pe care le-au luat de la meșteșugari, prefăcându-se că vor plăti pentru ele, ceea ce nu au făcut niciodată. Aceasta nu include pierderile suferite în cei doisprezece ani de necazuri înainte și după 1602, nici taxa anuală ce o plătim Dietei (cea la care s-a făcut referire mai devreme), care reprezintă o sumă importantă în fiecare an, în afară de tot ce am înșirat deasupra.

Chiar și după ce le-am oferit soldaților găzduire, mâncare și băutură, trebuia doar să ne întoarcem cu spatele că ne și deshămau caii și plecau cu ei. De când a început războiul, două sute de cai au fost furați de către soldați și nici unul dintre ei nu ne-a fost returnat și nici banii dați pe ei. Nici măcar nu putem să estimăm numărul de boi, oi, căruțe și alte lucruri care ne-au fost luate în timpul acestor mișcări de trupe.

Ne dăm seama că oricât de mult ne plângem cu privire la nevoințele noastre, nimeni nu vrea să o creadă – plângerile noastre sunt ignorate și oamenii chiar avansează ipoteza că am fi bogați. Astfel că nu vom ezita să renunțăm la comunitățile mai sărace și să ne trimitem unii dintre ai noștri în afara țării – pe termen lung nu putem rezista la modul cum treburile evoluează – dar ni se refuză cererea de permisiune de a pleca din vreun loc. Având în vedere aceste circumstanțe, dacă ne-am trimite câțiva oameni peste graniță, am putea să o ducem și mai rău ca înainte. Nu am mai putea să mai muncim pentru domni sau să ne îngrijim de nevoile noastre, pentru că numărul oamenilor noștri ar fi scăzut și foarte puțini oameni folositori ar veni la noi. În multe locuri oamenii noștri trebuie să lucreze pentru domni și trebuie să ne încredem în străini care să lucreze pentru noi.

Peste toate acestea se așteaptă de la noi (după cum s-a spus mai sus) să ajutăm [războiul] prin a aproviziona cu cai, vagoane sau bani. Aceasta nu o putem face. Mai degrabă, am spera ca aceia care ne jefuiesc în halul acesta (pentru că din pricina conștiințelor noastre nu putem plăti) și care vor să ne ia și mai mult și să ne aducă la ruina completă vor fi îngroziți cu privire la aceasta și o vor cântări înaintea lui Dumnezeu.

Suntem încrezători că dacă împăratului i se transmite doleanța noastră (chiar dacă el a auzit o relatare diametral contrară), i se va face milă de noi și nu va aștepta în continuare ajutor. Și mai puțin el va porunci ca mai mult să fie luat, în afară de aceasta cu toții am suferit an după an, până când am fost jefuiți chiar și de mâncarea noastră.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s