Încercări eșuate de înființare de comunități în Prusia și de colaborare cu menoniții. 1604. Cronica fraților hutteriți (186)

1604

În anul 1604, Iosif Hauser din nou a călătorit în Prussia cu șapte frați și soțiile lor. Darius Heyn, un slujitor al Cuvântului, de asemenea a fost trimis în Prussia.1

Menonniții au trimis doi dintre ei, Petru din Hasel și Wilhelm Peters, pentru a vizita biserica-comunitate [în Moravia]. S-au întors [în Prussia] înștiințându-i că toate erau bune în ce privește biserica. Fratele nostru Darius s-a întors atunci la biserica-comunitate și a fost înlocuit de către fratele Sebastian Dietrich.

Cele două familii mennonite se presupunea că se vor muta în biserica-comunitate, dar Petru din Hasel nu a venit niciodată. Wilhelm Peters și soția lui au făcut călătoria, dar în curând s-au întors în Prussia.

Frații noștri au preluat o fermă de la un necredincios pe nume Andreas Kämmerling. Au închiriat-o cu o chirie de zece ani pentru 533 de guldeni și pe o chirie anuală de 266 guldeni, cu 790 de guldeni pentru toate lucrurile gospodăriei, șeptelul și grânele.

Intenționam să pornim o comunitate pe această fermă, dar noii membrii care fuseseră înainte mennoniți au provocat greutăți.

Fratele Iosif Hauser a călătorit înapoi la biserica-comunitate [ în Moravia] și le-a transmis mesajul lui Sebastian Dietrich. Apoi fratele Rudolf Hirzel, un slujitor al Cuvântului a mers în Prussia pe perioada iernii și Sebastian Dietrich s-a întors acasă.

Prefectul nelegiuit al Marienburgului, un susținător de-al lui Kämmerling, s-a folosit de poziția sa pentru a-i hărțui pe frați și a cerut banii care încă îi datorau pentru fermă (dar ținuți într-un trust), amenințându-i că îi va pedepsi cu severitate pentru neplată. Era o afacere nenorocită, iar frații au fost înșelați peste măsură.

În același timp, cam o sută de ucenici, ațâțați de stăpânii lor din Elbing, au jurat să dea foc fermei pe care frații o închiriau, deoarece breslele aveau autoritatea de a-i exclude pe alți meșteri din orașul sau proximitatea acestuia.

Sebastian Dietrich și Iosif Hauser au fost trimiși înapoi în Prussia să scape de fermă, dar nu se puteau scăpa de ei pentru o perioadă îndelungată, nici măcar când au oferit-o vistiernicului.

Într-un final, prin călăuzirea lui Dumnezeu au întâlnit un nobil german distins care a preluat ferma și i-au scăpat pe frați de aceasta. I-au mulțumit lui Dumnezeu din toată inima în ciuda pierderilor grele pe care le-au suferit din pricina ei.

Când se așteptau ca mennoniți să se mute în biserica-comunitate, Petru de Hasel și soția sa nu mai doreau să mai vină. El a fost exclus din biserică la Wengeln deoarece, deși vorbise cu respect despre biserică cu câteva săptămâni înainte, el acum vorbea împotriva ei. O calomnia și îi aducea injurii amare, numind-o vizuină de ucigași și făcând acuzații malițioase, de exemplu, că nici tânărului și nici bătrânului nu i se dădea mâncarea cu care erau obișnuiți și astfel că aceștia mureau înainte de vreme.

El pretindea că mennoniți sunt mai aproape de mântuire decât noi, biserica Domnului. La aceasta, Wilhelm Peters, care mai târziu a devenit el însuși necredincios, i-a spus în adunarea bisericii să își deschidă ochii și să vadă îngâmfarea, camăta, înșelăciunea și preacurvia dintre mennoniți și fabricarea lor a prafului de pușcă și muschetelor.

Mutarea [în Prussia] și încercarea de a stabili o comunitate acolo costase biserica destul de mult în materie de bunuri și bani, dar dăduse puține roade pentru Dumnezeu. Oamenii cu siguranță că ne-au ajutat să ne consumăm proviziile noastre și în același timp se așteptau să le suportăm capriciile, certurile și plângerile.

Pe scurt, dragii frați și surori din Moravia au petrecut o perioadă de timp insuportabilă printre ei. Unii care se presupunea că s-au unit cu noi și-au bătut joc de frații și surorile noastre din pricina îmbrăcăminții lor simple, spunând că arătau ca țiganii. În același timp, ocărau pe ceilalți mennoniți spunând că mândria și aroganța lor erau mai grave ca niciodată.

Acești noi membrii cu siguranță că nu reprezentau o referință pentru noi, deși comununiunea lor cu noi ar fi trebuit să reprezinte un exemplu pentru foștii lor frați. Frații și surorile noastre din Moravia, care trăiseră în Prussia și au înțeles ce se petrecea i-au mulțumit lui Dumnezeu din toată inima când au fost scăpat de ei.

Un număr redus din acești foști mennoniți s-au alăturat bisericii în diferite comunități [în Moravia], dar reprezentau mai mult o povară decât un ajutor pentru biserică. Tot ceea ce vroiau era să se certe, să mănânce și să bea și exista multă necurăție printre ei.

Biserica celor temători de Dumnezeu, care glorifică pe nimeni altul decât pe Hristos cel răstignit, trebuie să se păzească de la a accepta asemenea oameni fără o testare cuprinzătoare și trebuie să le ofere o perioadă în care să dovedească că merită.

Numărul oamenilor noștri tineri și bătrâni care fuseseră în Prussia era cam de șaptezeci și trei.

Dragul frate Petru Walpot de asemenea i-a vizitat pe mennoniții din Danzig cu ceva timp în urmă dar în curând și-a dat seama că acest grup nu va fi de niciun folos în biserica Domnului.

1Despre încercarea nereușită a lui Hauser și Heyn de a fonda o comunitate hutterită la Elbing, Prusia de est, vezi L. Neubaur, ”Mährische Brüder in Elbing,” Zeitschrift für Kirchengeschichte, XXXIII (1912), 447-455, de unde sunt luate fragmentele de mai jos; de asemenea vezi Zieglschmid, ”Die ungarischen Wiedertäufer,” nota 8; ME, II, 680-681; Beck, 337.

Iosif Hauser și Darius Heyn, reprezentativi ai frățiilor din Moravia l-au contactat pe Klaus Filip, un broder din Elbing. Auzind despre libertatea religioasă din Prussia, erau interesați a se stabili în sau lângă Elbing și au cerut orașului permisiunea. Într-o audiență din 7 octombrie, 1604, la care au participat burgreavul și alți membrii ai consiliului orășenesc și prezidată de către magistru, frații spuneau că în Moravia chiar și domnii proprietăților câteodată ascultă predicile lor și privesc cum frângeau pâinea împreună. Relatarea continuă:

Au spus că nu credeau că chiar trupul și sângele Domnului era primit, ci că pâinea și vinul erau luate în amintirea Domnului. Obiceiul lor era ca aproximativ cinci comunități să se întâlnească într-un loc duminica, cam două mii de oameni. Prima dată, bătrânii îi avertizau pe frați ca fiecare să aibă în vedere cu atenție poziția sa. Dacă oricine era împovărat cu păcate conștiente, ar trebui să glăsuiască; lui nu i se va permite să participe. Ceilalți s-ar întâlni din nou într-o luni. Mese lungi se amplasau cu carafe de vin și cu pâine dospită în maniera normală, secară sau grâu, ce se găsea și erau tăiate în felii mari. Prima dată, bătrânii declarau că și-au îndeplinit slujbele în concordanță cu voința frăției și că intenționau să continue astfel, lucru confirmat de ei prin faptul că luau parte la împărtășirea pâinii și a vinului. Apoi, ceilalți membrii ai bisericii pe rând, stând jos sau în picioare, luau o felie de pâine, rupeau o bucată și o dădeau următorului frate, care la rândul său o dădea mai departe. Făceau acest lucru pentru aducerea aminte a Domnului. O săptămână mai târziu, alte cinci comunități se adunau și astfel continua acest lucru în decursul anului. Dar nu se ducea la cei bolnavi sau care nu erau în stare să vină la adunarea bisericii. Dacă cineva nu dorea să frângă pâinea, imediat era întrebat motivul, ori că era din pricina urii, invidiei sau din altă cauză.

Își țineau bunurile la comun.Oricine dorea să li se alăture trebuia să înmâneze tot ceea ce deținea. Nu era obligat să facă asta imediat, totuși, ci li se oferea o perioadă de la șase luni la un an, cât era mai potrivit. Dacă în timpul acelei perioade se hotăra că nu va sta, era destul de liber să plece și proprietatea lui îi era restituită. Dar dacă cineva dorea să plece după ce și-a statuat intenția de a rămâne, proprietatea pe care o adusese nu îi era returnată; era ținută ca dar pentru întreținerea fraților.

Dacă un celibatar sau văduv de printre ei dorea să se însoare, nu putea pur și simplu să aleagă pe cine dorea, ci trebuia să recurgă la bătrâni. Ei mergeau printre surori și întrebau printre văduvele și femeile nemăritate dacă vreuna dorea să se mărite. Nu dădeau nume sau să facă presiuni asupra surorilor, pentru care simțeau că mai degrabă ar vrea să rămână nemăritate. Dacă o soră se oferea și îi era sugerată fratelui și dacă el o accepta cu bucurie, cei doi se căsătoreau; dar nu exista o obligativitate. Nu se curtau între ei; dar dacă acest lucru se întâmpla vreodată, bătrânii decideau, în concordanță cu situația, dacă cei doi implicați puteau să se ia.

Copiii erau crescuți separat de părinții lor. Existau două școli, școala cea mică și cea mare. În școala cea mică copilașii mici (de doi ani și peste) erau dăscăliți și îngrijiți de anumite surori, care de asemenea îi spălau și care se îngrijeau de ei zi și noapte. În școala cea mare copiii mai mari erau crescuți cu mai multă strictețe în frică de Dumnezeu de către dascălii lor. Erau învățați limba lor maternă, dar nu și limbi străine și nu erau trimiși altundeva să studieze. Domnii din zonă și alții deseori veneau să vadă cum erau copiii crescuți.

Frații au fost întrebați dacă exista cineva în Elbing care dorea să li se alăture. Au răspuns, „Sunt câțiva în și împrejurul orașului, precum și în Marcushof și Wengeln” (două sate în județul Marienburg care aparțineau de Polonia). Patru zile mai târziu, pe 11 octombrie, trimișii fraților, Darius Heyn și Christoph Stolz (un croitor care îl înlocuia pe Hauser cât timp acesta era absent), au fost înștiințați că orașul le-a refuzat cererea de a se așeza în Elbing. Au făcut apel printr-o nouă petiție adresată orașului pe 16 octombrie, dar pe 28 octombrie, după ce s-au întors din Danzig, consiliul i-a înștiințat că susținea decizia inițială.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s