1603. Mutarea din Austerlitz, Damborschitz și Herspitz. Scrisoarea către ”domnul„ din Austerlitz. Cronica fraților hutteriți. (183)

1603

În 1603, cele trei comunități din Austerlitz, Damborschitz și Herspitz1 (sub domnul Oldřich de Kounice la Austerlitz și Steinitz) au făcut pregătiri pentru a se muta. Majoritatea lucrurilor fuseseră deja mutate din acele comunități și la Damborschitz foarte puțin a mai rămas. Ei plecau fiindcă domnul și oficialitățile lui le provocaseră tot felul de necazuri într-o perioadă lungă de timp, până când nu au mai putut să îndure asemenea condiții. Dar înainte ca toată lumea să se mute, bătrânii slujitori ai Cuvântului și slujitorii pentru treburi de zi cu zi au decis după ce s-au gândit în profunzime să scrie o scrisoare detaliată domnului din Austerlitz explicându-i motivele principale pentru care ne mutam:

Domnia Sa să nu creadă că ar putea să își forțeze nedreptățile asupra noastră prin a ne amenința cu închisoarea sau prin pierderea caselor noastre (pe care le-am construit pe acest pământ cu cheltuieli ridicate). Nu înseamnă puțin pentru noi să lăsăm în urmă atât de multă proprietate, din moment ce se rezumă la pierderi însemnate, dar nu aveam aproape niciun fel de speranță că am fi putut să continuăm să trăim sub el, din pricina nedreptăților cu care s-a obișnuit să ne trateze pe multe căi. Cu cât continua mai mult, cu cât devenea mai de nesuportat și lucruri au fost făcute pe care Domnia Sa ar trebui cu rapiditate că recunoască că erau de netolerat pentru noi.

De exemplu, când nouăzeci din oile sale au murit prin accidente sau frig (nefiind vreo vină a fraților pentru aceasta), el nedrept a dedus o sută de guldeni din totalul pe care îl datora fraților la Damborschitz.

Când vite au murit la ferma Domniei Sale de la Nasselowitz (și vite mureau peste tot în Moravia într-o epidemie), ne-a dedus patruzeci de măsuri de untură din lefurile lucrătorilor la fermă.

Domnia Sa a ordonat ca zece obroace de ovăz să fie luate pentru uzul propriu de la frații din Damborschitz, plătindu-le doar nouă guldeni pe obroc când ei îl cumpăraseră cu doisprezece, treisprezece guldeni pentru nevoile comunității. Au fost supuși de asemenea unei presiuni crescute pentru a cumpăra sare de la Domnia Sa.

Din nou, când mulți soldați de cavalerie au fost încartiruiți la Austerlitz, căpitanul lor ne-a spus că Domnia Sa ordonase ca cinzeci dintre ei să fie incartiruiți cu noi. Cum frații noștri le-au deschis ușile și grajdurile și au condus propriile animale în curte, soldații au văzut că deși frații doreau să îi lase să le folosească grajdurile pur și simplu nu era îndeajuns de mult spațiu. Astfel că ei învoindu-se între ei, soldații și-au încartiruit restul oamenilor în satele din împrejurimi. Aveau mai multă simpatie pentru oamenii noștri decât Domnia Sa a avut.

Când soldați au fost încartiruiți la Damborschitz, cum fusese Domnia Sa înformată în scris, căpitanii lor erau cazați în locul nostru. Deși nu au rămas, ci au venit și au plecat, i-au costat pe frați peste șaizeci de guldeni. Și totuși, Domnia Sa a folosit acest lucru ca o scuză pentru a lua opt boi de la frați. În altă dată, soldații au venit în piața din Damborschitz neavând nicio intenție prietenoasă față de oameni. Frații au găsit că era necesar să intervină, și i-au calmat pe soldați prin bunăvoința lor. Soldații au declarat în mod public că dacă nu ar fi fost frații, ar fi dat foc la toată piața.

Odată, soldații au furat oi de la Domnia Sa din Nasselowitz deoarece nu s-a gândit să își ia măsurile de precauție pentru a-și proteja proprietatea sau muncitorii săi. Când prea multe oi fuseseră furate deja, a încercat să nu iasă în pierdere prin deducerea a zece guldeni din lefurile lucrătorilor săi. De fapt, și-a pus în minte să îi facă pe frați să plătească pentru toate pagubele. Și au fost multe alte neajunsuri și nedreptăți.

Domnia Sa controla munca meșteșugarilor de la Austerlitz și Herspitz, ca și țesătorii, bărbierii-chirurgi și croitorii, interzicându-le să câștige bani prin prestarea de munca și altora.

I-a forțat pe meșteșugari să facă ceea ce avea el chef, fără vreo înțelegere sau contract. Odată ce lucrul era făcut, plătea cât dorea – rugămintele lor erau în zadar – și deducea mult din prețul lucrului finit.

Erau multe căi prin care Domnia Sa ne-a făcut viață grea. Ar lua prea mult să le relatăm pe toate, dar nu mai puteam să le mai îndurăm.

Dacă Domnia Sa era doritor să se comporte drept și să ne cumpere proprietatea noastră la un preț rezonabil și să ne dea profitul, am fi acceptat acest lucru cu recunoștință. Dar dacă nu, ne-am fi mutat oricum și am fi fost încrezători în Dumnezeu.

Dacă Domnia Sa nu ne va lăsa să ne mutăm în mod pașnic, ci va încerca să păstreze proprietatea noastră sau să folosească violența – prin a ne arunca slujitorii și alții în închisoare, de exemplu, cum a mai făcut-o – atunci ar trebui să înformăm Domnia Sa că nimeni dintre oamenii care lucrau în fermele sale sau oriunde altundeva nu își vor mai completa anii de slujbă. Ei ar pleca indiferent dacă și-ar pierde lefurile.

Când această scrisoare i-a fost prezentată domnului de Austerlitz (care se afla la băile termale din Trentschin) și soția și oficialitățile sale l-au informat că frații se mutau împreună cu bunurile lor, s-a făcut roșu de furie.

1

Herspitz (Heršpice), la sud-est de Austerlitz (Slavkov), era parte din proprietatea Austerlitz; vezi Zeman, Topography, #48.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s