1601. Cronica fraților hutteriți. (181)

1601

Sâmbăta, pe 14 iulie, 1601, fratele Andreas Kleesattel, un credincios slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Neumühl.

Tot în același an, Dieta Regională de la Brünn a decis să reducă cu puțin taxele grele impuse în 1600. În loc, frații trebuiau să plătească trezeci de guldeni în plus față de taxa de douăzeci pe fiecare casă cu o bucătărie, cu care fusesem de acord înainte. Ca înainte, trebuia să plătim un gulden pe fiecare tranșă de fabricare a berii, doi groși pe fiecare butoi de vin și un gros pentru fiecare snop de grâne iernatice sau văratice.

Cum acești bani erau folosiți în interes de război, din pricina conștiințelor noastre, biserica nu le putea plăti. De aceea din când în când oi, porci, boi, cai, grâne și alte lucruri erau confiscate din comunități diferite.

Tot în acest an, biserica Domnului a fost presată cu putere și comunitățile au suferit tare din pricina soldaților, după cum am descris de câteva ori deja.

Unui regiment întreg de infanterie, cam 8000 de oameni, i s-a ordonat să se adune la Ungarisch Ostra în Moravia. Majoritatea dintre ei au mărșăluit întreaga lungime a țării și aproape că ar fi ajuns acolo când punctul de întâlnire s-a schimbat la Znaim, astfel că soldații au mărșăluit înapoi în țară și pentru șase săptămâni s-au aflat în mișcare sau s-au adunat prin Moravia. Biserica a fost presată tare și multe comunități au suferit mult, din moment ce soldații consumau cantități ridicate de mâncare și băutură. Cireașa de pe tort însă, a fost că soldați de cavalerie și infanterie au mărșăluit prin Moravia în Ungaria, iar toamna o parte s-au întors în Moravia. Ne-au provocat multe pierderi și neajunsuri și au furat mulți cai.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s