Nu orice naivitate este inocentă

”Din păcate, nu orice naivitate este inocentă. Liderii sunt obligaţi să dea dovadă de mai mult decât de bune intenţii. În speţă, să aibă nişte informaţii şi nişte competenţe. Dacă nu dispun de ele, sunt siliţi să nu se încumete să schimbe din temelii,  fără legitimitate suficientă, ceea ce au pus pe picioare, cu amplu efort intelectual, moral şi politic, precum şi cu deplină acoperire democratică, predecesori mai învăţaţi.” sursa

Nu știu cine este Petre Iancu de la Deutche Welle, autorul afirmațiilor de mai sus.
Dar de aici din America, unde nu am timp de multe lucruri, nici de scris pe blog (o să recuperez la întoarcere), îmi fac totuși timp să privesc smochinul cum înfrunzește.
Așa am ajuns la acest comentariu: Clinci americano-israelian și ordinea mondială.
Trec zilnic pe lângă sinagogi aici în America, evident întreținute și vizitate. Sunt încă mulți evrei în America.
sinagoga
Evreii de aici n-au plecat și n-au de gând…încă.
Dar totuși între opacitatea și confuzia oamenilor politici și claritatea profețiilor, trebuie să rămânem de alături de ”lumina care strălucește într-un loc întunecos”, de profeții.
Am fost întrebat de un nepot isteț de aici:”tu crezi că toți evreii vor pleca înainte de răpire?”. Nu cred așa, i-am răspuns, răpirea poate fi oricând.
El voia să știe dacă faptul că Brian, colegul lui de clasă evreu nu a plecat în Israel (și nu a plecat) nu poate fi o garanție că încă nu va fi răpirea.
”Nu poate fi”, i-am răspuns, ”răpirea poate veni chiar dacă mai sunt evrei în America.”

America are, spre deosebire de Europa, ”predecesori mai învățați”, se vede din felul cum este organizată, din ”moștenirea” care au lăsat-o urmașilor.
Dar moștenirea nu este o garanție a continuării, atunci când moștenitorii îndrăznesc să ”se încumete să schimbe din temelii,  fără legitimitate suficientă, ceea ce au pus pe picioare, cu amplu efort intelectual,” predecesorii lor.
Cam așa trebuie luată atitudinea anti-Israel a Americii, cum bine  a observat dl Petre Iancu:
o schimbare de atitudine transformată în faptă.
Ideea politică a ”două state” și profețiile biblice despre viitorul Israelului și sfârșitul lumii se potrivesc ”ca nuca-n perete”, de aceea în fața acestor propuneri ”naive” singurul răspuns logic la dilema ”Ce facem, că vine sfârșitul?” este pocăința fiecăruia care-și pune întrebarea.
Nu banii sau puterea militară va scăpa pe cineva, ci smulgerea din acest veac rău imediat după învierea primilor morți.
Va fi o scăpare a trupului, fără nimic altceva în plus.
Morții vor fi înviați fizic, ”în trup”, noi vom fi răpiți fizic, fără averile și casele noastre, iar lumea fizică care va rămâne va fi pedepsită prin necazul acela așa de mare, că suntem naivi dacă-l subestimăm și vorba ziaristului: ”nu orice naivitate este inocentă”, asta nu cu siguranță.
Suntem într-o situație absolut identică cu cea dinainte de potop sau de nimicirea Sodomei:
-marea majoritate a oamenilor nu știe nimic din ce va urma (de fapt nu vor să știe)
-foarte puțini așteaptă
-sunt unii ca cei din familia lui Lot: cu inima împărțită
-angrenarea oamenilor în alte activități le dă impresia că ”Dumnezeu nu va face nici bine nici rău”
Dacă n-am avea Biblia și n-am privi Israelul am fi justificați să tăcem. Având însă ”Cuvântul proorociei la care bine facem că luăm aminte” și văzând semnele împlinindu-se unul după altul sub ochii noștri, nu putem socoti naivitatea inocență, ci nebunie și nici tăcerea n-o putem socoti decât vinovăție.
”Să vrei să nu știi!” iată un apogeu al nebuniei îmbrăcate în haine de sărbătoare.
Decât așa, mai bine să îmbrăcăm înțelepciunea în salopeta unei gândiri răscolitoare și să semănăm cuvântul care provoacă adevărată evlavie.

Wheeling, Illinois, USA, 21 decembrie 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s