Excluderea și reprimirea lui Zuckenhammer. Cronica fraților hutteriți. (173)

În următoarea dimineață, întreaga chestiune a fost adusă în atenția bisericii și frăției i s-a cerut să decidă dacă un asemenea om ar putea să rămână sau nu în slujba Cuvântului. Două sau trei voci au vorbit pentru eliberarea sa din slujă, din moment ce nu s-a dovedit potrivit pentru aceasta.

Un frate, din simpatie pentru el, a spus că ar fi mulțumit dacă Zuckenhammer și-ar continua serviciul și rugăciune să fie făcută Domnului în numele său. Se pare că a fost abordat dinainte de Zuckenhammer și a fost înduplecat de rugămințile lui. Și nu a fost singurul – mai erau încă vreo doi sau trei în aceeași situație. Încă câțiva au vorbit în asentiment cu cel de sus, deși unii erau foarte ezitanți.

În acest moment, fratele Klaus Braidl (vorbind pentru toți bătrânii) i-a avertizat că toți ar trebui să vorbească în frică de Domnul în loc de a se uita unul la altul; și că fiecare era răspunzător în mod personal înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Din moment ce câțiva vorbiseră pentru eliberarea lui Zuckenhammer din serviciul său, toată lumea ar trebui să se întrebe cu toată seriozitatea cât de eficient ar mai fi cuvântul lui Zuckenhammer și învățătura sa de acum înainte, de exemplu, când i-ar mai fi disciplinat pe alții. O mărturie unificată ar trebui să fie oferită în frică de Dumnezeu.

După aceasta mulți au vorbit. Unul după celelalt erau de acord în totalitate că ar fi bine ca Zuckenhammer să renunțe la serviciul său deoarece nu s-a ridicat la înălțimea acestuia și efectuase multe judecăți nedrepte și făcuse decizii de același fel. Chiar și aceia care înainte vorbiseră în favoarea slujbei lui Zuckenhammer acuma își exprimau asentimentul cu ceea ce spuseseră ceilalți mai exact, că aceasta era felul de a acționa drept și bun și că merita să i se ia serviciul.

Fratele Klaus Braidl i-a spus lui Zuckenhammer apoi despre această decizie și l-a rugat să spună frăției cum vedea el lucrurile. Zuckenhammer spunea că ar accepta-o deoarece s-a decis deja. Fratele Klaus a repetat întrebarea, „Cum vezi chestiunea tu însuți?”

A răspuns, „Nu pot spune. Voi accepta,” adăugând, „Nu mă întrebați cu atâta insistență.” Când fratele Klaus l-a întrebat din nou, acesta s-a aprins: „Vă spun pe șleau, nu pot să fiu de acord. Sunt acuzat de mult prea multe. Dar îmi dau seama că nimic din ce spun sau ceea ce vă cer nu va schimba ceva. Nu există îndurare pentru mine. Cât timp sunteți aici, întotdeauna intru în bucluc, întotdeauna voi fi cel pus la stâlpul infamiei. Îs tratat ca și cum aș face parte din cea mai joasă speță de grăjdari sau porcari.” A repetat acestea cu mânie și a continuat, „Credeți-mă, niciodată în viața mea nu am susținut credința atât de tare cum o fac acum.”

Și tu, Klaus, ai fost atât de aspru cu mine – aș putea spune chiar răutăcios – în această chestiune. Aș putea spune și eu una sau două dacă aș dori.”

Fratele Klaus i-a răspuns, „Dacă ai vreo acuză să îmi aduci și nu mergi până la capăt, nu voi avea cum să îți mulțumesc.” Zuckenhammer se mâniase atât de tare că cu bucurie ar fi vorbit împotriva bătrânului, dar nu știa ce ar fi putut să spună.

(Mai târziu, în ziua în care Zuckenhammer a fost reacceptat în biserică, i-a scris fratelui Andreas Kleesattel, dorind să îi ceară fratelui Klaus Braidl să nu se țină de marea sa stupiditate și prostie împotriva lui, ci să uite de ele.)

Printre alte lucruri pe care le-a spus a fost că nu știuse că era așa și de ce nu l-a mustrat nimeni când nu avea dreptate?

La asta, fratele Ludwig [Dörker] s-a ridicat și l-a dojenit, spunând că încerca doar să se scuze; știa foarte bine că deseori a fost atenționat asupra purtării sale. Zuckenhammer i-a întors-o, „Aha, camaradul meu deosebit, toate le știu despre tine!” și a refuzat să îl asculte pe Ludwig.

În continuare, fratele Ioan a încercat să îl ajute, spunând că niciodată nu s-ar fi așteptat ca Zuckenhammer să reacționeze într-o asemenea manieră greșită.

Sus-numitul i-a răspuns, „Ioan, tu poți vorbi. Te voi asculta. Ești un om vertical și sincer.” Dar când Ioan a început să spună prea multe, acesta l-a întrerupt: „Ioan, spunemi-le mai târziu când rămânem între patru ochi.”

Văzând că Zuckenhammer nu îi asculta pe ceilalți, fratele Klaus Braidl i-a spus fratelui Ioan (pe care Zuckenhammer l-a indicat ca exemplu bun) să preia prezidiul adunării și să întrebe frăția ce să se facă cu Zuckenhammer, din moment ce nu își admitea vina, ci se certa și revolta.

Frații au început să vorbească din nou și au ajuns la decizia unită cum că ar trebui să fie exclus deoarece nu asculta biserica sau nu admitea că își trăise viața în mod superificial și fără frică de Dumnezeu.

El a ripostat, spunând, „Fraților, sper că nu veți vorbi cu toții. Nu pot să îndur atâtea de multe!”

Când primul s-a ridicat și a vorbit în favoarea excluderii sale, „Cine este acela? Tu ești, Kürschner? Tu să taci. Sunt la fel de credincios ca și tine, asta o știu.”

Fratele i-a răspuns, „Dacă n-aș fi fost mai credincios decât tine, m-aș fi aflat acolo lângă tine.”

Un altul a spus că ar fi corect ca el să fie exclus. Zuckenhammer i-a răspuns, „O, ia ține-ți gura! Nu ești tu fiul meu? Te-am adus în sânul bisericii și asta-i mulțumirea ce mi se arată.”

Acest frate i-a spus, „Da, un tată excelent ce ești, oferindu-mi un exemplu de cea mai bună calitate!”

Un al treilea frate a fost de acord ca Zuckenhammer să fie exclus deoarece nu a acceptat disciplinarea ce i-a fost administrată pentru prima oară. „Să îți amintesc de o judecată de-a ta proprie,” a spus. „Odată ai pus o soră să fie disciplinată și ea nu a fost de acord. Apoi, i-ai spus fiindcă nu a acceptat, că va fi disciplinată cu și mai mare asprime. Așa te-ai ocupat de acea chestiune, la fel faci și acuma.”

Chiar și așa încă un frate a spus că Zuckenhammer merita excluderea deoarece arăta un asemenea dispreț față de bătrâni, care sunt ca niște părinți pentru noi. Ar trebui ca ei să ne fie și mai dragi deoarece vroiau să pedepsească răutatea fără să fie influențați de ce persoană va fi pedepsită.

După ce Zuckenhammer li s-a opus primilor zece frați și nu mai putea să îi contrazică pe fiecare în parte, a spus, „Nu sunt de acord, chiar dacă vorbiți cu toții. Totuși nu pot s-o văd. Doar atât pot spune.” Nici măcar nu s-a rugat să mai rămână în comunitate, ci i-a spus fratelui Ioan doar să lichideze chestiunea. Astfel că excluderea lui s-a pronunțat și el a părăsit adunarea.

Mai târziu s-a mai gândit la această problemă și a implorat pentru a i se da voie să trăiască în comunitate; era pregătit să își îndure disciplina meritată și să se căiască. Biserica i-a acceptat cererea.

Din pricina tuturor lucrurilor care au ieșit la iveală despre el, Zuckenhammer a acceptat excluderea, s-a căit și a fost acceptat din nou. A adormit în Domnul la Protzka pe 29 aprilie în anul următor, 1598.1

1

Despre întemnițarea lui Zuckenhammer și eliberarea sa, uite-te deasupra, pp. 478-482(!).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s