”Au fost alungați din casele lor cu săbiile scoase…” Alungarea din Frischau. Cronica fraților hutteriți. (171)

Pentru acestea și din alte motive, am văzut că cu cât stăteam mai mult, cu cât situația devenea mai insuportabilă. Astfel că am decis să îi spunem din timp că pur și simplu nu mai puteam să trăim sub el. Dar înainte de ai spune acest lucru vroiam să luăm cele mai bune lucruri din casă ca precauție, din moment ce nu știam ce se va întâmpla într-un final.

Totuși, domnul Bernhard a aflat despre planurile noastre și și-a făcut apariția la noi împreună cu doamna și slujitorii lui. Niciun fel de milă nu li s-a arătat bătrânilor, femeilor ce erau pe cale să nască sau sugarilor; au fost scoși din casă cu forța și au trebuit să lase totul în urmă.

Două mame cu bebeluși mititei de două săptămâni au trebuit să plece, precum și unsprezece alți copii cu mamele lor. Orice copil ce s-a întâmplat să nu se afle în pătuț a trebuit să fie purtat de mama lui; pătuțul a fost lăsat în spate. Mamei nu i s-a permis să ia nici măcar un scutec pentru copilul ei, apăi un pătuț sau orice altceva.

Surorile din spălătorie îmbrăcate în hainele lor vechi și uzate au fost alungate prin violență și nu li s-a dat voie să ia alte haine. Aceia care nu plecau destul de repede au fost bătuți de asemenea. Nicio rugăminte nu a ajutat.

Au fost alungați din casele lor cu săbiile scoase, muschete și bâte, acordate cu înjurături grosolane.

Au trebuit să își lase casele lor și clădirile specifice fermei, câmpurile, pajiștile, grădinile și animalele, acestea fiind douăzeci și trei de vaci de lapte, cinzeci și una de vaci sterpe, șaisprezece vițeluși, nouă boi de arat, trei boi de îngrășat, trei sute cinci oi care ar fi făcut miei mai târziu, șaptesprezece porci îngrășați și șaizeci de porcușori de lapte.

Au trebuit să fugă cu proprii lor cai, altfel domnul Bernhard i-ar fi luat și pe aceștia.

Grâne au fost lăsate în spate, în special șaptesprezece obroace de ovăz, precum și făină, vin, untură, sare, mirodenii de bucătărie, toate felurile de unelte și instrumente casnice, haine și lenjerie de pat și treizeci de morgeni de grâu iernatec [peste douăzeci de pogoane] semănate deja. Nu am primit lefurile pentru munca pe care o prestasem pentru el, nici banii și grânele pe care le datora lucrătorilor în lăptărie, care nu se reduceau la puțin. Toate acestea, însumând 5000 de guldeni, a trebuit să le lăsăm în urma noastră și să încredințăm totul lui Dumnezeu.

Nu era însă îndeajuns. Imediat după, domnul a furat unul dintre caii fraților. L-a despuiat de harnașament în câmp deschis, știind că era unul dintre caii Frischau. A amenințat că va lua și ceilalți cai de asemenea, pentru că raționamentul lui în asta consta, că tot ceea ce am cumpărat cu banii noștri să ne mobilăm casele reprezenta acum proprietatea lui și intenționa să își însușească tot.

Am suferit această înspăimântătoare tâlhărie cu răbdare de dragul lui Dumnezeu (deși nu fără grămezi de suspine ale văduvelor și orfanilor noștri care au pierdut totul). Nu căutăm să ne răzbunăm pentru relele ce ne-au fost făcute. Îl cunoaștem pe el care a spus, „A Mea este răzbunarea și Eu voi răsplăti.” Iar Domnul spune, „Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape și ceea ce-i așteaptă nu va zăbovi.” Lăsăm aceasta în mâinile lui Dumnezeu, așa cum a făcut Iov când arabii și caldeeni l-au jefuit de vitele, boii, măgarii și cămilele sale. O mai bună avuție care dăinuie în ceruri va fi alinarea noastră.

Dar nenorocire peste nenorocire se va abate pe inamicii noștrii. Aceste bogății pe care le-au înghițit le vor vărsa (așa cum este scris în cartea lui Iov). Dumnezeu însuși le va scoate ce au prăduit din stomacurile lor. Cartea Înțelepciunii spune că o cumplită frică se va abate asupra acelora care i-au oprimat pe cei cu frică de Dumnezeu și le-au furat fructele muncii lor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s