Purtarea rea a ”domnului” Bernard, motivele plecării din Frischau. Cronica fraților hutteriți (170)

1597

Pe 19 ianuarie, 1597, la Pribitz șase frați au fost aleși pentru slujba Cuvântului și investiți. Ei erau Hans Staindel, un șelar; Georg Wöller, un țesător: Hans Iacob,1 un cizmar; Franz Walter, un bărbier-chirurg; Augustin-Graf, un fierar de coase și Georg Riedel, un viticultor.

La anul 1597 trăisem la Frischau deja de aproximativ șaizeci de ani, întotdeauna mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru bunătatea lui. Pe 5 februarie, totuși, domnul Bernard de Certorejsky din Frischau ne-a obligat să plecăm, deși construisem această comunitate în 1581 la cererea lui.2 Am construit-o pe o pajiște în concordanță cu nevoințele noastre și am plătit în mare parte pentru ea noi înșine. Pe vremea aceea și-a pus sigiliul pe următoarele condiții și și-a dat cuvântul că le va respecta: Dacă frații vor presta la fel de multă clacă ca și ceilalți muncitori ai lui (și nu el va încărca programul) și dacă vor plăti arendele și dijmele anuale, nici el și nici urmașii săi nu vor mai avea alte cereri de la ei. El va fi drept și îi va proteja de orice tulburări sau violențe.

Dacă, însă, nu îi mai putea ține acolo din pricina poruncilor împărătești sau dacă ei ar fi decis să se mute pe motive legate de credință, atunci ei ar avea libertatea și autoritatea să își vândă locuințele, câmpurile, pajiștile, grădinile și viile pentru prețul lor întreg și să accepte banii fără să fie stânjeniți. În continuare, erau liberi să își mute bunurile și oamenii în pace, cu ajutor sau escortați. Puteau merge oriunde ar fi dorit și din orice motiv și nici domnul Bernhard, nici urmașii lui, nici supraveghetorul nu îi vor stânjeni sub niciun motiv. A promis pe cinstea lui, și cu vorba și în scris, să se țină de această învoială și să nu își aroge libertatea de a obține mai multe de la noi prin mijloace necinstite.

Domnul Bernhard, totuși, nu și-a ținut cuvântul ci, cum treceau anii, ne oprima cu atâta asprime prin clacă excesivă și alte aranjamente nedrepte că nu eram în stare să ne ocupăm de nevoile comunității sau să ne menținem câmpurile. Și nu numai asta – oamenii noștri erau deseori bătuți cu brutalitate și chiar întemnițați pe nedrept și pe timp de război caii lor le erau rechiziționați. Odată, unui frate i-au spart dinții din gură și a fost tratat atât de rău că a suferit din pricina aceasta toată viața lui.

Făceam plângeri dese domnului Bernhard, spunându-i că era imposibil să trăim acolo și să îndurăm asemenea rele tratamente. Spunea că va îmbunătăți lucrurile și că ne va trata bine din nou, astfel că am așteptat cu răbdare, sperând ca lucrurile să se schimbe. Dar a trebuit să așteptăm mulți ani.

Condițiile au devenit chiar și mai grele și trebuia să facem clacă mai multă ca niciodată. Într-un final, aveam doar două zile libere în douzeci și una de săptămâni. Frații noștri luau boii și caii noștri pentru a lucra pământul domnului – câteodată pe câmpuri aflate atât de departe că nu veneau acasă trei zile – iar el nu le dădea nimic să mănânce. Trebuiau să își părăsească munca pe câmpurile lor pentru a lucra pentru el.

Colac peste pupăză, domnul Bernhard ne-a mai luat și doi cai. Unul dintre ei ni l-a înapoiat, dar fusese tratat atât de rău că doar o dată a mai îndurat harnașamentul. Mai mult decât odată, în timp ce căruțașii prestau clacă, alți opt trebuiau să facă muncă manuală la porunca domnului. Trebuia să tăiem și să livrăm lemn de foc pentru fabrica de bere a domnului. De fapt, trebuia să facem claca pentru aproape tot satul. Țăranii din sat erau atât de forjați, că de abia mai puteau să muncească și astfel munca a căzut pe noi.

În tot anul îi săpam și îngrijeam viile domnului, dar pentru o vreme îndelungată nu ne-a plătit o lețcaie. În afară de asta, țăranii care lucrau pentru el nu aveau furaje pentru șeptel, și turmele erau prea mari. Când animalele au început să slăbească, domnul i-a înfierat pe frați ca și cum ei ar fi fost vinovați.

Dacă un animal murea de bătrânețe sau de vreo boală, domnul Bernhard cerea fraților să plătească pentru el. Când frații de la fermă au trebuit să pornească într-o călătorie pentru el, patru nopți trebuind să îi petreacă departe, de abea le oferea permisiunea pentru o noapte. Cu toate acestea, trebuiau să îndure mustrări îngrozitoare și amenințări cu bătaia, precum și întemnițări. Niciodată nu și-au primit lefurile sau mâncarea și băutura ce le era datorată; astfel că domnul a ajuns să le datoreze o sumă foarte mare.

1

Numele de familie a lui Hans Iacob era Wolf; vezi Beck, 324; despre soarta lui Hans Iacob Wolf în timpul Războiului de 30 de ani, vezi dedesubt, pp. 649-652(!).

2

Tatăl domnului Bernard Petru Certorejsky de Certory simpatiza cu hutteriții; vezi deasupra, p. 488 n.4 (!). Pe 1 aprilie 1598, totuși, hutteriții s-au mutat înapoi la Frischau.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s