O bandă ticăloasă de tâlhari – polonezi, italieni și alții – ne-au prădat comunitatea de la Neumühl. 18 ianuarie 1596. Cronica fraților hutteriți. (167)

1596

Pe 18 ianuarie,1 1596, la Neumühl, cinci frați au fost investiți în slujba Cuvântului de către bătrâni prin așezarea mâinilor. Aceștia erau Hans Schmied, Stoffel Rath, Martin Gotzman, Joseph Hauser și Rudolf Hirzel.

Lunea, 26 august, o bandă ticăloasă de tâlhari – polonezi, italieni și alții – ne-au prădat comunitatea de la Neumühl. Au continuat tot așa pentru aproximativ două ore, până la nouă noaptea. După ce a trecut acest interval de timp, vești despre atacul lor brutal au ajuns la cele două sate învecinate. Alarma a fost dată și oamenii au venit în fugă. Tâlharii, înștiințați de omul lor de șase, s-au înspăimântat și au luat-o la sănătoasa ca și cum ar fi fost urmăriți, luând cu ei șaisprezece cai de căruță gata înșeuați. Doi cai au scăpat și i-am recuperat, dar tâlharii au călărit pe ceilalți până la Viena.2 Au provocat o atât de mare vâlvă când au sosit cu caii că domnii din Viena au pornit după ei și i-au întemnițat pe toți cei douăzeci și patru de tâlhari și răufăcători.

Ne-am luat înapoi caii prin intermediul domnilor din Viena și în special prin guvernatorul Moraviei (pe ale cărui pământuri s-a petrecut jaful) și el a scris o scrisoare în numele nostru. Astfel că Dumnezeu în mărinimia sa ne-a ajutat din nou.

De asemenea în 1596, împăratul a trimis o scrisoare oficială guvernatorului Moraviei,3 judecătorului tribunalului județean și vice-capelanului, convocându-ne bătrânii (în special pe aceia din Neumühl) pentru a apărea înaintea lor. Împăratul dorea să înapoieze bani pe care îi împrumutase din orașe libere imperiale și din alte surse. Vorbim de câteva mii de guldeni și se presupunea ca noi să îi i împrumutăm împăratului această sumă sau să o punem la dispoziția lui.

Astfel că domnii menționați mai sus, după cum li s-a ordonat, i-au poruncit lui Klaus Braidl ca prim-bătrân al bisericii și altor șase frați să vină la castelul din Gross Seelowitz. Ne-au așezat scrisoarea împăratului sub nas și au cerut să îi împrumutăm împăratului banii. Dacă nu o vom face, împăratul va închide ochii și va refuza să ne protejeze în caz că vom mai fi jefuiți.

De cinci sau șase ori s-a trimis după frați și apoi erau chemați din nou. De fiecare dată ei răspundeau la fiecare întrebare dând chiar și detalii și spunând că credeau că e greșit să gândești că noi am fi în posesia unei asemenea sume. Biserica nu avea nimic cu ce să îl împrumute pe împărat.

1

Beck, 321: 18 februarie.

2

Vezi Beck, 321-324, pentru o relatare documentată a acestui jaf, bazată pe actele oficiale ale Curții Supreme Imperiale, datate 20 septembrie, 1596, care ne relatează că șeful trupei, un anume Alexandru Ciconia care pretindea că este conte, a fost arestat împreună cu tovarășii lui în timp ce se îndreptau spre Viena și Vösendorf (aceasta este acum o suburbie a Vienei). Paguba le-a fost returnată hutteriților, dar acest incident marchează începutul cererilor insistente ale lui Rudolf al II-lea și Ferdinand al II-lea făcute hutteriților să plaseze părți din presupusele mari cantități de bani ale lor la dispoziția împăratului.

Acest pseudo-conte Alexandru Ciconia, totuși, nu este contele Alexandru Ciconia care a fost trimis de către împărat în Moravia în 1621 să rechiziționeze banii peșin ai hutteriților; vezi dedesubt, p. 685(!).

3

Friedrich von Zerotin (m. 1598) , care pe 14 octombrie, 1596, a încercat să convingă Curtea Supremă Imperială de insolvabilitatea financiară a hutteriților; vezi Loserth, Communismus, 202. Friedrich von Zerotin s-a distins probabil cel mai mult printre nobilimea moravă în a doua jumătate a sec. al XVI-lea. Înspre sfârșitul vieții lui a devenit guvernator, astfel el reprezenta coroana în Moravia. Hutteriții vorbeau cu afecțiune despre el numindu-l „Fritz al nostru.” Vezi Hruby, Wiedertäufer, 38, 47; ME, IV, 1024d.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s