”Călăul l-a împins pe fratele Matia în apă și l-a scos de trei sau patru ori afară pentru a-l întreba dacă se va dezice. A răspuns că nu, cât de mult a mai avut glas.” Înecarea fratelui Matia Mair la Baden în Elveția, 27 iulie 1592. Cronica fraților hutteriți.(163)

În același an pe 1 iulie, fratele Mihai Hasel, un țesător, a murit în închisoarea din Hohenwittlingen în Württemberg. Din pricina credinței sale în Hristos el stătuse în închisoare pentru mai bine de patru ani. A rămas de neclintit, credincios și încrezător în Domnul și a îndurat prea multe în timpul întemnițării sale. Era determinat (așa cum ne și scrisese) ca niciodată să nu se dezică de adevărul sfânt, chiar de-ar fi să stea în închisoare până la sfârșitul vieții sale. Iar Dumnezeu i-a permis să depună mărturie – laudă lui Dumnezeu!

Chiar și necredincioșii nu puteau să nu îl vorbească de bine pe Mihai. Castelanul spunea că fusese un om credincios și dacă acest frate nu ajungea în rai, el însuși nu ar îndrăzni să bată la porți. El s-ar bucura dinainte, dacă ar ști că și-ar încheia viața ca Mihai.1

De ziua Mariei Magdalena [22 iulie], fratele Matia Mair a fost luat prizonier la Würenlos lângă Baden în Elveția. A fost capturat deoarece un popă ce venea de la biserică l-a luat în vizor. Imediat i-a spus bucătăresei lui să îl urmărească pe Matia în afara satului și să intre în vorbă cu el. Ea trebuia să se prefacă că era doritoare să meargă [în Moravia] și că și alții veneau să vorbească cu el. Ea l-a tot ținut de vorbă până când popa a avut vreme să trimită țărani după el, care l-au prins și l-au dus la Baden. Șase zile mai târziu, pe 27 iulie, nelegiuitul clan de popi au adus vorba despre moartea lui deoarece refuza să renunțe la credința sa așa cum ei doreau. Dar ei nu suflau o vorbă privitor la interogatoriile și răspunsurile lui.

În timp ce era condus înspre moartea sa, cumnatul său și încă câteva rude care alcătuiseră o petiție în favoarea lui și oferiseră bani stăteau în apropiere. Cererea lor nu a fost acceptată și nu li s-a dat nici măcar voie să vorbească cu el în privat.

Pe drum înspre execuția sa, a întrebat mulțimea unde erau rudele sale și când acestea au venit la el, le-a spus să îi roage pe frați și surori, care erau un grup credincios, să aibă grijă de soție și copil. A spus aceasta cu glas foarte ridicat în mijlocul gloatei.

Una dintre rudele sale l-a încurajat să nu șovăiască, ci să fie curajos, pentru că în curând va învinge. La aceste cuvinte, această rudă a primit o lovitură de la cineva din spate care și strigase, „Acest bărbat e și el un eretic! Ar trebui să fie aranjat ca toți ceilalți.” Omul căruia i s-a întâmplat acest lucru ne-a spus-o el însuși.

Călăul l-a împins pe fratele Matia în apă și l-a scos de trei sau patru ori afară pentru a-l întreba dacă se va dezice. A răspuns că nu cât de mult a mai avut glas. A fost înecat pe 27 iulie, doar la șase zile după arestarea lui. Prin puterea și măreția lui Dumnezeu el a rămas cu neclintire în credință până la moarte.

S-a vorbit mult despre moartea lui printre nobili, dar și printre cei fără obârșie nobilă. Spuneau că a fost o crimă, și vorbeau deschis cu privire la răzbunare asupra înșelătorilor popi asemănători cu Iuda și asupra orașului Baden, pentru că fratele Matia era cunoscut drept un om cu adevărat temător de Dumnezeu. Din această cauză Dumnezeu i-a dat tărie să sufere până la sfârșit.2

Pe 3 noiembrie, fratele Hans Franck, un slujitor pentru treburi de zi cu zi a adormit în Domnul la Kostel.

1

O foarte mică carte, scrisă cu măiestrie de mână și purtând inițialele M. W. (Mihai Hasel era de asemenea numit Weber, un țesător), anul 1582 fiind ștanțat în coperta de piele și conținea scrieri de Petru Walpot și Hieronymus Käls, precum și multe cântări, strânse în acest volum ca o sursă de întărire interioară. Asemenea compilații, îndeajuns de mici pentru a fi strecurate în interiorul ghetei, erau deseori redactate pentru frații trimiși în călătorii de misionariat. „Cartea Mihai Hasel” se află acum în Librăria Națională din Wolfenbüttel, Germania, Codex 3844; vezi Friedmann, Schriften, 63-64 pentru o descriere detaliată.

Două cântări despre Mihai Hasel se află în LdHBr, 798-802; vezi Wolkan, Lieder, 238-239. Despre moartea sa, vezi ME, II, 675; Martyrs Mirror, 1088-1089; Beck, 316.

2

O cântare despre moartea lui Matia Mair se găsește în LdHBr, 797-798 (strofele 12-20). Würenlos, oraș chiar la sud-est de Baden. Probabil că el a fost înecat în râul Limmat (care curge prin Baden în Elveția, un oraș la nord-vest de Zurich).

Vezi ME, III, 442; Martyrs Mirror, 1089-1090; Beck, 317-318.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s