” Dumnezeu mi-a dat membre sănătoase, și pentru El le voi sacrifica.” Execuția fratelui Georg Wenger la Sankt Lorenzen, 5 august 1591. Cronica fraților hutteriți. (160)

Pe 5 august în acest an, fratele Georg Wenger, un croitor, a fost executat pentru credința sa la Sankt Lorenzen în valea Puster în regiunea Tirol. El stătuse în închisoare pentru mai bine de un an. A fost prins în ajunul zilei sf. Iacob [24 iulie], 1590 și dus în închisoarea comună în tribunalul din Sankt Lorenzen. Următoarea zi a fost convocat de către avocat, gardian, funcționar și un popă. Vroiau să le spună cu cine călătorise și unde li se oferise adăpost. Le-a răspuns, „Doamne ferește să fac o asemenea răutate. Nu ne trădăm dușmanii, care au greșit față de noi. Și atunci să îi trădez pe aceia care ne-au tratat cu omenie sau chiar pe dragii mei frați? Cu ajutorul lui Dumnezeu, nimeni nu va scoate asta de la mine, pentru că este împotriva dragostei pentru aproapele meu.”

sankt-lorenzen

Biserica și piața din San Lorenzo di Sebato, Italia (Bolzano), (Sankt Lorenzen), locul martirizării fratelui Georg Wenger

 

Apoi l-au presat să se dezică și au poruncit ca butuci să fie aduși. Gardianul a spus, „Dacă bunătatea nu te mișcă, iată unealta.”

Georg i-a răspuns, „Și iată-mă. Dumnezeu mi-a dat membre sănătoase, și pentru el le voi sacrifica. Dacă nu pot pleca cu conștiința curată, nici nu voi scăpa cu inima pângărită.”

După ce a fost ținut o lună în Sankt Lorenzen și interogat de trei ori de către magistrați, a fost dus în castelul din Michelsburg pentru a fi torturat. Din moment ce nu le putea împlini cererile lor malefice (împotriva lui Dumnezeu, împotriva conștiinței lui și împotriva dragostei pentru aproapele său), l-au întins de două ori. A doua oară au atârnat de el cel mai greu bolovan pe care îl aveau și l-au întins cu atât de mare cruzime că semnul frânghiei împlântate în mâinile sale era vizibil după treisprezece săptămâni.

După două săptămâni în castelul Michelsburg, pe 15 septembrie, a fost transferat într-o temniță din Brixen și a fost înlănțuit de un zid plin de paraziți. Scorpionii mișunau pe zidul de lângă patul său și îl terorizaseră atât de tare că și-a acoperit capul. În cele nouă săptămâni ale întemnițării sale la Brixen, sentința capitală a fost pronunțată de două ori asupra lui și era îndemnat să se dezică. Răspunsul său, „Nici viața bună și nici curiozitatea nu m-a atras înspre oamenii aceștia, ci printre ei mi-am schimbat propria viață și am observat îmbunătățiri în viețile unora care înainte nu au fost schimbați de nimeni. Astfel că în ei văd lucrarea lui Dumnezeu și nu o sectă. Mă voi ține de promisiunea pe care i-am făcut-o Domnului prin legământul botezului, astfel ca sufletul meu să fie mântuit.” Popii din Brixen îl deranjau de nenumărate ori în închisoare și de asemenea l-au convocat la audieri – vicarul de patru ori, starostele catedralei de două ori, capelanul de mai mult de zece ori, precum și călugări, popi, nobili și alții. Cu toții doreau să îl întoarcă, după cum spuneau, la adevărata biserică. Le-a spus că niciodată nu a părăsit credința și învățătura adevăratei credința a lui Hristos; mai degrabă, prin harul lui Dumnezeu i-au fost arătate lui și se va ține de ele.

După zece săptămâni în Brixen a fost adus înapoi în Sankt Lorenzen pentru a fi executat înainte de Crăciun, dar acest fapt a fost prevenit de la a se întâmpla. După aproape patru săptămâni în Sankt Lorenzen a fost adus înapoi la castelul Michelsburg, totuși înainte de Crăciun. Execuția lui a fost atunci planificată pentru 1 martie, dar cum episcopul de Brixen a murit cu patru zile înainte, nu a avut loc. Astfel că a rămas prizonier în castel până în 5 august, când (după cum s-a relatat mai sus) a fost adus înapoi la tribunalul din Sankt Lorenzen. Acolo, popa l-a băgat în proces și a petrecut aproape două ore încercând să îl facă să se dezică, dar nu au putut. Prin urmare, a fost condamnat la moarte în concordanță cu mandatul împăratului. Acuzațiile i-au fost citite, în speță, că a părăsit biserica Romano-Catolică, s-a supus botezului pentru o a doua oară și apoi a încercat să atragă alți oameni la această așa-numită sectă eretică. Fratele Georg le-a spus că nu era o sectă eretică, cum ei o numeau, ci adevărul sfânt și calea cea dreaptă înspre împărăția lui Dumnezeu. L-au condus la locul de execuție, unde preotul paroh din Sankt Lorenzen a făcut o ultimă, disperată încercare, cu cuvinte prietenești, pentru a-l face să se dezică. Popa a spus că va avea grijă de el toată viața și că va fi epitropul său la Judecata de Apoi dacă ceea ce făcea era greșit. Dar Georg i-a spus, „Presupunând că v-aș accepta ca epitrop pentru Judecata de Apoi, ce se va întâmpla dacă diavolul îl va lua pe epitrop primul? Unde aș mai găsi alt epitrop?” Popa a fost făcut de rușine și l-a lăsat în pace.

Acolo se strânseseră mulți oameni, și unii plângeu, dar Georg le-a spus că nu ar trebui să plângă pentru el, ci pentru ei înșiși. În timp ce era condus afară, mâinile sale au fost eliberate suficient ca el să fie în stare să și le ridice pentru a-l lăuda pe Domnul, care îi dăduse har și tărie până acum. L-a rugat pe Dumnezeu să îl ocrotească acum în ultimul lui ceas de falși proroci și duhuri false. Apoi și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A fost decapitat din pricina cuvântului lui Dumnezeu, pentru credință și adevărul sfânt.1

1

Scrisoarea lui Georg Wenger adresată lui Stoffel Küenhuber, lui Klaus Braidl și soției sale Anna, precum și cântarea lui de adio, sunt parte a unui codex nenumerotat din biblioteca Evangelische Kirchengemeinde A.C., Bratislava, fol. 516-520; de asemenea vezi Friedmann, Schriften, 130. O cântare despre moartea sa și aceea a lui Iacob Platzer (vezi dedesubt) se află în LdHBr, 790-792; Cântarea lui Wenger „soției mele după lege, Änndl,” se găsește la p. 792; Wolkan, Lieder, 236. De asemenea vezi ME, IV, 917; Martyrs Mirror, 1080-1081; Beck, 306-308.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s