Prinderea și eliberarea a trei frați la Berna. 1585. Cronica fraților hutteriți. (150)

Pe 15 mai în același an, fratele Wastel Anfang, un slujitor al Cuvântului, a fost capturat în Elveția nu departe de Berna împreună cu doi frați, Heinrich și Uhl.1 Au fost duși în Berna, unde popii l-au interogat pe Wastel de trei ori în primele două săptămâni și l-au întrebat de ce intrase în țara lor. Wastel a explicat că pentru adevărul sfânt. Au vorbit cu el despre Tatăl Nostru, guvernare și botezul nou-născuților. Dumnezeu l-a sprijinit în timp ce răspundea și astfel nu le-a mai păsat să continue discuția, deși aveau și alte aspecte în minte.

Patru săptămâni mai târziu, i-au interogat pe frați sub tortură pentru a afla unde fuseseră frații găzduiți. Ceilalți doi frați au fost întinși pe patul de tortură, dar ei au suportat cu curaj toate torturile și nicio informație n-a putut fi smulsă de la ei. Fratele Wastel a fost legat și atârnat de sfoară dar n-a fost tras în sus, deoarece el tocmai intrase în țară și nu cunoștea pe nimeni. Și-au dat seama că interogându-l și torturându-l va fi în zadar. Astfel că l-au dezlegat, cerându-i să promită că va părăsi țara și nici nu va predica acolo. O asemenea promisiune, totuși, nu era în stare și nici nu dorea să facă și le-a și spus de ce.

După ce frații stătuseră în închisoare douăzeci de săptămâni, un plan a fost conceput pentru a-i executa, din moment ce majoritatea consilierilor erau în favoarea sentinței capitale. Frații erau în totalitate pregătiți pentru aceasta și credeau că nu mai exista o altă cale, din moment ce li se dăduse masa călăului [ultima lor masă de pe pământ]. Dar între timp, acei cetățeni care avuseseră ceva de zis în acest caz s-au adunat pentru a lua o decizie finală. Majoritatea au fost în favoarea lăsării fraților în viață și așa s-a și întâmplat. Cei doi frați Heinrich și Uhl au fost lăsați legați de stâlpul infamiei pentru un timp și apoi, după ce urechile le-au fost însemnate cu fierul roșu au fost scoși din oraș cu bâtele și prin urmare eliberați. Nimic din cele înșirate mai sus nu i-au fost făcute și lui Wastel, slujitorul Cuvântului, care a fost băgat înapoi în închisoare, unde a stat până când ei s-au ocupat de ceilalți doi. Apoi și el, de asemenea, a fost eliberat. Toți trei s-au întors la biserică în pace și bucurie și cu conștiințele curate, lăudându-l pe Dumnezeu care i-a făcut demni de a suferi pentru credința lor și numele său.

1 Beck, 295, scrie despre „Wastl Schmidt, Heinrich Schweitzer un viticultor și Uhl Schuster.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s