”Trebuie să îmi dau lingura fiecărui zevzec?” despre Hans Kräl. Cronica fraților hutteriți. (145)

În 1582, fratele Cristian Häring a adormit în Domnul la Pribitz.1 El fusese în biserică pentru mult timp și era un slujitor investit al treburilor de zi cu zi pentru aproape patruzeci de ani. El era printre aceia care fuseseră luați prizonieri de la Falkenstein și duși la mare la Trieste de dragul credinței sale. Dar Dumnezeu a conceput mijloace de a-i elibera și s-au întors la biserică în pace. Mai târziu a îndurat grele prigoniri, pe care le-a îndurat cu neclintire de dragul adevărului lui Dumnezeu.

În acest an 1582, fratele Iacob Klemp, un slujitor al treburilor de zi cu zi a adormit în Domnul la Wessely.

1583

De a treia duminică din postul Paștelui, 1583, frații Baltazar Hasenfelder, Paul Iltzmüller, Gilg Molt, Hans Baldauf și David Hasel au fost investiți în slujba Cuvântului de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

În a doua duminică după Paște, fratele Matthaeus Prost sau Zimmermann, un tâmplar din Ötzal și Stoffel Küenhuber2 din valea Puster au fost numiți în slujba Cuvântului pentru a întâmpina nevoile bisericilor și a fost investiți la Neumühl pentru o perioadă de probă.

Pe 28 martie în acest an, în timpul Săptămânei Mari, fratele Andreas Maierhofer, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu a adormit în Domnul la Klein Niemtschitz.

În sâmbăta dinaintea sărbătorii sf. Martin [11 noiembrie] tot în același an, dragul frate Hans Kräl, căruia i se încredințase în grijă întreaga biserică, s-a îmbolnăvit. Când și-a dat seama că s-ar putea afla aproape de sfârșitul său (după acest lucru tânjind), i-a chemat pe bătrâni, care veniseră să îl viziteze cât timp era bolnav. I-a rugat să aibă mare grijă de biserica Domnului – de văduve, orfani și toți credincioșii. Domnul i-a cumpărat cu un preț mare, astfel că frații ar trebui să îi privească ca valorând la fel de mult, întotdeauna făcând tot ce se poate pentru a emite judecăți corecte. Ar trebui să se țină cu îndârjire de comunitatea creștină și să nu abandoneze ordinea bisericii [Ordnungen]. I-a rugat să le ofere rămasul său bun plin de dragoste în pacea Domnului tuturor credincioșilor și să își ia rămas bun de la întreaga biserică. A încredințat biserica preaputernicului Dumnezeu, deoarece acum va trebui să părăsească lumea aceasta.

Oricare va fi indicat de Dumnezeu pentru a-i lua locul ar trebui de asemenea să i se ofere har pentru această sarcină. și Hans Kräl i-a mai rugat să îi transmită acelui frate acest mesaj de la el: că nimeni nu ar trebui să aibă ceva față de el; pentru că sigur să fii, că oricine în poziția sa deseori trebuie să procedeze așa cum dictează nevoie sau necesitatea și nu e întotdeauna în stare să mulțumească pe toată lumea. El dorea foarte mult ca noi toți să rămânem credincioși adevărului divin până la sfârșit. Astfel că spunând aceste ultime cuvinte în noapte și rămănând stăpân pe sine și coerent până la final, a adormit în pace în Domnul între orele cinci și șase în dimineața joii de după sărbătoarea sf. Martin, 14 noiembrie, la vârsta de șaizeci și trei de ani. Întreaga biserică i-a fost încredințată în grija sa pentru șase ani, dar fusese un slujitor al Cuvântului pentru douăzeci și trei de ani. Avea o inimă foarte caldă și credincioasă și a suferit mult de dragul credinței sale în adevărul divin, așa cum s-a consemnat mai înainte.3

După plecarea dragului frate Hans Kräl, întreaga biserică l-a implorat pe Dumnezeu (care cunoaște inimile oamenilor), acum că ni-l luase pe acest frate, să ne arate alt frate în locul său care îi era plăcut și pe care l-am recunoaște în unanimitate. Pe 19 noiembrie, toți bătrânii din slujba Cuvântului, slujitorii pentru treburi de zi și mulți alți frați din toate comunitățile din întreaga biserică s-au adunat la Neumühl. S-au sfătuit împreună în frică de Dumnezeu pentru a vedea căruia dintre bătrâni i-ar trebui dată sarcina cea grea de conducere a bisericii Domnului. Chiar este o sarcină atât de grea și măreață că însuși Domnul Isus l-a întrebat pe apostolul Petru de trei ori dacă îl iubea înainte de a-i încredința lui sarcina de a păzi și hrăni turma sa. După ce frații adunați au luat toate lucrurile în considerare cu seriozitate înaintea lui Dumnezeu, Domnul le-a oferit o mărturie unită, plină de bucurie pentru fratele Klaus Braidl. El fusese în slujba Cuvântului lui Dumnezeu pentru douăzeci de ani și s-a simțit că Domnul fusese cu el. Grija întregii biserici i s-a pus în spate, încredințată lui ca de la Domnul Dumnezeu, astfel încât ca și păstor să promoveze cinstea numelui lui Dumnezeu și bunăstarea și binecuvântarea oamenilor lui Dumnezeu. El trebuia să pledeze pentru justiție și virtute, da, pentru adevăr divin în biserică, să păzească și să stea cu ochii în patru împotriva tuturor lucrurilor ce corup. El și ajutoarele sale ar trebui să intervină oriunde abominația părăginirii ar fi încercat să își facă loc. Prin Cuvântul lui Dumnezeu el trebuia să ghideze biserica pe care Domnul a achiziționat-o prin sângele prețios al lui Hristos; el trebuia să îi țină pe bătrânii și poporul lui Israel laolaltă în dragoste, pace, unitate, comunitate creștină și toate poruncile sfinte, ca acela care trebuie să fie răspunzător înaintea lui Dumnezeu.

Fratele Klaus s-a descurajat când s-a auzit numit, pentru că nu se considera în stare de a prelua responsabilitatea unei asemenea sarcini. Mai degrabă l-am fi cruțat de povara acesteia, dar aceasta i s-a încredințat de către întreaga biserică, în prezența lui Dumnezeu și acestui fapt nu i se putea opune. Prin urmare, s-a dat pe sine în supunere Domnului pentru a face tot ce putea până la moartea sa, cu ajutorul lui Dumnezeu din ceruri.

A cerut cu insistență ca biserica să se roage pentru el ca Dumnezeu cel măreț să îl înveșmânteze cu har și daruri pentru această sarcină și să fie împreună cu el întotdeauna. Biserica a mijlocit cu ardoare pentru el. După aceea, bătrânii au dat mâna cu el, primindu-l ca și un dar deosebit de la Dumnezeu, pe care l-au lăudat în timp ce se întorceau acasă sub protecția sa.

1 Beck, 282, ne oferă 1 decembrie ca și dată a morții sale.

2 Küenhuber era un șelar; vezi Beck, 282.

3 Hans Kräl a murit la Neumühl (Nové Mlýny), Moravia; vezi Beck, 286; Codex Dreller, fol. 108r. După cum este notat în Introducere, Kräl și secretarul său Hauptrecht Zapff au continuat să lucreze la această cronică, începută pe la 1570 la Austerlitz de către Kaspar Braitmichel care a înregistrat evenimentele până la 1542. Kräl și Zapff au lucrat la Neumühl (Zapff până în 1591), după care scribi necunoscuți au continuat la Sabatisch, Ungaria, până la 1665, unde șirul narativ se termină subit.

Despre Hans Kräl, întemnițarea și suferința sa, vezi ME, 231-232 și pp. 340-348(!) de deasupra.

David Hofer, slujitor al Cuvântului în valea James (Manitoba, Canada) între 1902-1941, a consemnat următoarea relatare, care a fost transmisă prin viu grai în cadrul Frăției hutterite:

Se spune o poveste despre acest Hans Kräl, care am auzit-o de la tatăl meu, care spunea că Martin (Mertel) Roth o spusese la Alwinz (Vințu de Jos, România). Aceasta este povestea:

Când Hans Kräl s-a întors acasă la comunitate, nu și-a făcut cunoscută prezența, ci a mers în casa unde cerșetorii erau primiți și a cerut de pomană. Chiar soția sa se afla în bucătărie. A pus niște supă înaintea sa, dar nu i-a dat și lingură [așteptând ca acesta să o aibă pe a lui]. Când a cerut o lingură, soția lui i-a spus, „Trebuie să îmi dau lingura fiecărui zevzec?” Ea nu îl recunoscuse, ci a crezut că era încă un alt cerșetor, ceea ce se înțelege, după cum trebuie ca acesta să fi arătat.

După masă a scris pe farfurie: „Acela care a mâncat aici a fost fratele Hans Kräl.” Apoi a plecat și s-a ascuns în fânul dintr-un hambar. Între timp, cineva a descoperit inscripția și în curând o mulțime apreciabilă s-a adunat. S-au împrăștiat în căutarea lui și l-au găsit. Se spune că soția lui a fost disciplinată pentru felul în care a vorbit cu el: chiar dacă nu își recunoscuse soțul, este greșit să numești pe oricine un zevzec, chiar și pe un necredincios.

O scrisoare pe care Kräl a scris-o pe 4 iulie, 1583, pentru a-l încuraja pe Melhior Platzer cel întemnițat înaintea martiriului său (vezi dedesubt, pp. 494-496(!) a fost publicată de către John Horsch, ”Ein Sendschreiben Hans Kräls an einen Märtyrer,” Familien-Kalender, XLV (1914), 32-35; vezi Friedmann, Schriften, 120.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s