1582
În anul 1582 am cumpărat o casă mare la Schakwitz din nou și pentru a treia oară am pornit o comunitate acolo.
În primele săptămâni ale lunii septembrie ale acestui an, dragul nostru frate și credincios frate Heinrich Müller a fost prins la Zurzach în Elveția; a fost un slujitor numit al Cuvântului lui Dumnezeu, aflat încă în perioadă de testare. Împreună cu el era fratele Iacob Mändel. Amândoi au fost arestați de dragul credinței lor. Au fost duși în orașul Baden și li s-a oferit o audiere publică de către guvernator și curtea de justiție în primărie. În prezența multor oameni, frații au fost interogați cu privire la credința lor, în favoarea căreia au mărturisit constant. Heinrich și Iacob erau asediați de douăzeci și patru de pastori care încercau să îi facă să șovăiască în credința lor și să se dezică, dar chiar și cu eforturile lor corelate, n-au realizat niciun progres împotriva fraților, nici nu îi puteau acuza de vreo fărădelege, cu atât mai puțin să găsească vreun motiv pentru a-i omorî.
Acești frați au fost de neclintit în credința lor. Prin Cuvântul lui Dumnezeu au mărturisit cu limpezime că se aflau pe dreapta și îngusta cale a adevărului, calea spre viață veșnică în Hristos Isus; nu vor fi abătuți de la ea, oricât de costisitoare s-ar dovedi această alegere. Pastorii au renunțat și le-au spus consilierilor că nu mai știau ce să mai facă – era de acum înainte de datoria consilierilor să se ocupe de ei în concordanță cu judecata lor. Astfel că acești consilieri au decis să îi condamne pe frați, dar nu se puteau decide referitor la un verdict. Câțiva dintre judecători nu doreau să se facă vinovați de moartea acestor frați, deoarece i-ar condamna pentru credința lor în timp ce îi știau ca oameni cu frică de Dumnezeu. Totuși, din moment ce majoritatea pronunțaseră sentința la moarte, au decis să o îndeplinească.
Când dragii frați au auzit că ceasul lor a sosit, s-au bucurat și nu au fost speriați, spunând că era o mai mare bucurie pentru ei decât sărbătorirea unei nunți. Da, aveau un asemenea curaj deoarece Dumnezeu i-a făcut vrednici să moară pentru adevăr pentru mărirea numelui său, ca mulți slujitori și sfinți ai lui Dumnezeu înaintea lor care au obținut coroana cerească.
Când au fost conduși afară, au vorbit cu curaj marii mulțimi care se adunase, dojenindu-i pentru a se căi de la viața lor păcătoasă și a se întoarce la Dumnezeu. Acești doi frați au început să cânte având inimile pline de bucurie, ridicându-și vocile într-o cântare minunată adresată Domnului. Acei prezenți ne-au spus că oamenii s-au înfiorat și tremurau când i-au auzit cântând împreună cu o asemenea bucurie. Mulți din marea adunătură de oameni au plâns auzindu-i cântând; le-a atins inimile când au văzut că frații au o asemenea bucurie lăuntrică și pace chiar înainte de a-și întâlni moartea. Bucurie eternă deja se aprinsese în ei deoarece urmau să fie cu Avram, Isaac și Iacob; cu patriarhii și toți cei sfinți; cu toți prorocii și apostolii Domnului; cu toți frații și surorile credincioase care au plecat deja; da, cu Isus Hristos însuși, Mântuitorul lor în veci de veci. Au cântat până au ajuns la marginea apei unde urmau să fie înecați. Apoi Heinrich a spus, „Fratele meu Iacob, am călătorit mult și am ajuns departe împreună. Astfel că acum, fiind încă împreună, haide să trecem prin această moarte a cărnii în viața lumii de dincolo.”
Vestea Bună 