1580
În ultima zi din ianuarie, duminica înainte de Întâmpinarea Domnului, 1580, fratele Ulrih Hofer a adormit în Domnul la Neumühl. El era un investit și foarte vechi slujitor pentru treburi de zi cu zi care se aflase printre aceia care au fost luați prizonieri la Steinebrunn, Austria, în 1539 și trimiși la galere la Trieste. Când Dumnezeu l-a ajutat pe el și pe alții să evadeze, s-a întors la biserică, unde a suferit mult în persecuțiile care au urmat. El fusese un frate pentru mai mult de cinzeci de ani, venind la comunitate la începuturile sale.
În a treia duminică a postului Paștelui, frații Paul Glock, Veit Uhrmacher, Sigmund Pühler, Wenisch Keller și Christoph Gschäl au fost investiți în slujba Cuvântului lui Dumnezeu de către bătrâni prin așezarea mâinilor.
În același timp în Neumühl, acești frați au fost aleși și numiți în slujba Cuvântului pentru o perioasă de încercare: Baltazar (Walser) Hasenfelder din Silezia, Paul Iltzmüller sau Schuster (un cizmar) din Bavaria, Gilg Molt din Württemberg și Hans Zuckenhammer din Bavaria.
Sâmbăta, pe 9 aprilie, dragul frate Petru Hörich, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu și a bisericii sale a adormit în Domnul la Klein Niemtschitz, mai jos de Kanitz.
Pe 24 mai fratele Hans Hueber din valea Ziller, un slujitor al Cuvântului a adormit în Domnul la Wischenau.1
În același an, dragul frate Toma Neuman, care venise de la Wolfsheim de pe Rin, un cizmar de meserie și slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu a fost trimis la Rin să îi viziteze pe oamenii care căutau adevărul lui Dumnezeu. A mers să le predice calea Domnului și să le indice cum să găsească mântuirea. Căzând bolnav pe drum, a adormit în Domnul pe 1 iulie la Appenheim, la un km și jumătate depărtare de Bingen.
El fusese primul care venise la biserică din zona Rinului, auzind că exista un grup de oameni în Moravia care trăiau în unitate creștină și comunitate ca primele biserici apostolice, aceștia fiind mișcați de dragoste pentru aproapele să își dea bunurile pentru folosința tuturor și să își predea interesul personal. Era determinat să continue să îi caute până îi va găsi pe acești oameni care trăiau în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Astfel a venit în țara noastră, care era străină lui. Nestingherit de faptul că nimeni nu îl cunoștea și că nu cunoștea pe nimeni, s-a interesat de cum să ajungă la comunitatea noastră. Ne-a rugat să îl lăsăm să se unească cu noi, ceea ce a și făcut. Aparținuse înainte de Frăția elvețiană.
Pe 6 august fratele Veit Denniffel, un slujitor pentru treburi de zi cu zi a murit la Wostitz în epidemia severă care pornise de ziua sf. Iacob [25 iulie]. Boala a început prin tuse, gâtlej inflamat și durere de cap. Mulți au murit și cu greutate era vreunul cruțat. Aceasta s-a petrecut în toate pământurile germane.
În acest an, fratele Hans Landman cel tânăr, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Neumühl pe 28 august, în duminica ce a urmat zilei sf. Bartolomeu.
Pe 18 septembrie, fratele Cristian Zwick, un slujitor al Cuvântului cu o cunoaștere bună a latinei a adormit în Domnul la Pausram.
În același an, noua taxă s-a mărit, astfel că oricine care stătuse într-un loc pentru mai mult de zece ani a trebuit să plătească un gulden. Aceasta este împotriva credinței și a conștiinței noastre, deoarece un creștin nu ar trebui cu bună știință să susțină orice ia viețile oamenilor în război și răzbunare. Nu e mare diferență între a lupta cu mâinile noastre sau a susține pe altcineva în locul nostru prin plătirea taxelor; a ajuta prin a da bani ar fi la fel ca și cum ai merge personal – în ochii lui Dumnezeu este același lucru. Prin urmare, să ne păstrăm conștiințele curate de vina sângelui vărsat și alte crime îngrozitoare și pentru a evita participarea în păcatul altuia, nu plătim astfel de taxe. Astfel că din nou în acest an în multe locuri domnii au venit și ne-au luat boii, caii și alte animale din șeptel sau ne-au dedus taxele din lefurile noastre. A trebuit să îi lăsăm să ne jefuiască de ceea ce era al nostru; dar Dumnezeu va judeca acest lucru.
Sâmbăta dinainte de Crăciun, Iosif Doppelhammer a adormit în Domnul la Pribitz. A fost crescut în comunitate, a trăit acolo toată viața lui și mai târziu a fost slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel că incluzându-l pe el, șase slujitori ai bisericii au murit în acel an.
1Wischenau (Višňové), un sat și castel cam la 3km nord-est de Znaim (Znojmo), Moravia. În 1580, și satul și castelul aparțineau de Jindřich Zahrádecký de Zahrádky al cărui fiu Karel le-a permis hutteriților să se așeze în districtul Trentschin în 1622 prin scrierea unei scrisori în care îi lăuda deținătorului proprietății Trentschin, Caspar Illésházi; vezi dedesubt, p. 676 (!)n.3. De asemenea vezi Beck, 275; Zeman, Topography, #173.
Hutteriții (`Taufari` sau botezătorii) care trăiau împrejurul Wischenaului, Stiegnitz-ului și Gallitz-ului erau renumiți pentru viticultura pe care o practicau.
Vestea Bună 