”Acești oameni sunt cei mai pricepuți, harnici și credincioși, cei mai plăcuți și de încredere lucrători din casă și de pe ogor.” Cronica fraților hutteriți. (137)

În acest an 1579, comunitatea a suferit mult din pricina unei noi taxe de patru groși impusă fiecărei persoane care împlinise șaisprezece ani.1 Nu o puteam plăti deoarece era impusă în interes de război, aceasta neflându-se în concordanță cu credința noastră în Hristos, care cere un popor pașnic. Astfel că am reprezentat obiectul ostilității domnilor din Moravia, care și-au trimis slujitorii să numere oamenii din casele noastre și au luat taxa în boi, vaci, oi și alte animale din șeptel. Unii ne-au luat din cât ne datorau pentru munca ce le-o prestasem. Nu puteam decât să punem acestea înaintea Domnului Dumnezeului nostru și mai degrabă să îndurăm jaful decât să dăm de bunăvoie orice pentru a ne păta conștiințele.

În săptămânile de după sărbătoarea sf. Arhangheli Mihail și Gavril [29 septembrie], domnul Ioan de Zerotin de la Lundenburg ne-a ordonat cu mânie să îi părăsim proprietățile în maxim două săptămâni. Oricine ar mai fi fost găsit acolo va vedea ce va păți. Aceasta s-a întâmplat deoarece am refuzat să plătim taxa pe care a pus-o pe tot ceea ce produceam, mare sau mic. Depinzând de produs, ni se pretindea să plătim din timp patru, trei sau doi guldeni sau mai puțin în toate comunitățile de pe proprietatea sa. Fiecare distilerie trebuia să plătească o anume sumă de asemenea. Nu puteam face acest lucru, pentru că deja plăteam taxele obișnuite de pe casele noastre în afară de faptul că prestam clacă excesivă. Am ales mai degrabă să plecăm, să lăsăm în spate case, terenuri și bunuri. În timp ce ne pregăteam de zor să ne mutăm și unele case aproape că le-am golit de tot în afară de oameni, domnul Ioan ne-a rugat să rămânem.

În săptămâna de dinainte de ziua sf. Gall [16 octombrie] din acest an, doi frați, un fierar numit Hans Zuckenhammer și un croitor pe nume Wolf au fost capturați în dioceza Salzburg.2 Ei erau cu un fierar lângă Polzing când doi conetabili au dat buzna în casă cu armele scoase, i-au reținut pe frați și l-au lovit pe Zuckenhammer atât de tare că i-a dat sângele. După ce i-au legat pe frați atât de strâns că mâinile lui Zuckenhammer s-au înnegrit, conetabilii i-au dus în satul următor pe drumul înspre Fridolfing.3 Aici, funiile lui Wolf au căzut, iar conetabilii au trebuit să îl lege din nou.

Doi preoți au venit în grabă să își pună la încercare priceperea. Au vorbit și au polemizat cu frații, în special despre botez și messă, spunând că botezul elimină păcatul originar și că oamenii trebuie să se sfințească prin messă. Frații i-au răspuns că aceea era o minciună sfruntată, prin care oamenii sunt direcționați greșit și înșelați. Dovezile arată că botezul lor al nou-născuților nu elimină păcatul originar, iar messa lor nu te sfințește, pentru că toate felurile de păcat și blasfemie sunt cuprinse în ele și toate felurile de păcat și depravare izvorăsc din ele, chiar dacă ar urma botezul lor al nou-născuților și messa. Pe zi ce trece devin din ce în ce mai nelegiuiți, alergând dintr-un păcat în altul. Astfel că greșesc și ceea ce Solomon spune este adevărat: „Este un neam de oameni care se crede curat, și totuși nu este spălat de întinăciunea lui.” Adevăratul botez și Cina Domnului, așa cum au fost poruncite de Hristos sunt foarte diferite; iar frații se țineau cu tărie de calea lui Hristos.

Apoi au fost duși de la Fridolfing în orașul Tittmoning, unde au fost aduși prima dată la casa judecătorului. Aici au fost interogați chiar în aceeași zi, care se întâmpla să fie o joi. Cum nu vroiau să ofere răspunsurile pe care cei care îi interogau le doreau, au fost duși la castel. Fratele Wolf a fost dus într-o celulă și ambele picioare i-au fost puse în butuci. Au fost legate cu nouă încuietori pentru a se asigura că nu va scăpa. La fel s-a procedat și cu Zuckenhammer, care a fost prins cu șapte încuietori.

Vinerea au fost interogați din nou. Gardianul era mânios pe fratele Wolf și dorea să-i dea o mamă de bătaie. (Wolf locuise în districtul gardianului și a trebuit să se mute de acolo.) L-a amenințat că îl va arde cu fierul încins, dorind să afle unde predicau frații, stăteau și cine îi adăpostea; dar frații nu au spus, astfel că au fost puși înapoi în închisoare.

Trei săptămâni mai târziu au fost chemați din nou pentru un interogatoriu. Patru hârtii au sosit de la guvernul de la Burghausen și de la alte curți, acestea conținând ordine pentru oficialități să fie aspri cu frații și să pună justiția în aplicare – justiția lui Pilat, aceasta fiind o justiție falsă.Astfel că oamenii de la Tittmoning s-au oferit să îi transfere pe cei doi prizonieri la Burghausen, și acolo să se ocupe de ei. Dar Burghausen-ul nu îi dorea acolo. Apoi, Tittmoning-ul dorea să îi trimită la principele-episcop de Salzburg, cum aceștia fuseseră prinși în districul său, dar nici episcopul nu îi dorea.

Preotul din oraș (sau cum l-or fi chemat), diaconul din Tittmoning, de asemenea se presupunea că ar fi trebuie să vină la audiere, dar a refuzat. Îi era frică că vor scoate în evidență faptul că ținea prostituate, acest lucru fiind cunoscut de toată lumea.

Gardianul i-a amenințat cu tortura, rugul și sabia dacă nu se vor dezice – de asta puteau să fie siguri. I-ar fi întins și torturat acolo și atunci, dar soția lui care era austriacă și știa foarte bine ce susțineau frații noștri, a stăruit pe lângă el în numele lor, întrebându-l de ce ar fi vrut să tortureze asemenea oameni.

În țara noastră,” spunea ea, „acești oameni sunt cei mai pricepuți, harnici și credincioși, cei mai plăcuți și de încredere lucrători din casă și de pe ogor.” Și Dumnezeu a folosit stăruința sa pentru a-i salva pe frați de la schingiuire.

Când gardianul a amenințat că va aduce cărturari din Salzburg, ei au răspuns, „Lăsați să vină un oraș întreg de preoți, nu va schimba nimic; nu vor fi în stare să ne întoarcă de la adevăr sau de la calea mântuirii pe care Dumnezeu ne-a arătat-o nouă.” Și acolo înaintea gardianului, frânghiile au căzut de pe mâinile fratelui Wolf de la sine pentru a doua oară.

În următoarea zi, judecătorul provincial a venit la închisoare să îi interogheze, spunând că arderea pe rug va fi soarta lor dacă nu se vor dezice. Dacă nu vor dezvălui unde stătuseră și cine erau oamenii care îi adăpostiseră, călăul va fi următorul care va veni să îi interogheze. Dar frații i-au spus, „Niciodată n-o să vezi să trădăm pe nimeni, chiar dacă ne smulgi membrele din corp.”

Mai târziu în săptămâna aceea l-au interogat pe fratele Wolf singur, sperând să scoată de la el numele persoanelor care îi adăpostiseră. Dar nu au reușit, astfel că a fost dus înapoi în închisoare. În a zecea săptămână, un doctor de teologie a venit de la Salzburg cu judecătorul provincial, diaconul orașului Tittmoning și cu tezaurarul. I-au adus pe frați pentru un interogatoriu și au vorbit despre multe subiecte. Dar nici măcar nu se puteau ridica la nivelul fraților, apoi să îi convingă.

Ei socoteau cele zece porunci și crezul ca și rugăciuni, dar frații i-au spus că acestea nu erau scrise ca niște rugăciuni; cele zece porunci sunt porunci după care ar trebui să trăim, iar crezul este o mărturisire de credință.

De asemenea, ei au încercat să îi convingă pe frați să creadă în botezul nou-născuților și să îl recunoască ca și adevăr. Dar frații au spus că este o monstruozitate, o contradicție în fiecare mod posibil la adevăratul botez al lui Hristos.

Preoții vroiau ca ei să creadă că pâinea conține trupul lui Hristos în carne și oase, așa cum fusese pus pe cruce. Frații le-au spus că era o minciună și împotriva lui Dumnezeu și că nimeni nu ar trebui să o creadă. Nimeni nu poate dovedi că Hristos are atât de multe trupuri, cât preoții cuminecături să împartă. Hristos s-a ridicat la cer și stă la dreapta Tatălui său ceresc, de unde va va veni să judece viii și morții. Frații o credeau pe aceasta, și nu că Judecătorul celor vii și morților se găsește de mâncat în pâine. Hristos a lăsat Cina Domnului să fie ținută în amintirea sa și moartea sa și mântuirea noastră să fie amintite cu recunoștință. Într-un final, doctorul în teologie menționat mai sus a ordonat ca fratele Wolf să fie scos din butuci și să fie ținut în închisoare ca un oricare altul.

Trei săptămâni mai târziu, frații au fost aduși din nou, de data aceasta de către capelanul episcopului și episcopul sufragan care au venit din Salzburg (ultimul, totuși, a refuzat să participe la audiere), împreună cu judecătorul provincial și diaconul din Tittmoning. Când a fost adus din nou subiectul în discuție, capelanul episcopului a fost de acord că cele zece porunci nu sunt rugăciuni, ci declarații de credință, prin urmare admițând că frații aveau dreptate. A adăugat că a fost trimis din cauză că al său înzestrat cu har principe-episcop considera că intră în atribuțiile sale, ca și misionar pentru sufletele lor, să îi învețe. Astfel că a urmat ca și capelanul să îi întrebe despre mai multe aspecte, acestea fiind, guvernul, botezul, messa, căsătoria, slujitorii Cuvântului, comunitatea, misiunea și apoi despre târgurile bisericii, păcatul originar și jurământele. Răspunsurile lor au fost transcrise și date principelui-episcop.

După aceasta capelanul a spus, „Acum, tot ce ați spus ar fi fost frumos și bun, în afară de faptul că domnul meu episcopul nu poate tolera că veniți în țara aceasta și duceți oameni cu voi în afara ei.”

Frații i-au răspuns și la aceasta, iar fratele Wolf a spus, „Dacă aș fi avut cunoștință de un grup mai credincios, nu aș fi ezitat să merg la ei, chiar dacă ar fi însemnat o viață mai grea. Dar nu cunosc pe alții mai buni în întreaga lume decât aceia cu care acum tânjesc să fiu, în ciuda tuturor necazurilor.”

Capelanul a spus, „Te laud pentru modul în care te lupți pentru împărăția cerurilor.”

Între timp, în fața la toți, frânghiile de pe mâinile fratelui Wolf au căzut de la sine pentru a treia oară; le-a luat de pe jos și le-a pus pe banca din spatele lui. Capelanul episcopului, judecătorul provincial și alții au văzut cum s-a întâmplat și au amuțit. La sfârșitul audierii, judecătorul a ridicat frânghiile și le-a dus cu el.

După alte trei săptămâni în închisoare, un ordin pentru eliberarea lor a sosit de la episcopul de Salzburg și li s-a oferit libertatea sâmbăta înainte de Întâmpinarea Domnului [2 februarie], 1579. După șaisprezece săptămâni de întemnițare și mortificare a cărnii lor prin foame, au plecat din oraș ziua în amiaza mare.

Majoritatea oamenilor din oraș erau bucuroși pentru eliberarea fraților, deoarece credeau în nevinovăția lor și și-au adus aminte cum Dumnezeu i-a pedepsit pe aceia care îi executaseră pe cei doi frați Wolf Mair și Wolf Huber la Tittmoning. Aproape toți care fuseseră responsabili de întemnițarea și moartea lor în curând au sfârșit groaznic. Astfel Hans și Wolf au fost eliberați, din moment ce niciun motiv nu a fost găsit pentru omorârea lor. Că au fost eliberați a fost ca un miracol de la Dumnezeu în acel loc – nimeni nu ar fi prevăzut că autoritățile i-ar fi eliberat din propria lor inițiativă; aceasta nu se mai întâmplase niciodată în zona aceea. Fusese o intervenție de la Dumnezeu, care poate să îi lipsească pe principi de curajul lor, poate să le țină inimile în mâna sa și rupe aripile celor nelegiuiți. Două cântări au fost scrise despre această istorisire, pentru a fi cântate spre cinstea lui Dumnezeu, pentru că au depus mărturie la ceea ce făcuse Dumnezeu.4 Lăudat să fie pentru toate lucrurile minunate pe care le face pentru oamenii săi.

1Cât despre taxarea comunităților hutterite, începută în 1570, vezi Hruby, Wiedertäufer, 52-70; Loserth, Communismus, 200-205.

2Hans Zuckenhammer, născut în Gangkofen, Bavaria (la aprox 225km nord-est de Munich), era deasemenea poreclit „Barbăroșie.” Un om îndrăzneț, a mers în repetate rânduri în misiune în Bavaria și Tirol în ciuda marilor pericole posibile. ME, IV, 1040; Friedmann, Schriften, 131-132. De asemenea vezi dedesubt, pp. 538-543(!).

Wolf Rauffer sau Schneider (după meseria sa); ME, IV, 256. Despre a doua lui întemnițare și martiriul său, vezi dedesubt, pp. 501-503(!). De asemenea vezi Beck, 274.

3Fridolfing (Bavaria), lângă Tittmoning pe malul vestic al râului Salzach ce se află la granița cu Austria.

4Există patru cântări, trei de Zuckenhammer și una de însoțitorul său Wolf Rauffer, în LdHBr, 741-752; vezi Wolkan, Lieder, 237; Friedmann, Schriften, 131, #2.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s