”Chiar dacă îmi torturați corpul, nu mă puteți jefui de credința, bucuria și speranța mea în Dumnezeu.” Iosif Schlosser. Cronica fraților hutteriți (135)

De două ori în acea zi, magistratul principal a ordonat ca frații să fie ținuți la arest în siguranță. Speranța era ca alt domn să vină și să ia măsuri mai severe. Dar aceasta nu s-a întâmplat. Aceeași domni au venit și niciunul nu a avut nimic de spus, jurații fiind astfel mulțumiți.

Când acest domn a văzut închisoarea fraților le-a vorbit cu bunătate și a poruncit să fie eliberați, spunând, „Voi sunteți de asemenea persoane creștine. Vă cunosc pe voi și pentru ce sunteți atât de dârji. Nu vă voi disprețui și nici condamna, pentru că pe cineva nu îl ajută deloc doar ca el să se numească pe sine creștin.”

Frații i-au spus, „Adevărat, chiar nu îl ajută. Puteți compara acest lucru cu un om care este numit rege sau împărat și nu are niciun regat, ci nu este nimic altceva decât un om sărac. La fel este cu cineva care este numit creștin, dar nu duce o viață creștinească. Nu va ajuta cu nimic doar să spui că îl slujești pe Hristos, dar de fapt să nu faci nimic.”

Atunci domnul a spus că Dumnezeu nu se află doar printre noi în Moravia.

O, nu,” au răspuns, „el nu se află doar aici; nu asta predicăm noi. Dumnezeu și Cuvântul său nu sunt rezervați doar pentru un singur loc, ci sălășluiesc în orice persoană care se leapădă de păcat. Dar de asemenea stă scris că, `Cu cei sfinți tu vei fi sfânt, cu cei puri vei fi pur, iar cu cei stricați vei fi stricat.’” N-a răspuns și a încetat a se mai certa.

Aceasta arată cum Dumnezeu îi întărește pe aceia care se încred în el, deși deseori prin oameni nelegiuiți care vreau doar să îi jefuiască pe credincioși de toată speranța. Dar câteodată nelegiuiții trebuie să recunoască în mod public că credincioșii au dreptate și chiar trebuie să îi binecuvânteze în loc de a-i ponegri. La scurt timp după, toți cei patru frați au fost eliberați și li s-a dat voie să meargă în treaba lor.

Totuși nu au ajuns prea departe până când unul dintre frați, Iosif Schlosser, a fost prins din nou la Attendorf. Era o oficialitate care făcea cercetări repetate printre oamenii despre care știa că sunt creștini fervenți, spunând că vroia să îi audă pe frați vorbind și că ar trebui să îl anunțe când unul dintre ei se află în zonă. Astfel că cât de curând au venit, el s-a și grăbit într-acolo. Pentru un timp l-a ascultat pe fratele Iosif (care a observat din felul său de a se purta că ceva nu era în regulă); apoi a ieșit afară, a trimis după conetabil și l-a arestat pe Iosif. Oamenii din Attendorf l-au implorat pe acesta să îl lase să plece, dar conetabilul a refuzat și nici pentru nicio sumă de bani nu ar fi făcut-o. Superiorul său a poruncit această arestare fiind înfuriat la culme și el, conetabilul, a jurat să o ducă la bun sfârșit.

Atunci, calomniatori au început să scoată din joben tot felul de minciuni oribile despre noi, dar Iosif le-a contrazis: „Niciun om drept nu le poate dovedi. Ar trebui să vă fie rușine de asemenea minciuni. Aceste lucruri de care ne acuzați sunt doar lucrurile pe care voi le faceți. Păcatul și rușinea sunt pur și simplu foarte răspândite printre voi. Cum pot fi înșelați mai tare oamenii decât sunt deja prin învățătura voastră sau să trăiască vieți mai putrede decât o fac acuma în ponegrire,înfumurare, îmbuibare, beție, înșelăciune și fiecare cărare neleguită a vieții care sunt evidente printre bărbații și femeile de aici?”

La aceasta, una dintre oficialități l-a numit un seducător al cărui cap va fi tăiat jos. Fratele i-a răspuns, „Sunt gata să duc ceea ce permite Dumnezeu. Ați ajuns atât de departe încât să prigoniți credincioși. Dacă cineva te învață ceea ce-i bine și te mustră pentru cele rele, el este înjurat, dar dacă se dedă la toate felurile de treburi spurcate îl numiți un bun creștin.”

Pentru o săptămână Iosif Schlosser a fost întemnițat unde oamenii îl puteau vizita și mulți care erau nerăbdători să audă adevărul au venit să vorbească cu el. Dar domnii au auzit de asta și li s-a spus că mulți vor pleca din regiune dacă li se va permite să vorbească cu Iosif atât de liber. Astfel că s-a dat un ordin ca să nu mai fie lăsat acolo și a fost dus într-un hambar unde a fost pus în butuci. Ordine dese veneau pentru a-l lega fedeleș, în vederea transferării și până la urmă va fi condamnat și executat.

După două săptămâni, oficialul care îl prinsese a venit la el și l-a întrebat dacă nu i-ar plăcea să fie eliberat în curând. A răspuns, „Nu ține de mine să aleg când. Îl voi aștepta pe Dumnezeu și îi voi încredința lui totul. Voi îndura tot ceea ce el permite să mi se întâmple. Chiar dacă îmi torturați corpul, nu mă puteți jefui de credința, bucuria și speranța mea în Dumnezeu.” Apoi, oficialitatea l-a sfătuit să trimită doi oameni la domn și să îl roage cu umilință pe acesta să îi ofere milă. Răspunsul lui Iosif a fost: „Nu e corect să îi oferi unui om onoarea care îi aparține de fapt lui Dumnezeu, pentru că mila este doar de la Dumnezeu. Cum nu am nicio vină și nu am făcut nimănui vreun rău, nu am vreun motiv să apelez la el. Dacă mă rogi să îmi mărturisesc credința, o voi face în fața tuturor, pentru că nu îmi este rușine. Dar dacă îmi luați viața pe nedrept, fără vreo audiere, dumneavoastră și al vostru domn vă atrageți asupra voastră o vină grea.”

Nobili și alții îl abordau cu privire la messă, insistând asupra faptului că pâinea este corpul lui Hristos, care i-a mântuit pe deplin. Prin urmare, nu se îndoiau că chiar dacă păcatul lumii întregi ar plana asupra lor, ar fi iertați prin puterea preoților. Dar Iosif le-a explicat de ce aceasta contrazicea Scriptura. Hristos a spus, dacă un om câștigă lumea toată, dar își compromite sufletul, nu poate face nimic pentru a-și mântui sufletul. Este la fel de imposibil după cum ne relatează Scriptura, să devii pur prin cei murdari sau să găsești viață printre cei morți. Din moment ce preoții sunt ei înșiși nelegiuiți, îngropați în păcate grele, Dumnezeu nu îi ascultă, ci pleacă de la ei. Preoții înșeală oamenii pur și simplu de dragul banilor și a propriilor lor stomacuri. Le dau păcătoșilor undă verde și îi încurajează în păcatul lor în loc să îi ajute să se lepede de el. Promit pace unde nu este pace. Dar cei credincioși care renunță la păcat sunt blestemați și uciși. Dacă ar fi după preoți, toți cei necredincioși i-ar aparține lui Hristos, iar cei credincioși diavolului. Ucigași, hoți și toate felurile de răufăcători, care l-au slujit pe diavol toată viața lor și au fost pionii lui sunt binecuvântați de către preoți când mor și sunt numiți copii ai vieții veșnice odată ce preoții le-au vândut împărtășania lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s