În acest an, patru frați, Iosif Schlosser, Matia Wagenknecht și Bärtel Schneider au fost luați prizonieri la Kaibel în regatul Poloniei. Au fost trădați și oficialități împreună cu nobili și slujitorii lor au înconjurat casa, i-au arestat și i-au dus de acolo, jurând în mânia lor să facă un exemplu din ei ca și avertisment pentru alții.
Cei care i-au prins au fost satisfăcuți să pună într-un final mâinile pe frați – doreau să facă asta de mult timp. Și acum se comportau ca și cum ar fi avut o avere. I-au pus pe frați în butuci și lanțuri de fier. Dar nu a trecut mult până când s-a schimbat curentul, iar cei care îi prinseseră au început să se simtă neliniștiți, dorind ca niciodată să nu își fi pus ochii pe frați, pentru că conștiința lor era afectată din moment ce acești prizonieri răspundeau fără frică și erau evident fără de vină.
Domnul i-a ordonat magistratului principal să fie cu ochii pe ei și să le pună o strajă de șase inși până în ziua următoare. Astfel că magistratul a înarmat șase oameni cu sulițe și muschete și le-a spus ca să aibă mare grijă de frați altfel o să îi omoare. Următoarea zi, împuternicitul local și nobilul s-au întors și au petrecut ziua întreagă certându-se cu ei, înjurându-i și ponegrindu-i.
Nobilul i-a citat cuvintele lui Hristos: Aveți grijă la prorocii falși care vin sub înfățișarea oilor, dar ei de fapt sunt lupi înfometați. El le-a spus fraților, „Asta sunteți voi oamenilor.” I-au răspuns, „Ați auzit vreodată ca o oaie să sfâșie lupi? Una ca asta ar fi nouă! Toată lumea știe că lupii sfâșie oile. Din moment ce voi ne vânați, torturați și ucideți, ar trebuie să fie evident faptul că în inima voastră voi sunteți lupii care se pretind a fi oile lui Hristos. Nicio oaie nu a mai omorât vreodată un lup.” Nobilul a tăcut și s-a comportat ca și cum nu ar fi înțeles.
Fraților nu li s-a acordat niciodată o audiere adecvată, după cum altfel era obișnuința. Nobilul le-a spus, „Nu voi purta eu dispute cu voi. Călăul vă poate predica.” Preotul ar fi trebuit să vină la ei, dar a refuzat.
I-au întrebat pe frați de ce intraseră în țară, când intrarea lor era interzisă și nu erau doriți aici. Au pogorât un torent de insulte asupra noastră și au spus că frații nu erau buni să li se dea un loc unde să își odihnească capul pe timpul nopții și că ar trebui să fie eradicați de pe fața pământului. Dar frații i-au spus, „Ne e frică de Dumnezeu și nimeni nu poate indica ceva rău ce am fi făcut. Trebuie să suferim în nevinovăție.”
Vestea Bună 