Cum am scăpat de calvinism?!

Cei ce au parcurs de la început acest blog și cei ce mă cunosc, știu că am avut mult timp un punct de vedere în general pro-calvinist.
Nu stăruiam atât în privința unei alegeri arbitrare de către Dumnezeu a unui popor ”ales” sau a câtorva aleși, cât mai mult în privința lipsei de merite a omului care se apropie de Dumnezeu, a lipsei de pretenții  a vreunuia care face fapte cu care l-ar putea cumpăra pe Dumnezeu.
Văd și acum acest fel revendicativ de apropiere de Dumnezeu, cu astfel de gânduri ca fiind nepotrivit, dar sunt unele aspecte în teologia calvină care nu le mai privesc deloc așa ca acum să zicem 3 ani.

Ce s-a petrecut?
Ce m-a făcut să-mi schimb poziția?
Sunt acum arminian?

Înainte de a răspunde la aceste întrebări, doresc să-mi cer iertare public pentru acele abateri care le voi enumera mai jos și pe care inconștient le-am permis sau le-am propagat și eu.

1. Ce s-a petrecut?
În decembrie 2013 a venit la noi Cristi Moisescu, a stat în casa noastră 3 zile și și-a prezentat cartea lui ”Mesajul divin către cele șapte biserici din apocalipsa”.
A fost puțin ciudat atunci pentru mine felul lui Cristi, cu stilul lui deschis, deși era extrem de antrenant și nimeni nu se plictisea.
Nu am avut oră de terminare, oamenii plecau care cum era răpus de oboseală, când pleca ultimul ascultător, se încheia seara (după ora 23.00).
Un lucru cu care eu eram de acord principial, dar asupra căruia nu stăruiam era învățătura despre răpire.
La Cristi era obligatorie, ca la matematică tabla înmulțirii.
Mai mult, distincția dintre Israel și biserică pentru Cristi erau fapte reale, nu opinii. Corelat cu aceste concluzii ferme, nu puteai să nu crezi descrierea de către el a evenimentelor Armaghedonului, când o coaliție mondială de națiuni vor ataca statul Israel. și Cristi aducea citate din Ezechiel 38 și 39 și din multe alte locuri.
Că Dumnezeu va interveni și va fi o grindină mare, grindină care încă este păstrată în cămările grindinei (am scris chiar atunci) și alte evenimente despre care de atunci tot scriu.

2. Ce m-a făcut să-mi schimb poziția?
Ascultându-l pe Cristi, anumite convingeri s-au sedimentat în mintea mea și am devenit mai convins de nevoia proclamării apropierii evenimentelor sfârșitului.
(Cu atât mai mult cu cât cu un an înainte, un ”vestit” înger de lumină a ținut tot la Cluj o conferință despre Împărăția lui Dumnezeu aici și acum, o împărăție de 5 lei, că atât am plătit ca s-o ascult, conferință în care ne-a explicat detaliat de ce nu vine răpirea și nu va veni mult timp de aici încolo.)
Am început să recitesc Biblia cu alți ochi.
Înainte de întâlnirea cu Cristi eram parțial adept la teologiei înlocuirii, (că Israelul a fost înlocuit de biserică în Planul lui Dumnezeu) poate fără să vreau, era trendul de gândire comun (și mai este pentru mulți).
Ani de zile, când citeam în Romani 11: că Dumnezeu a împietrit pe unii și a ales pe alții eu înțelegeam că se referă la persoane, la indivizi în mod general.
După ce l-am ascultat pe Cristi, am înțeles deductiv că aceste texte explică dreptul lui Dumnezeu de a împietri sau de a alege cu referire directă la faptul, (dureros pentru evreul Pavel de exemplu) că Dumnezeu a împietrit pe evrei în favoarea neamurilor.
Mai mult: că această împietrire va ține până la intrarea numărului deplin al neamurilor, această uriașă taină a cărei administrare a învățării i s-a dat chiar lui Pavel, tot un evreu.
Citind Biblia și privind istoria nu poți să nu vezi semnele incluse în însăși pașii istorici pe care națiunea evreiească îi face acum: sunt aduși de Dumnezeu înapoi în țara lor.
Dumnezeu a avut dreptul să-i țină împietriți și tot El cu certitudine va răsplăti pe cei ce au suferit, am zice noi pe nedrept, pe cei uciși la Auschwitz de exemplu.
Cred că ignorarea de către teologia Calvină a aspectului numit ”poporul Israel”, împreună cu păstrarea teologiei înlocuirii ca explicație a multor texte biblice (și ca motiv de ignorare a și mai multor texte) ține de ce a zis profetul Daniel, că în zilele din urmă ”cunoștința va crește”.
Cred că cunoștința crește, nu pentru că noi oamenii sfârșitului de veacuri suntem mai isteți, ci pentru că vedem împlinindu-se mai multe semne.
Ar fi culmea să nu vrem să le vedem, deși avem mulți semeni cărora afacerile lor religioase le-ar fi serios scuturate de mărturisirea însemnătății acestor semne..
Am întrebat recent pe un editor de carte creștină (calvinist activ, dar premilenist, o combinație ”imposibilă”) de ce sunt așa de puțini premileniști calviniști?
”-Chiar așa, zice el, m-am întrebat des, de ce?”
Pentru că este o imposibilitate logică, i-am zis, se exclud una pe alta: nu poți cu aceleași texte să argumentezi că Dumnezeu a împietrit pe evrei și tot cu acele texte să susții împietrirea a altceva.
Romani 11 se referă la evrei, nu trebuie luat la modul general, deși felul cum Dumnezeu își revendică dreptul de a alege, pare general.

Un al doilea lucru care m-a ajutat să abandonez calvinismul ca sistem teologic întreg, au fost meditațiile asupra cugetului.
Le-am descris pe larg aici și aici.
În versuri aici.
Pe scurt: în orice om, în absolut orice om există o luptă între cuget și minte, lucrarea legii este scrisă în inima fiecărui om (”cugetele lor și gândurile lor care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele” o dovedesc)
Ei, despre lupta asta, teologia ”corupției totale” nu spune nimic.
Doar că ”nimic bun nu locuiește în mine”, dar uită să amintească: ”în carnea mea”.

Un al treilea lucru observat a fost că teologia calvină se împacă bine cu teologia carismatică, e chiar rădăcina ei.
Există un mecanism de idei, un lanț deductiv care conduce gândul calvinistului spre carismatism/misticism.
Una din verigile esențiale ale acestui lanț, poate prima este abandonarea logicii: că din moment ce alegerea mea de către Dumnezeu este deasupra logicii, hai să punem în căruța asta a minunilor toate aspectele educației, mai ales acela că Domnul trebuie să se atingă de inima copiilor noștri, nu să-i învățăm noi.
Am început să socotesc așadar teologia carismatică ca rod al rădăcinii calvine și pentru că nu-mi plăceau roadele, am început să-i smulg rădăcinile.

Un al patrulea lucru observat a fost când am citit Istoria hutteriților și am văzut opoziția pe care au primit-o hutteriții din partea calvinilor (zwinglieni și alții). Botezul, o poruncă a lui Dumnezeu a fost văzut cu dușmănie de calviniști, iar teologia calvin-baptistă a lui Spurgeon a fost unul din ingredientele care au condus ”gândirea” teologică spre misticismul secolului XX.

Mai sunt obiecții, dar e destul.

3. Am devenit arminian?

Faptul că calvinismul e logic urât, nu face ca arminianismul să devină frumos, nici măcar prin comparație.
Poate nu pot eu defini bine, dar a susține ideea voinței libere, ca și cum n-ar fi pe lume  diavol, (satana, drac), nici conflictul între Dumnezeua și satan, a nu vedea robia omului în păcat, a spune că totul depinde de voință, nu e bine.
Nici arminianismul nu e biblic, dar de acesta n-am fost așa de bolnav.
Aici am scris de ce m-a durut mai rău.

Concluzie

Conflictul arminianist-calvinist este o eroare logică comună: falsa dilemă.
A vedea problema doar în două culori este ca și cum ai întreba dacă roșul e dulce sau ascuțit!
Calvinismul, ca și arminianismul dealtfel sunt sisteme teologice simpliste care nu țin cont de toată adâncimea problemei umane, nici de tot Planul lui Dumnezeu.
Planul lui Dumnezeu cuprinde și alegerea lui Avraam și mai apoi împietrirea de după rusalii  a evreilor (argumente ce pot da apă morii calviniste), dar înainte de a vorbi de alegere sau împietrire, trebuie să vorbim despre păcat și pedeapsă, despre abatere și răscumpărare, să vedem bine ambele aspecte ale bunătății și asprimii lui Dumnezeu, nu să socotim sclipitoare o pretinsă voință liberă.
Ca orice unealtă rea, și acest conflict își dovedește ”nepriceperea” atunci când trebuie să rezolve probleme complexe.
Iar una din problemele complexe pe care punctul de vedere arminianist-calvinist nu a putut-o rezolva este chestiunea împietririi evreilor, a strângerii lor în țara lor și a apoi a răpirii adunării.
E șocant cât de voit-ignoranți sunt apostolii calvinismului și ai arminianismului deopotrivă în privința împlinirii sub ochii noștri a Planului lui Dumnezeu.
”Țara arde și baba se piaptănă”, asta este arminianism-calvinismul, o problemă falsă, o țintă falsă care cauzează probleme adevărate.
E mai mult o problemă făcută de popi, pentru câștigul lor, ei câștigă din problemă, nu din rezolvarea ei, de aceea a trebuit ca această postare s-o scrie un inginer, nu un popă.
Unul care a scăpat…ca să dea de știre!

14 Responses to Cum am scăpat de calvinism?!

  1. mihai toriai spune:

    Inteleg ca sunteti „Unul care a scapat…….ca sa dea de stire!”. …….cu ce ati ramas? Arminianismul opinez ca e un produs al contrareformei iezuite,iar calvinismul promoveaza amilenismul,teologia inlocuirii. Cu ce ramaneti,..sau mai aveti ceva de exclus/inlocuit/negat?…..Ptr. mine erati/sunteti ca un reper de bun simt/echilibru,un dar de la Duhul Sfant. Imi ramane Tozer, M.L.Jones si alti cativa. O zi binecuvantata.

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Dragă Mihai
      Mă întrebi: ”mai aveti ceva de exclus/inlocuit/negat?”, ca și cum a fi consecvent e cea mai de seamă calitate.
      Cineva spunea: ”consecvența e principala ”calitate” a nebunilor”.
      Mai am să mă neg/înlocuiesc/exclud pe mine, sinele meu în fiecare zi.
      ”Cu ce rămâneți?” mă întrebi.
      Rămân cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu planul său, cu proorocii, cu Domnul Isus pe care ei l-au proclamat,
      cu apostolii care I-au vestit Evanghelia.
      Uite că am cu ce rămâne.
      Cred că bunul simț și echilibrul nu mi le-am pierdut, dimpotrivă: bălăngănirea balanței gândului
      între șocurile arminianist-calviniste nu făceau să se oprească gândirea la cumpăna fină a cugetului bun.
      Această bălăngănire am pierdut-o, cumpăna s-a stabilizat.
      Cum se pocăiește un calvinist? Îl străpunge duhul, vei spune. Îl pocăiește, ai vrea să spui, dar nu scrie.
      Cum se pocăiește un arminianist? Se decide, așa se zice, dar iarăși: nu scrie.
      Cum scrie în Biblie că este pocăința? O luptă a cugetului, o frământare, o cercetare a Cuvântului, o
      ”dare dreptate lui Dumnezeu”, lucruri care cer timp, timp pe care competitorii din taberele numite nu-l au și nu-l presupun.
      Biblia nu este pentru grăbiți și Dumnezeu nu are fast-food.
      Proorocii cercetau să vadă ce timp și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos care era în ei.
      Nu ai cum să eviți semnul smochinului: poporul Israel.
      Să rămâi fidel ignorării unui semn evident nu este dovadă de înțelepciune.
      Mă întreb dacă ai putea citi cartea lui Cristian Moisescu despre Apocalipsa și semnele sfârșitului, e plină de referințe istorice.
      Și totuși, dacă cu adevărat cauți adevărata evlavie (angajament), ai fi uimit să afli că cel ce are învățătura care duce la evlavie (angajament)
      trece printr-o analiză de sine ce cuprinde conștientizarea timpului trăit și urgența schimbării, chiar frica de Dumnezeu o conștientizează mult
      mai acut și îi scade mult toleranța la confuzie.
      Trăim timpuri apocaliptice Mihai, aceasta este chestiunea, nu calvinismul sau arminianismul care nu vorbesc despre ele.
      Și dacă ceva acoperă acolo unde trebuie pansat, ceva-ul acela trebuie dat deoparte.
      Haina calvină a ținut de cald în iarna îndreptățirii de sine a catolicismului și e bine că s-a accentuat meritul divin în mântuire.
      Dar aspectul Israel-biserică și chiar felul cum calviniștii nu au nici un stres să considere biserica ca parte a statului (vezi statele protestante) nu sunt aspecte de ignorat.
      Pe ochi bolnavi se pune alifie, nu haină.
      Mulțumesc de comentariu.

      Apreciază

      • toriaimihai spune:

        Pacea Domnului Isus sa fie cu dvs. Citesc ptr a 2 oara raspunsul dvs.Imi mai trebuie timp ca saeditez/analizez ce ati scris. La prima si a 2-a citire duhul meu nu s-a poticnit de nimic din ca ati scris….dar parca e nedrept sa n-am de ce sa ma leg/critic.Mai trebuie sa-l citesc de cateva ori.Vreau totusi sa va marturisesc ca mi s-a intamplat sa mi se reproseze ca trec prea usor de la o convingere la alta.Am raspuns ca ceea ce cred nu contrazice ce am crezut ci ca am capatat mai multa intelegere prin lumina/calauzirea Duhului Sfant.Va multumesc ptr. curajul de a afirma si sustine ce credeti; ma incurajeaza si pe mine.Fiti binecuvantat. Mihai

        Apreciază

      • David spune:

        Nenea Mihai.Cine esti tu care sa te expui ca aparator a ce ?.Sa inteleg ca ceia ce scrie in scriptura nu e bun.Poate ai trecut la noua versiune care a semnato de curind papa de la Roma,,nu te inteleg.Am citit mesajul tau intregii familii ,,cu siguranta tu nu ai dea face nimic cu lucrarea Duhului Sfint.Lasa lumea in pace si nu mai trombonii pe cei slabi de studiu biblic.

        Apreciază

  2. vesteabună spune:

    Încă unul care se pare că se vindecă:
    https://ioan8.wordpress.com/2018/02/18/descifrand-apocalipsa-vrea-dumnezeu-sa-fim-confuzi-erorile-mostenite-de-la-john-calvin/
    Slavă lui Dumnezeu, se poate.
    E prea târzie vremea să mai ai ce pierde din ea.
    Mă mai rog și pentru alții, unul ar fi Alin Loloș.
    Disputa calvinism/arminianism este o falsă dilemă, deși privind în Romani, da, Dumnezeu alege, are acest drept, dar respinșii sunt respinși ca pedeapsă, nu în mod arbitrar.
    Faptul că Dumnezeu are un plan paralel pentru Israel este o taină, dar nouă această taină ne este descifrată prin evanghelie.
    Teologia înlocuirii a dus la antisemitismul creștin, una din multele erori cu originea la Roma, transmisă nemestecat la ce-i ce doar așa cum le este numele, doar au re-format biserica romană.

    Apreciază

  3. Daniel Ionescu spune:

    Ați scris că Dumnezeu îi va răsplăti pe evreii de la Auschwitz. Credeți că evreii ce nu cred în Hristos (adică rămân iudei după Rusalii) vor avea parte de o judecată favorabilă? Sunt mântuiți în afara bisericii?

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Dragă Daniel, gata, m-ai prins, cred că poți pleca în pădure să strângi lemne pentru rug. Chiar după ce am scris și apoi am recitit am vrut să scot afirmația cu Auschwitzul, putea divaga subiectul, dar am lăsat-o și…l-a divagat.
      E bine totuși că nu-mi ceri un răspuns scurt, ca prietenul nostru ioan 8 care mi-a scris să-i răspuns scurt „cum am scăpat de calvinism?”. Voia adică leac ușor la boală grea. Eu tocmai îi dădusem link în răspunsul meu, dar a sărit peste, unii citesc mai cu plăcere ce scriu ei înșiși.
      Legat de faptul că nu toți evreii arși de nemți la Auschwitz (mai întâi gazați totuși, deci nu arși de vii) vor fi înviați ca să aibă parte de o nouă judecată și apoi să fie iar băgați de vii în lacul care arde cu foc și cu pucioasă, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge, voi ajunge și aici.
      Mai întâi ultima dumitale întrebare: „sunt mântuiți în afara bisericii?”, catolicul spune clar: „extra Ecclesiam nulla salus” adică în afara bisericii nu este mântuire. Și ortodoxul spune la fel, văd că întrebarea dumitale conduce gândul tot spre un țarc, despre care dacă încep să întreb, voi afla probabil că e foarte strâmt
      Dar nu întreb.
      Hai să vedem ce zice Biblia: „Ci se va face odată judecata după dreptate, şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună.” Ps. 94:15
      Trebuie să fii de acord că un copil de 7 ani, ars pe rugul de la Auschwitz nu are nimic la dosar ca la înviere să ajungă pe alt rug.
      Cred că Romani 2 explică cel mai bine judecata lui Dumnezeu față de cei ce nu cunoașteau, nu evanghelia, nici măcar legea. Ia uite ce lucruri spune Dumnezeu despre unii dintre neamuri (nu toți) care fac lucrurile legii:”Cînd Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, îşi sînt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” Deci acum încă nu se vede. Aș dori să spun (nu ca să scap de rug) că noi nu știm exact cum va judeca Dumnezeu lumea, de aceea în loc să socotim valid folclorul religios sau mai rău, dictatele papei, ar trebui să rămânem smeriți lângă duhul Scripturii.
      Pot acum să răspund și la prima întrebare a dumitale: „Credeți că evreii ce nu cred în Hristos (adică rămân iudei după Rusalii) vor avea parte de o judecată favorabilă?” Nu cred asta, cei ce s-au confruntat cu evanghelia și au respins-o se condamnă singuri, mai ales iudeii despre care Moise în care cred a scris că cine nu va crede în Cel ce va veni după Moise (în Profetul așteptat în lume) va fi nimicit din mijlocul poporului.
      Chestiunea rămâne însă pentru cei ce (evrei și neamuri deopotrivă) nu au auzit mesajul evangheliei, sau nu au avut vârsta să-l poată analiza și care au fost așa cum am citat, ființe umane care au întipărită în ei lucrarea legii, care „fac din fire lucrurile legii”, care sunt drepți adică. Aceștia cu siguranță vor beneficia de clemența lui lui Dumnezeu, într-o măsură în care ar trebui să-i îngăduim lui Dumnezeu să știe, doar Lui.
      Gândul care l-am avut în minte când am scris despre răsplătirea celor ce suferă a fost din 1 Petru 2:19 „Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept. ” Observă că nu scrie că doar dacă suferă pentru credință este plăcut lui Dumnezeu, ci pentru cuget. Omul are cuget și înainte de credință, Pavel îi slujea lui Dumnezeu cu un cuget curat „din moși strămoși” deci și dinainte de Damasc.
      Probabil nu sunt 100% teologic corect și bravo cui vede, papura are nod, dar blogul meu nu este Sfânta Scriptură.
      Să știi că am postări mai folositoare ca asta pe blog, cele despre angajament de exemplu, sau cele despre Amalec sunt de actualitate. Este „căutare” pe blog.
      Sănătate.

      Apreciază

      • Daniel Ionescu spune:

        Vă mulțumesc pentru răspuns. Deși ați clarificat unele lucruri, pe altele mă tem că le-ați aruncat și mai mult în confuzie. Dacă pentru cei ce nu cred în Hristos conștiința/cugetul le este lege, credeți că există vreun om care să nu își încalce conștiința? Dacă păcatul pentru acei oameni este definit în funcție de conștiință, dacă plata păcatului este moartea – ce vă face să credeți că un copil de 7 ani ucis în Holocaust nu este păcătos și nu va avea parte de condamnarea lui Dumnezeu? După Romani 2 urmează Romani 3. Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, nu există verdict favorabil fără credință în Hristos. Adică vreți să spuneți că oamenii care nu aud evanghelia vor fi mântuiți prin ascultarea de legea conștiinței? Atunci de ce a mai trebuit să moară Hristos dacă există mântuire prin ascultarea de conștiință? Hristos nu este singura cale? Sunt două căi, una prin credință a celor ce aud evanghelia și alta prin fapte a celor ce nu aud evanghelia? Mi se pare că perspectiva pe care o enunțați este foarte asemănătoare cu cea a Papei Francisc care a afirmat recent că necreștinii (chiar atei fiind) sunt mântuiți dacă ascultă de conștiința lor și fac fapte bune.

        Apreciază

        • vesteabună spune:

          Daniel, întrebările dumitale seamănă cu întrebările unui mecanic către un grădinar, de genul: „Floarea de cireș cu ce seamănă? Cu un șurub, sau cu o piuliță?” asta e lumea lui, cadrul gândurilor lui de mecanic. Neputând ieși de-acolo, cere altora să „se încadreze”.
          Un îndrăgostit i-ar răspunde că zâmbetul logodnicei lui e ca un cireș în floare.
          O albină zboară spre floarea de cireș cu bucuria săturării.
          Iar un poet ar spune despre cireșii cu flori:
          „Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
          De unde-au stat departe de frumos
          Se reîntorc livezile acasă
          În rochii înflorite până jos” Virgil Carianopol
          Iată câte atitudini în fața aceleiași realități, depinde ce cadru de gândire aplicăm.
          Hai să aplicăm asupra calvinismului nu un cântar de evaluare al celuilalt, ci cântarul cu care vede Dumnezeu lucrurile.
          Dumnezeu e Tatăl îndurerat, cel ce suferă, ca Iacov, ca Iov, …
          Tatăl caută să-și câștige copiii rătăciți, dar aceștia nu doar că-l disprețuiesc, dar îl și urăsc.
          Își trimite robii, sunt omorâți, își trimite Fiul, este omorât, Fiul amintește: „voi mai trimite…și pe aceștia îi veți omorî!”
          Noi suntem avangarda oștirii lui Dumnezeu, noi trebuie să vestim și să explicăm convingător mesajul de salvare fiecărui om, dacă nu suntem găsiți în mijlocul acestei activități, orice altceva am face, nu-I place Stăpânului de noi, El ne ține în viață, să-I facem lucrul, nu să pierdem vremea justificat. Calvinismul este doar unul din motivele pentru care cineva ar putea să doarmă-n front, mai sunt.
          În zilele noastre nu mai sunt omorți robii, sunt amețiți, iar una din licorile care-i îmbată și adoarme pe oameni este teologia aceasta a dezangajării.
          Teologia calvină este o fiică a teoligie înlocuirii, sunt mai multe surori, fiice ale aceleiași teologii a înlocuirii, chiar dacă nu se împacă, sunt surori laolaltă.
          Când știi că Romani 11 se aplică la evrei, nu-ți mai rămân versete nici de-un drob de calvinism.
          Desigur, asumarea de merite după credință, este o altă boală, dar nu „leacul” Calvin o vindecă.

          Apreciază

  4. Petru Ion spune:

    VAI DE CEI CARE NU CRED ca DUMNEZEU este SUVERAN .. si-au semnat singuri CONDAMNAREA LA IAD !

    Petru Ion
    Covasna
    28 februarie 2019

    Apreciază

  5. Vasile Georgescu spune:

    Ați putea da exemplu de calviniști carismatici? Sunt curios deoarece majoritatea carismaticilor pe care-i cunosc, (am făcut parte din mișcare cam ..30 de ani) sunt ultra-arminieni. Mulțumesc

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Să știți că acest subiect îmi stă în frigiderul minții, să fac de-o postare într-o zi: legătura dintre carismatism și calvinism.
      Calvinismul e rădăcina carismatismului.
      O să explic scurt, nu e postarea pregătită, e „schița” ei.
      Calvinismul are 5 puncte, dintre care „depravarea totală” este vinovată, cred eu, de „geneza” gândirii carismatice.
      (Ar trebui să fac o disecție pe viu a „tainei fărădelegii”, nu pot numi autopsie analizarea unui proces încă activ. Autopsia se face pe „cadavre”. Vor trebui citite mai multe postări ca să explic, voi da linkuri. Este un lanț de deducții. Cred că totuși la urmă veți fi răsplătit pentru timp, dacă ați întrebat sincer.)
      Depravarea totală spune că omul este „mort în păcat” și nu poate reacționa la evanghelie, dacă nu-l „trezește” duhul.
      E fals.
      Omul are cuget înainte de a auzi Cuvântul, cuget în care legea divină operează, rațiunea vede creația lui Dumnezeu și există în orice om „mort în păcat”, o luptă între cuget și gânduri.
      Citiți: https://vesteabuna.wordpress.com/2017/09/17/este-ceva-bun-in-om-da-cugetul/
      E o luptă internă a omului fără cunoștință de Dumnezeu.
      Despre această luptă calvinismul nu spune nimic.
      Calvinismul nici măcar nu explică cum un om „total mort” dintr-o dată devine viu. Nu are cum deveni, așadar calvinismul atribuie intervenției miraculoase a lui Dumnezeu „momentul” convertirii.
      Chiar și reducerea „procesului” conștiinței și a „sentimentului de vinovăției” și a efortului de neprihănire proprie, prezent în atâția oameni (mai ales religioși), la un moment dat, al „străpungerii” duhului, este rădăcina calvină a practicii carismatice.
      Carismatismul nu a apărut acum, încă de pe vremea când în bisericile baptiste s-a introdus corul, chemările în sunet de orgă și apelul la „decizie instant”, toate s-au făcut pe baza teologică a calvinsimului care are nevoie de moment.
      „Momente” s-au produs la Cluj, când cu Tacana Tahava:
      https://vesteabuna.wordpress.com/2020/09/15/vorbire-in-limbi-falsa-cluj-5-septembrie-2020/, momente care au urmărit să facă mortul viu.
      Știu că prietenii mei calviniști se vor supăra, dar să se supere pe ei înșiși, pentru că ei nu au o explicație logică a „convertirii” ca proces al cugetului, ci aruncă în cârca lui Dumnezeu „momentul”, momente.
      Calvinismul este o formă de reducționism, prin abordarea simplistă a complexului proces al judecății lui Dumnezeu, al mărturiilor Lui, al stimulării cugetului omului spre pocăință prin mărturiile creației, al justificării omului.
      https://vesteabuna.wordpress.com/2018/04/15/logica-este-o-proprietate-a-cugetului/
      Când spui că „omul e mort”, ai dat cu buretele peste un întreg proces care precede „deschiderea Bibliei” ca să fie citită sau deschiderea urechilor ca să asculte.
      https://vesteabuna.wordpress.com/2019/05/22/crezi-tu-in-proroci-mortule-despre-logica-profetica/

      Și dacă ștergi exact lanțul deductiv al cugetului care are de meditat la legile, principiile și judecățile divine, trebuie să pui ceva în loc.

      Aici intervine rețeta carismatică, rețetă care nu are în sine „procese”, nici de conștiință, nici de analiză, ci stări și momente.
      Se așteaptă străpungere instant.
      E o poartă deschisă pentru impostori, ca cel din postarea cu Tacana Tahava.
      Așa că să nu se supere avocații calvinismului, dar teologia lor sedează oamenii, oameni pe care îi vor strânge apoi în plasa lor carismaticii.
      Culmea este că acești adormiți ai rațiunii se numesc pe ei înșiși, cum altfel decât „treziți”.
      Ca orice treabă gata terminată a Diavolului.

      (Și uite că e aproape gata postarea.)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: