Cum am scăpat de calvinism?!

Cei ce au parcurs de la început acest blog și cei ce mă cunosc, știu că am avut mult timp un punct de vedere în general pro-calvinist.
Nu stăruiam atât în privința unei alegeri arbitrare de către Dumnezeu a unui popor ”ales” sau a câtorva aleși, cât mai mult în privința lipsei de merite a omului care se apropie de Dumnezeu, a lipsei de pretenții  a vreunuia care face fapte cu care l-ar putea cumpăra pe Dumnezeu.
Văd și acum acest fel revendicativ de apropiere de Dumnezeu, cu astfel de gânduri ca fiind nepotrivit, dar sunt unele aspecte în teologia calvină care nu le mai privesc deloc așa ca acum să zicem 3 ani.

Ce s-a petrecut?
Ce m-a făcut să-mi schimb poziția?
Sunt acum arminian?

Înainte de a răspunde la aceste întrebări, doresc să-mi cer iertare public pentru acele abateri care le voi enumera mai jos și pe care inconștient le-am permis sau le-am propagat și eu.

1. Ce s-a petrecut?
În decembrie 2013 a venit la noi Cristi Moisescu, a stat în casa noastră 3 zile și și-a prezentat cartea lui ”Mesajul divin către cele șapte biserici din apocalipsa”.
A fost puțin ciudat atunci pentru mine felul lui Cristi, cu stilul lui deschis, deși era extrem de antrenant și nimeni nu se plictisea.
Nu am avut oră de terminare, oamenii plecau care cum era răpus de oboseală, când pleca ultimul ascultător, se încheia seara (după ora 23.00).
Un lucru cu care eu eram de acord principial, dar asupra căruia nu stăruiam era învățătura despre răpire.
La Cristi era obligatorie, ca la matematică tabla înmulțirii.
Mai mult, distincția dintre Israel și biserică pentru Cristi erau fapte reale, nu opinii. Corelat cu aceste concluzii ferme, nu puteai să nu crezi descrierea de către el a evenimentelor Armaghedonului, când o coaliție mondială de națiuni vor ataca statul Israel. și Cristi aducea citate din Ezechiel 38 și 39 și din multe alte locuri.
Că Dumnezeu va interveni și va fi o grindină mare, grindină care încă este păstrată în cămările grindinei (am scris chiar atunci) și alte evenimente despre care de atunci tot scriu.

2. Ce m-a făcut să-mi schimb poziția?
Ascultându-l pe Cristi, anumite convingeri s-au sedimentat în mintea mea și am devenit mai convins de nevoia proclamării apropierii evenimentelor sfârșitului.
(Cu atât mai mult cu cât cu un an înainte, un ”vestit” înger de lumină a ținut tot la Cluj o conferință despre Împărăția lui Dumnezeu aici și acum, o împărăție de 5 lei, că atât am plătit ca s-o ascult, conferință în care ne-a explicat detaliat de ce nu vine răpirea și nu va veni mult timp de aici încolo.)
Am început să recitesc Biblia cu alți ochi.
Înainte de întâlnirea cu Cristi eram parțial adept la teologiei înlocuirii, (că Israelul a fost înlocuit de biserică în Planul lui Dumnezeu) poate fără să vreau, era trendul de gândire comun (și mai este pentru mulți).
Ani de zile, când citeam în Romani 11: că Dumnezeu a împietrit pe unii și a ales pe alții eu înțelegeam că se referă la persoane, la indivizi în mod general.
După ce l-am ascultat pe Cristi, am înțeles deductiv că aceste texte explică dreptul lui Dumnezeu de a împietri sau de a alege cu referire directă la faptul, (dureros pentru evreul Pavel de exemplu) că Dumnezeu a împietrit pe evrei în favoarea neamurilor.
Mai mult: că această împietrire va ține până la intrarea numărului deplin al neamurilor, această uriașă taină a cărei administrare a învățării i s-a dat chiar lui Pavel, tot un evreu.
Citind Biblia și privind istoria nu poți să nu vezi semnele incluse în însăși pașii istorici pe care națiunea evreiească îi face acum: sunt aduși de Dumnezeu înapoi în țara lor.
Dumnezeu a avut dreptul să-i țină împietriți și tot El cu certitudine va răsplăti pe cei ce au suferit, am zice noi pe nedrept, pe cei uciși la Auschwitz de exemplu.
Cred că ignorarea de către teologia Calvină a aspectului numit ”poporul Israel”, împreună cu păstrarea teologiei înlocuirii ca explicație a multor texte biblice (și ca motiv de ignorare a și mai multor texte) ține de ce a zis profetul Daniel, că în zilele din urmă ”cunoștința va crește”.
Cred că cunoștința crește, nu pentru că noi oamenii sfârșitului de veacuri suntem mai isteți, ci pentru că vedem împlinindu-se mai multe semne.
Ar fi culmea să nu vrem să le vedem, deși avem mulți semeni cărora afacerile lor religioase le-ar fi serios scuturate de mărturisirea însemnătății acestor semne..
Am întrebat recent pe un editor de carte creștină (calvinist activ, dar premilenist, o combinație ”imposibilă”) de ce sunt așa de puțini premileniști calviniști?
”-Chiar așa, zice el, m-am întrebat des, de ce?”
Pentru că este o imposibilitate logică, i-am zis, se exclud una pe alta: nu poți cu aceleași texte să argumentezi că Dumnezeu a împietrit pe evrei și tot cu acele texte să susții împietrirea a altceva.
Romani 11 se referă la evrei, nu trebuie luat la modul general, deși felul cum Dumnezeu își revendică dreptul de a alege, pare general.

Un al doilea lucru care m-a ajutat să abandonez calvinismul ca sistem teologic întreg, au fost meditațiile asupra cugetului.
Le-am descris pe larg aici și aici.
În versuri aici.
Pe scurt: în orice om, în absolut orice om există o luptă între cuget și minte, lucrarea legii este scrisă în inima fiecărui om (”cugetele lor și gândurile lor care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele” o dovedesc)
Ei, despre lupta asta, teologia ”corupției totale” nu spune nimic.
Doar că ”nimic bun nu locuiește în mine”, dar uită să amintească: ”în carnea mea”.

Un al treilea lucru observat a fost că teologia calvină se împacă bine cu teologia carismatică, e chiar rădăcina ei.
Există un mecanism de idei, un lanț deductiv care conduce gândul calvinistului spre carismatism/misticism.
Una din verigile esențiale ale acestui lanț, poate prima este abandonarea logicii: că din moment ce alegerea mea de către Dumnezeu este deasupra logicii, hai să punem în căruța asta a minunilor toate aspectele educației, mai ales acela că Domnul trebuie să se atingă de inima copiilor noștri, nu să-i învățăm noi.
Am început să socotesc așadar teologia carismatică ca rod al rădăcinii calvine și pentru că nu-mi plăceau roadele, am început să-i smulg rădăcinile.

Un al patrulea lucru observat a fost când am citit Istoria hutteriților și am văzut opoziția pe care au primit-o hutteriții din partea calvinilor (zwinglieni și alții). Botezul, o poruncă a lui Dumnezeu a fost văzut cu dușmănie de calviniști, iar teologia calvin-baptistă a lui Spurgeon a fost unul din ingredientele care au condus ”gândirea” teologică spre misticismul secolului XX.

Mai sunt obiecții, dar e destul.

3. Am devenit arminian?

Faptul că calvinismul e logic urât, nu face ca arminianismul să devină frumos, nici măcar prin comparație.
Poate nu pot eu defini bine, dar a susține ideea voinței libere, ca și cum n-ar fi pe lume  diavol, (satana, drac), nici conflictul între Dumnezeua și satan, a nu vedea robia omului în păcat, a spune că totul depinde de voință, nu e bine.
Nici arminianismul nu e biblic, dar de acesta n-am fost așa de bolnav.
Aici am scris de ce m-a durut mai rău.

Concluzie

Conflictul arminianist-calvinist este o eroare logică comună: falsa dilemă.
A vedea problema doar în două culori este ca și cum ai întreba dacă roșul e dulce sau ascuțit!
Calvinismul, ca și arminianismul dealtfel sunt sisteme teologice simpliste care nu țin cont de toată adâncimea problemei umane, nici de tot Planul lui Dumnezeu.
Planul lui Dumnezeu cuprinde și alegerea lui Avraam și mai apoi împietrirea de după rusalii  a evreilor (argumente ce pot da apă morii calviniste), dar înainte de a vorbi de alegere sau împietrire, trebuie să vorbim despre păcat și pedeapsă, despre abatere și răscumpărare, să vedem bine ambele aspecte ale bunătății și asprimii lui Dumnezeu, nu să socotim sclipitoare o pretinsă voință liberă.
Ca orice unealtă rea, și acest conflict își dovedește ”nepriceperea” atunci când trebuie să rezolve probleme complexe.
Iar una din problemele complexe pe care punctul de vedere arminianist-calvinist nu a putut-o rezolva este chestiunea împietririi evreilor, a strângerii lor în țara lor și a apoi a răpirii adunării.
E șocant cât de voit-ignoranți sunt apostolii calvinismului și ai arminianismului deopotrivă în privința împlinirii sub ochii noștri a Planului lui Dumnezeu.
”Țara arde și baba se piaptănă”, asta este arminianism-calvinismul, o problemă falsă, o țintă falsă care cauzează probleme adevărate.
E mai mult o problemă făcută de popi, pentru câștigul lor, ei câștigă din problemă, nu din rezolvarea ei, de aceea a trebuit ca această postare s-o scrie un inginer, nu un popă.
Unul care a scăpat…ca să dea de știre!

3 răspunsuri la Cum am scăpat de calvinism?!

  1. mihai toriai spune:

    Inteleg ca sunteti „Unul care a scapat…….ca sa dea de stire!”. …….cu ce ati ramas? Arminianismul opinez ca e un produs al contrareformei iezuite,iar calvinismul promoveaza amilenismul,teologia inlocuirii. Cu ce ramaneti,..sau mai aveti ceva de exclus/inlocuit/negat?…..Ptr. mine erati/sunteti ca un reper de bun simt/echilibru,un dar de la Duhul Sfant. Imi ramane Tozer, M.L.Jones si alti cativa. O zi binecuvantata.

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Dragă Mihai
      Mă întrebi: ”mai aveti ceva de exclus/inlocuit/negat?”, ca și cum a fi consecvent e cea mai de seamă calitate.
      Cineva spunea: ”consecvența e principala ”calitate” a nebunilor”.
      Mai am să mă neg/înlocuiesc/exclud pe mine, sinele meu în fiecare zi.
      ”Cu ce rămâneți?” mă întrebi.
      Rămân cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu planul său, cu proorocii, cu Domnul Isus pe care ei l-au proclamat,
      cu apostolii care I-au vestit Evanghelia.
      Uite că am cu ce rămâne.
      Cred că bunul simț și echilibrul nu mi le-am pierdut, dimpotrivă: bălăngănirea balanței gândului
      între șocurile arminianist-calviniste nu făceau să se oprească gândirea la cumpăna fină a cugetului bun.
      Această bălăngănire am pierdut-o, cumpăna s-a stabilizat.
      Cum se pocăiește un calvinist? Îl străpunge duhul, vei spune. Îl pocăiește, ai vrea să spui, dar nu scrie.
      Cum se pocăiește un arminianist? Se decide, așa se zice, dar iarăși: nu scrie.
      Cum scrie în Biblie că este pocăința? O luptă a cugetului, o frământare, o cercetare a Cuvântului, o
      ”dare dreptate lui Dumnezeu”, lucruri care cer timp, timp pe care competitorii din taberele numite nu-l au și nu-l presupun.
      Biblia nu este pentru grăbiți și Dumnezeu nu are fast-food.
      Proorocii cercetau să vadă ce timp și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos care era în ei.
      Nu ai cum să eviți semnul smochinului: poporul Israel.
      Să rămâi fidel ignorării unui semn evident nu este dovadă de înțelepciune.
      Mă întreb dacă ai putea citi cartea lui Cristian Moisescu despre Apocalipsa și semnele sfârșitului, e plină de referințe istorice.
      Și totuși, dacă cu adevărat cauți adevărata evlavie (angajament), ai fi uimit să afli că cel ce are învățătura care duce la evlavie (angajament)
      trece printr-o analiză de sine ce cuprinde conștientizarea timpului trăit și urgența schimbării, chiar frica de Dumnezeu o conștientizează mult
      mai acut și îi scade mult toleranța la confuzie.
      Trăim timpuri apocaliptice Mihai, aceasta este chestiunea, nu calvinismul sau arminianismul care nu vorbesc despre ele.
      Și dacă ceva acoperă acolo unde trebuie pansat, ceva-ul acela trebuie dat deoparte.
      Haina calvină a ținut de cald în iarna îndreptățirii de sine a catolicismului și e bine că s-a accentuat meritul divin în mântuire.
      Dar aspectul Israel-biserică și chiar felul cum calviniștii nu au nici un stres să considere biserica ca parte a statului (vezi statele protestante) nu sunt aspecte de ignorat.
      Pe ochi bolnavi se pune alifie, nu haină.
      Mulțumesc de comentariu.

      Apreciază

      • toriaimihai spune:

        Pacea Domnului Isus sa fie cu dvs. Citesc ptr a 2 oara raspunsul dvs.Imi mai trebuie timp ca saeditez/analizez ce ati scris. La prima si a 2-a citire duhul meu nu s-a poticnit de nimic din ca ati scris….dar parca e nedrept sa n-am de ce sa ma leg/critic.Mai trebuie sa-l citesc de cateva ori.Vreau totusi sa va marturisesc ca mi s-a intamplat sa mi se reproseze ca trec prea usor de la o convingere la alta.Am raspuns ca ceea ce cred nu contrazice ce am crezut ci ca am capatat mai multa intelegere prin lumina/calauzirea Duhului Sfant.Va multumesc ptr. curajul de a afirma si sustine ce credeti; ma incurajeaza si pe mine.Fiti binecuvantat. Mihai

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s