Eroarea lui Hermann Schmidt. 1577. Cronica fraților hutteriți.(126)

1577

Pe 3 ianuarie, 1577, fratele Ulrih Plattner, un slujitor devotat al Cuvântului lui Dumnezeu, a adormit în Domnul la Stiegnitz.

Pe 17 februarie, Paul Glock și Veit Uhrmacher au fost aleși pentru slujba Evangheliei și investiți la Neumühl.

În același an, Hermann Schmidt, un frate din Hesse care fusese un membru al bisericii pentru trezeci și cinci de ani a scris o declarație pentru bătrânii de la Neumühl, scriind că nu putea crede că un înger din ceruri a păcătuit. Așa cum pe pământ, păcatul singular al lui Adam s-a extins întregii umanități, așa și dacă un înger a păcătuit, asta ar fi însemnat ca păcatul să se fi extins tuturor îngerilor și în acest caz toți îngerii ar fi păcătoși. Din contră, credea că îngerii din cer nu puteau niciodată păcătui din pricina naturii lor divine și natura lui Dumnezeu nu se poate schimba. Hermann Schmidt credea că nu am înțeles bine pasajul din Scriptură unde Hristos a spus că l-a văzut pe Satana căzând din ceruri ca un fulger. Hristos nu vorbea despre cerurile astronomice, ci despre biserica lui Dumnezeu.

Nici Petru n-a vorbit despre îngerii din ceruri când a spus că Dumnezeu nu cruța îngerii care păcătuiseră.

Iuda apostolul, de asemenea, vorbea doar de mesagerii și slujitorii lui Dumnezeu care și-au abandonat sfera lor corespunzătoare.

Elifaz, unul dintre prietenii lui Iov, a greșit când spunea că a fost mândrie și neascultare printre îngeri și că un om născut din femeie trebuie prin urmare să fie și mai vinovat înaintea lui Dumnezeu.

Toate acestea l-au făcut pe Hermann să respingă credința că un înger devenise un diavol. El spunea, prin urmare, că nu există alt diavol decât cel născut din femeie. Adam și Eva au căzut de acord să comită păcatul și aceea a fost originea sămânței șarpelui.

Adam nu a comis păcatul în legătură cu vreun pom, doar în legătură cu femeia, ea însăși un pom interzis.

Hermann punea sub semnul întrebării adevărul Scripturii și îl interpreta ca și cum Dumnezeu ar fi creat omul pentru nemurire și că nu există otrava corupției în el.

De asemenea declara că Hristos nu a călcat încă capul șarpelui; aceasta se va întâmpla în viitor. Dar acesta i-a mușcat călcâiul când Pilat l-a condamnat.

Hermann Schmidt susținea că șarpele reprezintă puterea omenească: burta șarpelui reprezenta autoritatea, măruntaiele sunt toți supușii săi, capul său reprezintă viclenia omenească și pofta de carne născută din femeie. El nu făcea nicio deosebire între blestemul aruncat asupra șarpelui și acela al femeii.

Hermann Schmidt spunea că pe muntele Măslinilor, Hristos l-a rugat pe Tatăl dacă era posibil, cupa suferinței să le fie dată păcătoșilor care meritau suferința prin propria lor vină, ceea ce se rezumă la rugăciunea pentru răzbunare. Carnea lui Hristos a implorat să plece din lumea aceasta fără suferința morții și el era grijuliu cu propria virtute și nevinovăție. Prin urmare, trebuie să fi fost diavolul cel care l-a tentat. Dar, ruga amândurora, aceea a cărnii lui Hristos și a diavolului au fost în zadar.

El compara trupul lui Hristos cu turma de porci care a trebuit să moară pentru ca omul să se vindece. Porcii, cu alte cuvinte, trupul său, au trebuit să sufere agonia demonilor. Aceștia au trebuit să moară într-o mare furtună în marea crucii, prin care oameni sunt eliberați de păcat (acesta fiind diavolul).

Schmidt susținea că virtutea și nevinovăția lui Hristos în carne l-au tentat să creadă că fiind Fiul lui Dumnezeu, avea puterea să mănânce pietrele adversarilor săi ca și cum acestea ar fi fost pâine. Dar Hristos i-a răspuns demonului virtuții sale umane că omul nu trăia doar cu pâine, chiar dacă ar fi fost să mănânce pietrele inamicilor prin forța virtuții și puterii sale.

Din pricina acestor greșeli îngrozitoare, Hermann Schmidt a fost chemat înaintea bisericii, acesta fiind foarte șocat și a fost exclus și despărțit de biserică. Drept rezultat, el și-a reconsiderat credințele și a căutat mântuire.

A petrecut paisprezece săptămâni într-o perioadă de pocăință, dar tot se ținea de trei aspecte ale declarației sale. A insistat că era o blasfemie împotriva lui Dumnezeu să crezi că îngerii din cer nu au putut niciodată să păcătuiască.

El tot susținea că îngerii nu au libertatea voinței de a face rău. Ei erau un trup cu Hristos înainte ca acesta să vină pe pământ, astfel că nu puteau să păcătuiască înainte sau după Adam. Prin urmare, dacă spunem că îngerii au păcătuit, vom aduce o judecată aspră asupra noastră și asupra bisericii.

Într-un final, când a fost dojenit pe baza greșelilor sale, el s-a rupt de biserică mâniat. Și-a întors spatele pocăinței și a murit în 1580, încă ținându-se de credințele sale greșite. Mai devreme în această cronică a fost menționat ca o persoană cu idei ciudate. Fie ca Dumnezeu să protejeze fiecare credincios de asemenea idei și de mii de vecleșuguri ale diavolului cu nenumăratele lui căi de a ne înșela.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s