Omul de pe casa scării

Continui seria de prezentări ale personajelor pe care NU le-am găsit în dosarul scos de la securitate.
Nu le-am găsit pentru că am primit un dosar subțiat, o mare parte a filelor s-au scos.
Dar nu s-au ”scos” din memoria noastră.
Să recapitulăm: era vara și toamna lui 1989, eram tineri căsătoriți, aveam un copil, eu eram muncitor dimineața și student seara, soția era studentă dimineața și mămică în rest, voiam să scot o revistă creștină, am tipărit ”înscrisuri dușmănoase”, stăteam la bloc, la etajul 4, erau 4 apartamente pe etaj, două la un cap al scării, două la altul.
Ne mutaserăm acolo de un an.
Vecinul nostru de etaj, de față în față, nenea, să-i zicem nenea Vasile, era pensionar.
Divorțat sau nevasta parcă plecată în RFG, locuia singur.
Am observat și eu și soția, cum de la o vreme pe nenea Vasile îl găseam pe casa scării de fiecare dată când plecam de acasă și de multe ori și când veneam acasă.
Etajul avea cam 5-6 metri lungime, el se plimba înainte-înapoi.
Zi de zi, toată după-amiaza, toată seara, chiar seara târziu.
De fiecare dată când deschideam ușa, nenea Vasile se întorcea spre noi și ne zâmbea larg.
Ne saluta, ne întreba: ce facem, unde mergem, de unde venim.
Părea un bătrânel simpatic.
Nici nu ne trecea prin minte că:….
masuri

….măsurile 4 și 5 din Planul de Măsuri aprobat de securitate, cuprindea supravegherea noastră la domiciliu și că blajinul Vasile era omul lor.
Vă rog să nu vă imaginați că prezența lui nenea Vasile pe casa scării era doar câteodată.
Era aproape permanent, ne obișnuisem cu el, se plimba la 3 metri de ușa noastră de placaj prin care se auzea tot ce vorbeam în casă.
Ne obișnuiserăm cu ceea ce ni se părea ”țăcăneala” lui de om bătrân, să se plimbe pe scară.
Mai era acolo un uscător, o încăpere mică cu un geam mare, unde nimeni nu usca nici o rufă, ci era un loc unde se puneau ghivecele cu flori în plus.
Ei, asta mai făcea nenea Vasile: uda florile.
Căuta vorbă cu mine, cu soția.
Odată mi-a zis de fiul lui, ceva că ”e fugit”, că lucrează cu Palade.
Mi-a mai vorbit de soția lui și aducea vorba de vest, de occident, dar zâmbind fără greș și fără pauză.
(Nu ne-am întins la discuții despre ”fugiți”, nu voiam să plecăm din țară, așa cum era.)
Pe Vasile nu-l puteai bănui, eu altfel credeam că lucra securitatea, cu băieți cu un ziar subsuoară, cu priviri scrutătoare, …erau și din ăia.
E clar că nenea Vasile era contorul și temporizatorul nostru, ne număra musafiri, știa cine e acasă și mai ales când nu e nimeni acasă, ce obiceiuri avem, cine tot vine des, cât stă.
Îl cunoșteau deja și prietenii noștri, erau obișnuiți cu el, îi saluta.
E clar că nu știa nimic despre treaba cu cărțile, deși în mod sigur mă vedea când veneam cu genți pline. (Din fericire pe vremea aia lumea căra cu geanta cartofi și mere de la țară, făină, fasole, carne și toate cele, așa că doi-trei rucsaci cu Biblii din când în când se pierdeau în peisaj. Apoi de mai multe ori eu băgam cărțile în beci și duceam sus mai puține.)
Activitatea lui a continuat și după revoluție o vreme, probabil să nu se tragă cortina brusc.
L-am căutat acum câțiva ani, se mutase.
De ce m-am gândit azi la nea Vasile?
Am citit azi despre rămânerea în SUA în 1976 a trei marinari de pe Bricul Mircea.
Echipajul bricului nu știu câți marinari avea, dar în dosarele de la CNSAS se știe că în echipaj era un număr de 26 de informatori temeinic instruiți să informeze pentru a preîntâmpina rămânerea în SUA a vreunui marinar.
Nu, nu e totul, mai adăugați încă 30 de relații operative și se ajunge la 56 de marinari legați direct de ofițerul sau ofițerii ce vegheau ”libertatea”.
(Cum au scăpat cei trei?
Și-au păstrat gândurile în spatele limbii, n-au spus nimănui, nici soțiilor măcar.)
Am mai avut vreo doi vecini  al căror comportament s-a schimbat brusc în 1989, dar mai ales administratorul, un administrator foarte bun, dar un actor foarte prost, despre care voi scrie altă dată.
(De el m-am prins atunci și l-am tratat ca atare.)
De ce v-am scris?
Toată țara era infiltrată cu turnători. La nevoie, așa cum a fost cazul nostru, ei doar și-au activat informatorii de zonă, erau în solda lor demult.
Era informatori peste tot, în toate mediile, anii 80 au fost apogeul rețelei, (nu am dovezi că s-ar fi diminuat acest apogeu ulterior).
Fiecare echipă de lucru, școală, corp profesoral, clasă de liceu sau grupă de facultate, sat, comună, cătun, scară, bloc, biserică, adunare, etc. avea informatori legați prin întâlniri regulate și mascate cu ofițeri coordonatori.
Un angrenaj, o rețea perfect păstrată pentru a fi activată la nevoi operative, cum a fost cazul lui Liviu Olah, caz prezentat aici.
Dacă cineva mi-ar fi descris sistemul, m-aș fi prins, dar a rămas așa pentru că Dumnezeu așa curățește pe fiii lui Levi.
Nenea Vasile a fost unul dintre primii lingușitori care m-au testat.
Am căzut.

Acum doi ani am scris:

”Dacă  a fost scris: ”știu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori”, noi acum ar trebui să zicem: ”nouă ni s-a dat Harul să ne fie trimiși informatori zâmbitori și lingușitori”. Pentru că fără excepție, toți cei care ne-au fost trimiși să ne ”pască creierele”, să ne spioneze până la detaliu au purtat măști perfecte ale lingușirii și ale  zâmbetului prefăcut.

Aceasta de 25 de ani de pe vremea securității și acum ai urmașilor lor (Dumnezeu să-i binecuvinteze!) căci e evident că ei nu știu ce fac. Ei fac lucrarea Tatălui, o fac în mod metodic, s-o facem noi așa de devotați! Acești lingușitori nu s-au născut din nimic, ca oameni cu un hobby, ci au fost îndelung instruiți de alți oameni mai deștepți și mai școliți ca ei. Pentru că, urmărind sute de pagini din dosarele cunoscuților mei am constatat că este o discrepanță între nivelul de inteligență al unui ofițer de informații (un nivel mult, mult peste medie) și gradul de moralitate josnic și implicit nivelul intelectual redus al unuia care a acceptat să facă mizera muncă de informator.  Treabă mizerabilă, omenește vorbind pentru oameni inteligenți și tocmai această împerechere ciudată a unuia înțelept cu a unui ”rău”, arată că acolo e mâna Tatălui care a aprobat cererea celui rău ”să ne vânture ca pe grâu” și ” să ne ”topească și curățească” în focul topitorului.

De ce?

Îi place lui Dumnezeu să ne chinuie? Ne dă necaz ca să-și arate puterea? Nici vorbă? Ne dă necaz ca să-și împărtășească Gloria cu noi: ”dacă răbdăm vom și împărăți!” răspunsul e dat în textul de la început: fiii lui Levi ”vor aduce Domnului daruri neprihănite.”

Ce sunt darurile? Rodul buzelor, (taurii buzelor noastre) jertfele duhovnicești lipsite de mierea prefăcătoriei și de aluatul fățărniciei.

Dăunăzi m-a vizitat un fost informator de-al meu. De obicei nu se grăbea, ani de zile stătea să mă toace cu orele. Am tresărit de bucurie cum l-am văzut. O ușă deschisă. ”Ești omul meu”, mi-am zis. Am scos Biblia și am pus-o pe masă. A stat, a ascultat, nu putea să plece, era sarcină. …”veți fi duși înaintea lor” îmi răsuna în urechi și nu mă opream din mărturisit: ”daruri neprihănite!” Poate pentru vremuri de acestea suntem puși să împărățim!”

Mărit să fie Domnul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s