Fratele Matia Binder sau Schneider1 a fost prins împreună cu un alt frate, Paul Prele,2 la Neuffen pe 15 aprilie, 1573. Matia Binder era un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu și a bisericii sale și a fost trimis de către biserică să împlinească lucrarea Domnului la Württemberg.
După ce au fost ținuți în închisoare câteva zile, inspectorul principal al principelui a venit împreună cu gardianul și trei preoți, un nobil, câțiva consilieri și cetățeni, plus o mulțime de alți oameni. Matia a fost adus la primărie și întrebat pentru prima oară de ce venise și cum l-a chemat Dumnezeu la credință. În continuare l-au întrebat despre chemarea și numirea lui în Slujba Evangheliei. Le-a spus că fusese ales de către comunitate în concordanță cu voia lui Dumnezeu și că fusese trimis pentru a le arăta oamenilor voința lui Dumnezeu cât de simplu se putea.
Atunci l-au interogat cu privire la patru aspecte: botezul nou-născuților, împărtășania, dacă aceia care dețineau o funcție în guvernare puteau fi creștini și jurămintele. Erau epuizați și uimiți de răspunsurile sale și au spus, „Nu vom rezolva nimic, nu contează cât de mult vom sta aici. Toți sunt unul și același.”
Gardianul a spus, „Nu am auzit de niciun frate hutterit care să se fi dezis de credința sa în țara aceasta.” Aceasta a trebuit să o recunoască, ceea ce a mai alinat puțin prizonierii și Matia a fost dus înapoi în închisoare.
Pe 15 mai, au fost duși din nou la primărie, unde gardianul i-a comunicat prima oară lui Paul Prele porunca principelui: Paul ar trebui să promită că pleacă din țară și că nu se mai întoarce niciodată înapoi. A refuzat să facă o asemenea promisiune, dar mai târziu totuși i-au dat drumul și a scăpat nevătămat în credința și conștiința sa. I-a împlorat să îl elibereze pe fratele său Matia de asemenea, dar în zadar. Gardianul a spus, „Matia, am ordine să te duc la Stuttgart; trebuie și acolo să predici.”
Dar acestea toate erau în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Astfel că doi oameni înarmați l-au dus la Stuttgart. Pe drum au fost atât de pătrunși de Cuvântul lui Dumnezeu oferit lui Matia câ amândoi au plâns când s-au despărțit de el.
După câteva zile în închisoarea din Stuttgart, a fost dus în cancelarie, unde doctor Kaspar Wild stătea împreună cu câțiva preoți și un funcționar. L-au întrebat despre chemarea lui și iarăși despre cele patru aspecte, la fel cum făcuseră și în Neuffen. Matia le-a răspuns pe baza Sfintelor Scripturi.
Ei i-au făcut o propunere, rugându-l să promită ca niciodată să mai intre în țară. A refuzat și le-a spus de ce aceasta ar fi greșit: Hristos ne-a învățat în Tatăl nostru, „Precum în cer așa și pe pământ.” Nu putea să promită acest lucru din moment ce nu știa dacă va fi sau nu voia lui Dumnezeu pentru ca el să se întoarcă în această țară pe viitor. Rezultatul: a fost pus din nou în închisoare.
Câteva zile mai târziu, gardianul a pus ca el să fie adus la casa sa pentru a-l întreba dacă se răzgândise, la care Matia i-a răspuns că nu ar trebui să se aștepte să se răzgândească; cu ajutorul lui Dumnezeu va sta de partea adevărului până la moarte. L-au băgat din nou în închisoare.
O săptămână mai târziu i s-a spus să se pregătească cu rapiditate, pentru că va fi dus la Maulbronn. Aceasta s-a întâmplat în compania a trei oameni înarmați. În timp ce Matia era trecut prin poarta orașului, o mulțime îl aștepta să îl vadă. Le-a spus oamenilor de ce fusese arestat, i-a chemat la pocăință, după care a plecat înspre Maulbronn. Aici a fost întemnițat și la picioare i s-au pus lanțuri și când a venit iarna a suferit foarte tare de frig.
Abatele a venit și l-a întrebat despre credința sa și din ce părți era. După slujba din duminica următoare, abatele i-a trimis o carte ce conținea acuzații calomnioase aduse nouă. Unii dintre oameni i-au arătat lui Matia unde să citească, ca și cum ar fi fost într-un proces, dar el le-a spus, „Nu pot să mă apăr împotriva unei cărți; Am destui oameni care mă calomniază deja.” Și a trimis cartea direct înapoi la abate. Abatele l-a vizitat de două ori după aceea împreună cu alți clerici și au vorbit despre chestiuni de credință.
Nobili și curteni au venit de asemenea să îl vadă. L-au convins pe abate să meargă împreună cu ei și să încerce din nou. Cât de curând au sosit, abatale a început prin a vorbi despre botezul nou-născuților și Cina Domnului. Folosind Biblia, Matia le-a indicat rodul credințelor și vieților lor nelegiuite, după care singurul lor gând a fost să se facă nevăzuți. Un bătrân nobil le-a spus, „Văd că grija ta este legată de mântuirea sufletului tău. Dacă doar ai fi pe calea cea bună!” Cu aceasta l-au lăsat.
După aceea toate felurile de oameni au încercat să îl convertească, pentru că duhul diavolului niciodată nu se odihnește, iar copii lui nu iau niciodată vacanță.
Ceva mai încolo, Matia a fost scos din lanțuri și dus la camera consiliului unde gardianul și administratorul stăteau așezați împreună cu abatele și învățăceii săi. Gardianul a încercat din nou să îl facă să promită că nu se va mai întoarce niciodată în acea zonă decât dacă se va lăsa să fie convertit. Altfel, lucrurile vor lua o întorsătură urâtă. Abatale a început să vorbească despre cele patru aspecte: botezul nou-născuților, împărtășania, guvernarea și jurămintele. Matia i-a răspuns, depunând mărturie iarăși pentru convingerile sale. Astfel că a fost pus înapoi în închisoare.
Cam peste jumătate de an mai târziu, pe 3 iunie, 1574, abatele a venit cu gardianul și cu alți trei să îl întrebe dacă se răzgândise. Pentru mai mult de două ore și jumătate au încercat să îl prindă cu toate felurile de argumente, fără ca aceasta să dea vreun rezultat. Din nou a fost pus în lanțuri în turn, unde a stat zi de zi, an după an.
După o perioadă considerabilă de timp, văzând că Matia nu se va dezice, l-au dus la castelul Hohenwittlingen, unde fratele Paul Glock fusese întemnițat pentru o lungă perioadă de timp. Aici erau ținuți prizonierii pe termen nelimitat fără vreo șansă de eliberare.
Totuși, în 1576, după ce frații au petrecut doi ani în Hohenwittlingen, Dumnezeu a pregătit calea pentru eliberarea lor. Prin neglijența unor femei care uscau cânepă, un foc a izbucnit la castel și acesta a ars. Cei doi frați au ajutat mai mult ca oricine să salveze oameni și să stingă incendiul. Nu s-au folosit de șansă pentru a evada, ci după au cerut să fie eliberați. Nu au rănit pe nimeni și erau pregătiți să promită că nu își vor răzbuna întemnițarea.
Înainte ca nelegiuitul cler să poată să intervină, un raport a fost trimis principelui, care a ordonat să fie eliberați și să li se dea merinde pentru călătorie. Astfel au putut Matia și Paul să se întoarcă cu bucurie la comunitate cu conșiințe ușoare, sosind în prima zi de după anul nou 1577.3
Scrisorile și cântările pe care le-au scris în închisoare, în special ale lui Paul Glock, arată în detaliu ceea ce au trăit în timpul perioadei lor lungi de întemnițare, cum au mărturisit și și-au apărat credința și cât au suferit de dragul adevărului divin.4
1Despre Matia Binder vezi Martyrs Mirror, 1026. Două cântări compuse de el se află în LdHBr, 734-737. De asemenea vezi Beck, 264-265; ME, I, 343-344; Gross, Golden Years, 109-110.
2Beck, 265, acest frate fiind numit de el Paul Pretten; de asemenea vezi ME, IV, 214.
3Prin tradiție orală ni s-a transmis că atunci când Paul Glock se întorcea acasă, probabil la Neumühl, s-a întâmplat că comunitatea se pregătea pentru niște nunți. Una dintre mirese era propria lui fiică, care se născuse înainte de plecarea lui cu nouăsprezece ani înainte. Vezi A. J. F. Zieglschmid, ed., Das Klein-Geschichtsbuch der Hutterischen Brüder (Phladelphia, PA, 1947), 104.
4Cântările lui Paul Glock, Matia Binder și Veit Uhrmacher se află în LdHBr, 709-737; cântarea de la pp. 723-726 are acrostihul „Mathias Binder Paul Glock Veit Uhrmacher”; cântarea de pe pp. 729-731 are acrostihul „Paul Glohk auf Witling gfangen um Gottes Wort.” De asemenea vezi Wolkan, Lieder, 231-233.
Mărturisirea de credință a lui Paul Glock și scrisorile lui spre biserică se află în Codex 587, Arhivele Statului din Brno. De asemenea vezi Friedmann, Schriften, 116; Klaassen and Friesen, Sixteenth Century Anabaptism, 120-169. Pentru scrisorile din care s-au extras fragmente în continuare, vezi Bossert, Quellen, 1078-1102, 334-350.
Prima scrisoare, datată Hohenwittlingen, 7 iunie, 1563, semnată de Glock și camaradul său de temniță Adam Horneck este adresată lui Leonard Lanzenstiel și frăției:
O iubiți frați, câte mulțumiri și laude îi datorăm Dumnezeului nostru . . . pentru mesajul și scrisorile voastre, care ne-au adus mare bucurie, fie ca Dumnezeu să fie lăudat în veci de veci. Scrisorile și cadourile voastre au ajuns la noi doar de Rusalii în anul acesta și din ele am aflat cum sunteți. Dragi frați în Hristos – Leonard și toți camarazii luptători în Evanghelie – și la noi totul este încă bine în Domnul. Dumnezeu ne susține în chip minunat în mijlocul dușmanilor noștri . . . . Putem vedea din scrisorile voastre, dragi frați, ardoarea de a ne scrie și a ne alina. Iubiți frați, știm ce este în inimile voastre în timp ce scrieți: dacă ar fi în vreun mod posibil să ne ajutați, nu ați cruța niciun efort. Dar cum aceasta nu se poate, suntem fericiți cu darul mesajului vostru.
. . . Înțelegem de asemenea de la voi că din ce în ce mai puțini se întorc la adevăr. Mesajul pare a se fi pierdut, iar credința să se fi răcit. Dar trebuie să lăsăm aceasta în mâinile lui Dumnezeu. Vedeți cum a lovit maleficul luteranism cu pedepse aspre: foamete și grindină, la fel cum și Egiptul fusese lovit. Și e vrăjitorie, sunt incendii și mare tristețe prin Württemberg. Asta trebuie să fie adevărat, căci am auzit-o de la propria mea soră și de la Melhior Waal. Stați liniștiți că noi înșine nu suferim privațiuni, pentru că încă primim pâine și apă, terci și ciorbă, cât de mult poftim.
. . . Doamna și domnul de la Urach fac tot posibilul pentru noi în captivitatea noastră, fie ca Dumnezeu să îi răsplătească conform voinței sale. În afară de aceasta, chiar și oamenii neconvertiți de la castel ne lasă să ne întâlnim în fiecare zi în afara temnițelor noastre, dar noaptea trebuie ca fiecare să se întoarcă în celula lui.
Următoarea scrisoare, datată 30 septembrie, lunea de după sărbătoarea arhanghelilor Mihail și Gavril, 1566, este adresată lui Petru Walpot și ajutoarelor lui. Paul Glock scrie:
În acest an 1566 am primit multe semne din partea dragostei credincioase a lui Dumnezeu, așa cum este scris în cântare, pentru că Dumnezeu i-a dat gardianului castelului, un om din lume, o asemenea atitudine față de mine că doar pe baza cuvântului meu are încredere că mă întorc, necontând cât de departe aș fi mers. Aceasta a durat șase luni, în timpul cărora nu m-a încuiat nici zi nici noapte, lăudat să fie Dumnezeu. Nu pot să număr de câte ori am fost la Urach și deseori am mâncat cu domnul și doamna acolo și apoi le-am plantat o viță de vie frumoasă lângă casa lor. Am mers de două ori la proprietatea lor de la Dillingen să iau fructe. Am ajutat cu recoltarea la Hohenwittlingen și am câștigat nouă batzeni [monede de argint]. O dată am fost trimis la cinci km de castel în orașul Blaubeuren, unde am stat peste noapte la fiica doamnei și mi-am spălat mâinile de unde izvorăște râul Blau. Am lucrat în și împrejurul castelului: am cărat gunoi de grajd, am făcut un gard împrejurul grădinii, am cosit, am făcut fân și am ajutat la întorsul lui, în afara de a face piața pentru gardianul castelului de multe ori . . . .
De asemenea ar trebui să vă spun că aurarul care fusese în închisoare cu mine a fost eliberat. Dar săracul braconier, a cărui casă se află în Herfeldt, a fost ținut în închisoarea lui Adam, aproape de unde mă aflu eu, pentru mai mult de un an. Unii oameni de afară au putut să îi aducă un fierăstrău și o toporișcă și a evadat cu ajutorul lor. Am auzit toate acestea. Numele lui era Hans Seng. Venea din Eglingen, nu departe de Nördlingen în regiunea Ries. Are o soție și mulți copii. Deseori am vorbit despre credință, pentru că este un papistaș și a fost surprins să afle că lumea nu va fi mântuită. Deseori a spus că dacă vreodată Dumnezeu îl va ajuta să își recapete libertatea, el împreună cu soția și copiii vor încerca să găsească biserica și să devină camarazi în credință . . . . Dragă Petru, salută-i pe toți prietenii mei buni, vărul meu Hans Egen din Rommelshausen și Agnes, tânăra Anna Reifer și vecina mea Iudita. . . precum și Bärtel Haugen și soția sa, Jörgen și soția lui olandeză, cumnatul meu și a lui Ottlig și fiica fratelui tatălui meu.
În continuare, Glock îi scrie pe 11 iunie, 1567 lui Petru Walpot:
Am fost bolnav de la Paștele de anul acesta, 1567, până acum de ziua sf. Ioan. Nu există speranțe de recuperare sau însănătoșire. Fie ca Dumnezeu să vă ofere ce e mai bun, să vă aline și mie să îmi aducă mântuirea. Întregul meu corp este bolnav și năpăstuit, sunt ologit în genunchi și șolduri cu o durere ascuțită și gura îmi e atât de amară că nu pot mânca niciun fel de pâine. Am pierdut din greutate și sunt destul de slab acum. Nu mai am puterea să mă îmbrac și să mă dezbrac și nu pot nici să îmi fac propriul pat.
O scrisoare scrisă în săptămâna Paștelui din 1569, tot lui Petru Walpot și ajutoarelor lui, îi înformează de recuperarea lui Paul, mulțumită îngrijirilor pe care le-a primit în închisoare.
Mi-au încălzit camera în fiecare zi și nu mă pot plânge de frig deloc. Mi se dă mâncare și băutură bună, carne de două ori pe zi, cu pește sau ceva copt, două feluri la fiecare masă și două mese pe zi și la fiecare masă o cană de vin. Nu îmi lipsesc hainele și păturile și mă lasă în pace cu credințele lor. Dacă vin aici, vin doar să vorbească cu preotul care se află în celula de lângă mine, pentru că și el li se opune în chestiuni de credință. . . . De asemenea ar trebui să vă spun că în 1568 amândoi principii au murit: tânărul duce Eberhard și tatăl său Christoph, ducele de Württemberg. Prima dată, toată lumea a crezut că prizonierii vor fi eliberați, ceea ce mi s-ar fi întâmplat și mie, dar nu s-a întâmplat nimic de genul acesta. . . .
Atașez o cântare pe care am scris-o acum doi ani, ți-am trimis o copie înainte dar nu am auzit să o fi primit. . . .Cânt, citesc, scriu; Împletesc funii pentru oamenii din Urach, astfel că câștig un creițar din când în când și tot ce am nevoie mi se furnizează cu dragoste de către frații de afară, mărit să fie Domnul. . . .Dragă Petru, dacă se poate, nu uita de oamenii devotați care au făcut atât de mult pentru mine pentru atât de mult timp și încă fac. Cum ai făcut înainte, trimite-le două seturi de cuțite.
În scrisoarea din 24 august, 1569, adresată tot lui Petru Walpot, Paul Glock se bucură că „toți sunteți bine, crescând în Hristos și trăind în pace, dragoste și unitate, așa cum i se cade copiilor lui Dumneze.” Scrie în detaliu despre opiniile unui preot întemnițat împreună cu el, care nu putea să fie de acord cu totul din Mărturisirea de credință a Frăției hutterite. Paul Glock i-a dat această carte să o citească după ce a legat-o în Urach.
În 12 martie, 1571, Glock i-a adresat o scrisoare lui Christoph Achtznit „la Stiegnitz, în Moravia,” mulțumindu-i lui și soției sale Elsa pentru scrisoarea lor și informându-i că era din nou liber să se plimbe pe lângă castel ca înainte. El continuă:
Încă am mâncare și băutură bună, îmbrăcăminte și o mică alocație; ce pot să cer mai mult? Nu pot descrie bunătatea pe care Dumnezeu mi-o arată mie mai mult decât tuturor prizonierilor din castel. Cum pot atunci să mă plâng, chiar dacă mă îmbolnăvesc – pentru că Domnul de asemenea îl curăță pe om prin febră și alte necazuri.
El încheie cu salutări oferite cunoștințelor sale din Wischenau (Višňové) și Teikowitz (Tavíkovice).
Pe 14 martie, 1571, îi scrie încă odată lui Petru Walpot. Paul îi mulțumește pentru banii pe care i i-au trimis și vorbește despre foametea din Württemberg:
O măsură de grâu costă un gulden și mai mult chiar. Un oboroc plin costă opt guldeni sau mai mult. Oamenii de rând flămânzesc. Lipsa de mâncare ce a început anul acesta, 1571, se înrăutățește din ce în ce mai mult. . . . În ciuda foametei răspândite peste tot, eu nu am simțit-o încă. În schimb, au crescut alocația pe care gardianul o primește pentru mâncarea mea. . . . Din când în când câștig ceva bani din munca mea. Cum pot să pun la îndoială bunătatea lui Dumnezeu? . . . De asemenea vreau să vă spun că în 1570 am strâns o sumă frumușică cu confecționatul meu de sfori. Am cumpărat fir pentru câteva monezi și am făcut nouă sute de iarzi de funie să vă trimit. Astfel că cererea mea pentru tine, dragă frate Petru, este să dai o lungime fiecărei camere de țesut de la Klein Niemtschitz și de la Kostel. Dacă Ursula Würmen de la Kaufbeuren încă trăiește, ar trebuie să primească și ea o parte, chiar dacă doar un iard, ca și gest. Celelalte lungimi ar trebuie să fie la fel oferite ca gest Mariei tale și tuturor soțiilor slujitorilor (și slujitorilor Cuvântului și slujitorilor pentru treburi de zi cu zi), pentru că nu am nimic altceva ce aș putea să trimit. Ultimele șapte lungimi sunt pentru tine (Bossert, Quellen, 338-343).
Pe 7 martie, 1572, Paul Glock le scrie din Urach „dragelor lui surori din camera de filare de la Klein Niemtschitz din Moravia.” El scrie despre foamete:
Vreau ca voi să știți că timpul meu de necaz pare destul de scurt pentru mine, exceptând faptul că a trebuit să fiu despărțit de biserică și de auzirea Cuvântului Domnului. Dar din moment ce îl mulțumește pe Dumnezeu situația dată, mă voi supune și eu acesteia.
Pe „a noua zi din toamnă [9 sept.] 1572, ” Glock îi scrie din nou lui Petru Walpot, relatându-i despre foametea accentuată și despre posibilitatea de evadare ce i-a fost oferită, dar de care nu a dorit să se folosească pentru că i-ar fi pus în pericol binefăcătorul.
Vestea Bună 