De ziua sf. Andrei [30 noiembrie], domnul Johann von Zerotin de la Lundenburg i-a ordonat burggrafului și judecătorului să ne ia caii; opt de la Kostel, patru de la Turnitz și Rumpersdorf și patru de la Neumühl. Caii trebuiau să fie folosiți în Ungaria pentru război și alte lucruri pe care nu le puteam susține, astfel că au fost luați cu forța. Mai târziu, unii au fost returnați, dar într-o stare precară.
În acest an, trei frați au fost eliberați dintr-o întemnițare lungă, întorcându-se în pace la biserică. Au fost primiți cu mare bucurie. Un frate, un ceasornicar pe nume Veit Grünberger (sau Uhrmacher după meseria lui) fusese întemnițat la Salzburg. Paul Glock și Matia Binder sau Schneider (un croitor), un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu și a bisericii sale, fuseseră întemnițați la Württemberg.1
Fratele Veit Uhrmacher a fost primul care s-a întors la biserică, sosind pe 9 august. El intra deja în al șaptelea an al întemnițării sale la castelul principelui de la Salzburg pentru credința sa în adevărul divin.
Împreună cu un frate numit Veit Schelch au fost capturați la Wald în Pinzgau. Se pusese preț pe capul lor și spioni stăteau la pândă, în special pentru Veit Schelch. Unii țărani i-au văzut, dar cum nu erau siguri dacă erau frații care trebuie, i-au urmărit până la han. Când i-au văzut pe frați că mulțumeau lui Dumnezeu înainte de masă, trădătorii și-au pus capetele la contribuție și s-au convins că aceștia sunt oamenii care trebuie. Ca și cum să te rogi ar fi greșit! Prin ce nesimțire își face diavolul simțită prezența! Astfel că frații au fost ținuți la han și un mesaj a fost trimis gardianului de la castelul Mittersill. A venit cu conetabili și infanteriști, le-a pus mâinile în cătușe la spatele fraților și i-a întemnițat la castelul Mittersill. În curând au fost interogați și puși din nou în închisoare.
Cam peste cinci săptămâni mai târziu funcționarul curții de la Salzburg a venit și i-a dus la castelul de la Salzburg, fiind escortați de doi conetabili și doi soldați. Frații au fost puși în lanțuri în temniță.
Preoții n-au venit decât doi ani și jumătate mai târziu: capelanul catedralei Salzburg, judecătorul catolic și alți nemernici. Stăteau acolo fiecare cu pălăria lor cu patru colțuri și cu hârtie și cerneală și îi interogau pe frați. Când l-au chemat pe Veit Uhrmacher și doreau tot felul de răspunsuri, el le-a spus, „Ce să spun? Voi sunteți acuzatorii și judecătorii. Ceea ce voi nu puteți face este preluat de conetabili și călăi. Voi îl inștiințați pe principe, principele îi spune judecătorului ce să facă, judecătorul conetabilului și conetabilul călăului, care vă încheie munca. Călăul este supremul vostru preot, care câștigă bătălia pentru voi.”
Fratele Veit Uhrmacher de asemenea le-a spus, „Duhul spune clar cine sunteți. Sunteți aceia despre care Pavel scrie că în ultimele zile unii se vor depărta de la credință și vor urma învățături false ale diavolului. Conștiințele lor se vor veșteji și păta prin minciunile lor ipocrite – interzicând căsătoria și evitând mâncare pe care Dumnezeu a creat-o pentru a fi consumată cu recunoștință.” La aceasta un preot a spus că nu interziceau căsătoria și că mâncaseră carne chiar în acea zi. Veit i-a răspuns, „Cu siguranță, toată lumea știe că interziceți căsătoria și sunteți îngăduitori cu privire la curvie.”
Unul dintre preoți i-a spus, „Nu știi ceea ce Hristos a spus: `Cărturarii șed pe scaunul lui Moise.` Deci faceți toate lucrurile care ei vă spun să le faceți.”
„Credeți că sunteți cărturari?” l-a întrebat Veit.
Preotul i-a răspuns, „Da, cu voia lui Dumnezeu; asta suntem.”
Veit i-a spus, „E bine că recunoașteți. De mai multe ori Hristos i-a blestemat și i-a numit șerpi și neam de vipere, ipocriți, stupizi și lideri orbi. Și exact asta sunteți, așa cum voi înșiși ați spus-o.” Preoții s-au îngrozit și unul a spus că dacă ar fi știut cu câteva zile înainte, s-ar fi informat mai cu temeinicie cu privire la rebotezați.
Apoi Veit Uhrmacher i-a întrebat pe preoți dacă credeau că Pavel a fost un rebotezat. Au spus că nu, astfel că Veit i-a întrebat de ce atunci Pavel spusese că acei doisprezece oameni ar trebui botezați care deja primiseră botezul lui Ioan, acest botez provenind cu siguranță din cer și totuși nu era îndeajuns de puternic pentru a-i mântui. Și cât de mai puțin eficient este botezul nou-născuților, care vine doar de la oameni! La aceasta au tăcut.
Fratele Veit i-a întrebat, „De ce dați voie unor bătrâne să boteze? Unde stă scris aceasta?” Nu puteau răspunde și erau ca și câinii care nu pot să latre.
Următorul lucru pe care l-au întrebat a fost dacă aparțineau de hutteriți. „Da,” a spus, „aparținem de biserica hutterită, în care Hutter a fost un învățător.”
„Este el Mesia al vostru?” au întrebat.
„Hristos este Mesia al nostru, dar nu îmi e rușine cu Iacob Hutter. A fost ars pe rug la Innsbruck de dragul adevărului divin. Aveți un fain mesia și tată la Roma și unul aici în oraș.” Preoții i-au răspuns că papa nu reprezenta o grijă a lor. Veit le-a spus, „Dar aveți unul aici în oraș.” Preoții i-au spus că nu era tatăl lor. Fratele Veit le-a spus, „Voi înșiși de abia ce ați spus că tatăl vostru v-a trimis.” Nu au știut ce să spună, aceasta petrecându-se de mai multe ori, spre rușinea lor.
Aici, viteji creștini, odrasle ale credinței și ucenici supuși, avem alt exemplu viu și încurajant care susține cuvântul lui Hristos în promisiunea sa: „Când vă vor aduce înaintea sinagogilor și soboarelor, dregătorilor, împăraților și a cărturarilor, să nu vă îngrijorați, gândindu-vă cum sau ce veți avea de spus, căci ce veți avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui va vorbi în voi.” În același fel, odraslele lumii și ale diavolului nu vorbesc ele înșiși, ci duhul tatălui lor vorbește prin ele, așa cum odată a vorbit prin șarpe Evei. El este duhul fals din gura prorocilor lui. Așa lucrează diavolul, menținându-și locul pe pământ lucrând prin oameni. Și totuși sunt lipsiți de putere când sunt puși fața în față cu Cuvântul lui Dumnezeu, adevărul pur. Nici ebraica, greaca, latina – pe scurt, niciun fel de învățătură – nu va ajuta.
Într-un final acești preoți la Salzburg au admis pe față fratelui Veit Uhrmacher că și turcii erau de asemenea credincioși, poate mai credincioși decât ei, dar depindea de ce credea fiecare persoană.
Veit spunea, „Dacă credința este bună și lucrările vor fi de asemenea bune. Dar voi sunteți genul de creștini care trebuie să recunoască că turcii sunt mai buni decât voi și nu o voi contrazice.” Cu aceasta l-au dus din nou în închisoare.
Veit Schelch, totuși, a cedat tentațiilor viclene ale diavolului și s-a dezis. Dar s-a întors la biserică și s-a căit cu seriozitate și pentru o perioadă îndelungă, cu remușcări profunde și plânset. Atunci a fost reacceptat și a adormit în Domnul curând după aceea.
Dar Veit Uhrmacher a fost ținut în închisoare o perioadă îndelungată, până în anul 1576. Până la urmă și-a confecționat o frânghie din haine vechi în închisoare pentru a se putea coborî pe ea de la o fereastră situată la înălțime. S-a cățărat peste zid și a evadat cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că ar fi fost imposibil în vreun alt fel, după cum și oamenii din castel spuneau. Au spus că a putut să evadeze prin puteri supranaturale, adică cu ajutorul diavolului. Dar a fost prin intervenția lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu, nimic nu este imposibil. Astfel că Veit Uhrmacher s-a întors la biserică împăcat și bucurându-se. Apărarea sa prin care îi contracarează pe preoți încă s-a păstrat, precum și alte lucruri pe care le-a scris din închisoare frăției.2
1Veit Uhrmacher (sau Grünberger) și însoțitorul său Veit Schelch fuseseră arestați în 1570. Vezi Gross, Golden Years, 63-68; Loserth, „Grünberger, Veit” ME, II, 603; Martyrs Mirror, 841-842, „Veit Greyenburger”; Beck, 255-257, 269-270. Despre Paul Glock și Matia Binder, vezi dedesubt, pp. 450-455 și respectiv 455-458(!).
2„Apărare[a] făcută de Veit Uhrmacher, întemnițat pentru adevărul divin în castelul de la Salzburg” se află în Codex 798, Arhivele Statului din Brno. Prizonierii se aflau în cel de-al treilea an al întemnițării lor când li s-a acordat o audiere. Când s-a întâmplat într-un final, Uhrmacher a fost prima dată întrebat de confesiunea sa de credință. Le-a răspuns, după cum i-a scris lui Petru Walpot printr-o scrisoare datată „în castelul din Salzburg, 16 februarie sau a doua luni a postului Paștelui, 1573”:
Domnul tău, principele, a auzit destule despre confesiunea noastră de credință. O cunoaște prea bine, pentru că gardianul de la Mittersill ne-a spus că ne-a trimis cărțile guvernatorului. Poate cu ușurință să învețe despre credința noastră din acestea, din moment ce doi dintre învățătorii noștri au fost executați: Klaus Felbinger la Landshut în Bavaria și Hans Mändel (care a fost executat împreună cu alți doi frați) la Innsbruck. Ei erau amândoi învățători ai credinței noastre și nu aș fi putut compune o confesiune mai calitativă. Și în afară de asta, principele tău știa totul despre noi înainte de a fi principe la Salzburg, pentru că mulți au fost uciși în Tirol și în alte părți. Lasă-l să facă cu noi ceea ce poftește – le vom îndura cu ajutorul lui Dumnezeu. Am citit confesiunea de credință compusă de Klaus Felbinger și Hans Mändel mai mult decât o dată, ceea ce m-a făcut să fiu sigur că este bazată în întregime pe sfânta Scriptura. Dacă oamenii nu doresc să creadă, nu îi putem forța să o facă. Cunosc adevărul prea bine și dacă doresc să trăiască conform acestuia, nu trebuie să ne întrebe pe noi. . . .
Iubitul meu frate Petru, am multe să îți povestesc, dar nu pot scrie prea mult și niciodată nu am fost în stare. Doar m-am gândit să îți transmit că suntem bine. Cred că dacă ar putea să găsească un motiv întemeiat pentru a ne elibera și prin asta să nu fie desconsiderați, s-ar preface că nu ne-au cunoscut niciodată. Gardianul mi-a spus să nu ne temem pentru viețile noastre. Doresc doar să ne țină în închisoare pentru o perioadă îndelungată. Astfel că așteptăm de la Dumnezeu să ne ajute cu eliberarea. Nimeni nu vrea să își mânjească mâinile cu sângele noastru, pentru că știu prea bine cine suntem. Nu mai știu ce să scriu, în afară de a te ruga ca niciodată să nu încetezi să mijlocești pentru noi în rugăciune – ceea ce și noi dorim să facem. Ai încredere totală. Din moment ce Dumnezeu ne-a pus în acest loc, îl vom sluji pe el și biserica sa cu credincioșie, după cum toți credincioșii o fac. Din câte știu, nevrednic cum sunt, întotdeauna am încercat să dau ce am mai bun în toate și să toate să le fac din toată inima.
Vestea Bună 