Eroarea lui Ott Niederländer. (1576) Cronica fraților hutteriți. (122)

1576

În 1576, fratele Valtin Preundel, un slujitor pentru treburi de zi cu zi a adormit în Domnul la Pribitz.

Tot în același an la Neumühl, fratele Hans Landman a fost investit în slujba Evangheliei și a Cuvântului lui Dumnezeu de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

Fratele Hans Klemp, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Rampersdorf.

În acest an comunitățile noastre de la Turnitz și Altenmarkt au ars la scurt timp una după cealaltă prin incendii care au pornit de altundeva din sat.

În acest an, Ott Niederländer, un om al cărui opinie prea favorabilă despre persoana sa l-a dus înspre îngâmfare spirituală și opoziție arătată bisericii, a scris o scrisoare cu mâna sa slujitorului Domnului și a bisericii sale, Petru Walpot. El susținea că prin credința sa în Hristos nu doar depravarea păcatului era luată de la el, ci chiar și înclinația spre păcat, pentru că Scripturile ne spun că păcatul nu mai poate domni în membrele credincioase.

Și totuși, în confesiunea de credință a bisericii și în unele din învățăturile noastre, el susținea că exact opusul se predica, mai precis, înclinațiile păcătoase nu vor vătăma un credincios cât timp nu li se vor da curs, ci va lupta împotriva lor până la final. Când a auzit că o persoană trebuie să i se împotrivească cărnii, și el, de asemenea, a început să se împotrivească, dar cu cât mai mult se străduia, cu atât mai tare creșteau acele înclinații rele în el, ceea ce pângărește și corupe un om – aceasta fiind părerea lui. Prin urmare, când în adunări se încerca să i se indice felul lui de a fi păcătos, aceasta avea efectul contrar și de când i s-a spunea că inclinațiile sale nu vătămează altă persoană mai mult i se slăbea determinarea sa de a nu ceda naturii sale adamice. Aceasta, a spus, furnizează o scuză pentru membrii mai slabi din sânul bisericii.

Toate comunitățile ipocrite și care doar se pretind a fi pot trăi în concordanță cu Scripturile, a continuat, dar inimile lor nu sunt pure. De aceea sunt de acord cu privire la aceste aspecte ca și cum ar vorbi o singură voce.

Ce i-a făcut pe creștini mai diferiți decât pe alți oameni atunci, Ott întreba, dacă ei încă aveau înclinația spre rău și trebuiau să o depășească pentru a obține mântuirea? Ei ar fi doar ca filozofii care susțin că a te cuceri pe tine reprezintă cea mai înaltă virtute. Dar Pavel ne avertizează împotriva unor asemenea învățături, el spunea, pentru că dacă pot să trăiască cum trebuie prin forțele lor proprii, fără Dumnezeu, nu pun preț pe puterea lui Hristos.

Ott a adus obiecția că oamenii îi îndemnau pe alții să se boteze, spunând că oricine este botezat se află în pace cu Dumnezeu, în timp ce cineva care nu este botezat nu se află în pace cu credincioșii; aceasta deseori are ca rezultat ca cineva să se boteze fără vreun motiv bun și să plece apoi fără vreun motiv bun.

El spunea că botezăm oameni în alte locuri, oameni care nu au văzut niciodată biserica-comunitate. Li se spune cât de minunat este totul printre frați și surori. Dar când se alătură comunității, ei găsesc tocmai contrariul. Întâlnesc oameni nemântuiți și iresponsabili ca ei înșiși, a căror fel de a fi nu s-a sfințit. Caută pace printre aceia care nu au pace. Ceea ce găsesc este ceartă, furie, invidie, vorbire pe la spate, priviri lacome (ca și cum persoana care ar face asemenea lucruri în comunitate nu ar fi găsită și pedepsită). Acum, din moment ce asemenea oameni există, Ott susținea că biserica trebuie să fie eroarea. Dar aceea este o concluzie greșită.

Cum a refuzat să fie îndreptat de către bătrâni și să se întoarcă de la greșeala sa, a fost chemat înaintea frăției, iar scrisoarea sa a fost citită în prezența lui. Frații au indicat recenta lui curvie și desfrâu, pentru care de abea se căise. Acesta și alte lucruri arătau cu claritate până în ce grad fusese cu adevărat eliberat de carne și înclinația pentru păcat. A răspuns că nu de mult se aflase în starea lui cea nouă, ci că de curând a intrat în ea. El găsea o interpretare diferită a pasajelor din epistolele apostolilor unde își deplâng slăbiciunile. Pavel spune că solul Satanei i-a închis urechile pentru a-l ține departe de a deveni prea mândru și că se rugase de trei ori lui Dumnezeu, primind răspunsul, „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Acest pasaj, Ott spunea, ar trebui să fie înțeles în următorul fel, că oameni nelegiuiți l-au lovit pe Pavel în cap și că ei erau mesagerii lui Satana. Un frate i-a contestat această interpretare în fața frăției, dar Ott a spus că fratele greșea mai mult decât el.

Ideile lui, pe deasupra, se opuneau Sfintei Scripturi la care marele apostol Pavel a spus, „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voință să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” și mai sunt pe altundeva paragrafe asemănătoare. Cum Ott era de neclintit, iar inima și mintea sa erau deja înstrăinate de la biserică, a fost exclus și despărțit de biserică. Aceasta s-a petrecut la Neumühl.

Aceasta s-a consemnat pentru ca noi să vedem în cât de multe căi diavolul stă la pândă în casa lui Dumnezeu, cu câtă viclenie îi ademenește pe aceia care îi găsește și apoi îi devorează. Noi toți ar trebui să știm de ce să ne ferim și în special străjerii de pe zidurile Ierusalimului ar trebui să stea în gardă împotriva înșelăciunii diavolului și asalturilor neașteptate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s