„Nu cred că așa stă scris,” a spus mareșalul.
„Domnul meu,” au răspuns, „dacă nu stă scris așa, dumneata ai dreptate și noi greșim.”
I-a spus prim-majordomului său, „Fugi și adă’ Biblia. Vrem să vedem dacă el are dreptate.” Biblia a fost adusă, iar mareșalul a întins-o în fața fraților, spunând „Acum, prietene, arată-mi unde este.” Fratele i-a arătat.
Mareșalul a citit pe un ton zeflemitor și a spus, „Da, într-adevăr, așa scrie,” și a lăsat-o așa. Totuși, el încă a continuat să vorbească și a încercat să îi convingă că copii au o credință, dar confruntat cu Cuvântul lui Dumnezeu și răspunsul fraților, nu a putut ajunge nicăieri. Spuneau că e un nonsens să declari că un nou-născut are credință și apoi să susții că un spirit necurat trebuie să fie alungat din el prin botez.
Mareșalul le-a spus celor doi frați că pot să plece, dar că dorea să îi vadă din nou ziua următoare, care pica sâmbătă. Trebuiau să se conformeze. S-au temut că va fi și mai rău dacă nu vor merge și astfel că sâmbăta s-au întors. De data aceasta și-a adus predicatorul cu el și a început din nou să polemizeze cu privire la botezul nou-născuților. Dar nu a putut să li se împotrivească fraților astfel că a trebuit să renunțe.
Apoi predicatorul i-a întrebat, „De ce nu predicați în public, în locul ungherelor voastre întunecate?”
Frații i-au răspuns, „Învățătorii noștrii predică și în public.”
„Da,” a spus, „în adunările voastre.”
„Nu ni se dă voie să predicăm în mod public peste tot, aceasta fiind vina voastră, deoarece nu ne lăsați să predicăm mântuirea. Nu ne puteți învinui predicatorii noștri, pentru că nu se aude des despre un luteran care predică în public într-un oraș catolic. Nici nu puteți nega că Hristos trebuia să se ascundă de nelegiuiții scribi evrei care încercau să îl omoare.”
Pe 1 august, mareșalul și starostele a ordonat ca amândoi bărbații să fie înlănțuiți și puși în închisoare.
Pe 26 august, în miercurea de după ziua sf. Bartolomeu, domnul mareșal a trimis un predicator de la Krems1 pentru a dezbate cu ei chestiunea botezului nou-născuților. Dar a fost redus la tăcere în stupiditatea lui, nefiind în stare să își susțină punctul de vedere cu un milimetru mai mult decât mareșalul și predicatorul său, pentru că minciunile nu pot rezista împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Cel puțin i-a spus fratelui Marx, „Desigur, ești unul din inșii aceia finuți care îi conduce în eroare pe oameni! O da, șorțul tău de piele probabil că este doar un pretext. Probabil că ai făcut multe achiziții în oraș, iar trucul tău deștept a trecut neobservat.” Frații s-au împotrivit cu curaj împotriva minciunilor sale, și a plecat val-vârtej. Pe 23 octombrie, după unsprezece săptămâni în închisoare au fost eliberați. S-au întors în pace la biserică.2
1Acesta era clericul protestant, Magister Gangolf Wanger, predicator la Krems, 1568-1574. Patronul său, David Chytraeus (1531-1600), a fost mai târziu tocmit sub Maximilian al II-lea să redacteze ordonanțele bisericii protestante. Vezi Beck, 263 n.1; Schaff-Herzog, III, 116-117; Allgemeine Deutsche Biographie, IV, 254-255.
2„Apărarea fratelui Marx și fratelui Bernhard, tinichigii, în închisoarea de la Viena întocmită pentru adevăr, 1573,” se află în Arhivele Statului de la Brno, Codex 798, fol. 231v-248v. Vezi Friedmann, Schriften, 46,47; Gross, Golden Years, 93-96, 221 n.8; Beck, 261-264. Ea începe astfel:
Vinerea, ultima zi din iulie, când mareșalul ne-a chemat pentru prima oară pentru o audiere, ne-a întrebat dacă suntem din Moravia, din Frăția Hutterită, care oamenii îi numesc purtători de toiag, dar mai bine ar fi numiți rebotezați, o sectă care umblă prin întuneric. Eu, Marx, i-am răspuns că trebuie să fim răbdători când suntem numiți cu astfel de nume, dar ceea ce oamenii spun despre noi nu este adevărat. După ce a comentat puțin pe seama la ce am spus, el a spus că era un păcat că am sedus cu atâta nerușinare un tânăr excelent. I-am spus că nu credeam că tânărul ar spune că frații l-ar fi sedus sau că l-ar fi învățat ceva rău, ci aș fi vrut să aud ceea ce el însuși ar fi spus. Mareșalul i-a răspuns, „L-am întrebat și nu știe catehismul Rugii Domnului și nici nu poate spune cele zece porunci. Ce vă învățați tinerii? Pun rămășag că nu știi cele zece porunci.” Și m-a întrebat cu destul de mare seriozitate dacă știam catehismul.
I-am răspuns, „Sunt multe catehisme. Aproape fiecare grup are câte unul: papistașii, luteranii, zwinglienii. Chiar și Johannes Brenz (predicator luteran, 1499-1570; vezi ME, I, 418-420) are propriul catehism și v-aș putea enumera și alții. Nu folosim asemenea termeni în latină sau în greacă – noi ne folosim limba maternă. Totuși, știu destul de bine, ce înseamnă cuvântul `catehism`, pentru că eu sunt un catehumen, din moment ce am nevoie de învățătură zilnică.”
Acum urmează interogatoriul mareșalului:
Când a văzut că nu ajunge nicăieri, m-a întrebat ce căutam în casa lui. I-am răspuns, „Nu eram în casa dumneavoastră, ci doar în curte pentru a-mi chema fratele și însoțitorul, care își vizita sora.” Apoi am continuat, spunând, „Domnul meu, sper că nu v-ați înfuriat pe mine pentru că am întrebat un băiat dacă însoțitorul nostru era gata de plecare. Chiar și dumneavoastră ați găsi acest lucru nefrățesc, sunt sigur, dacă ar fi să plecăm fără el și să ne lăsăm fratele într-un loc străin. Dacă aș fi știut că v-aș fi ofensat, nici nu aș fi intrat în curtea dumneavoastră. Aș fi stat afară, pentru că nu vrem să enervăm pe nimeni.”
A răspuns, „Da, știu bine cine ești: seduci oameni cu cuvinte înșelătoare.”
Am spus, „Domnul meu, nimeni nu poate spune pe bună dreptate că predicăm răul. Ba din contră, mărturisim împotriva răului . . . .” Miercurea după ziua sf. Bartolomeu, 26 august, mareșalul a trimis un predicator din Krems la noi, un ins viclean, a cărui barbă era căruntă deja.(De ce mareșalul nu și-a trimis predicatorul la noi, nu știu.) Dar cuvintele sale pompoase nu l-au ajutat nicicum și a plecat îmbufnat.”
Adăugat cu un scris de mână diferit: „Pe 23 octombrie, 1573, au fost eliberați din închisoare și li s-a redat libertatea. Amin.”
Vestea Bună 