Arestarea și eliberarea fratelui Valtin Hörl în Valea Puster. 1571. Cronica fraților hutteriți. (116)

În acest an, 1571, fratele Valtin Hörl, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu și alți câțiva frați au fost trimiși la Tirol. Biserica i-a trimis să caute oameni care tânjeau după adevărul lui Dumnezeu, oameni care se căiau pentru păcatele lor și care doreau să își pecetluiască predarea lor la Dumnezeu cu legământul harului. Valtin a fost capturat când el și trei frați călătoreau noaptea în valea Puster. Un conetabil i-a acostat și i-a întrebat cine erau. Trei dintre frați s-au făcut nevăzuți, dar Valtin, care nu a putut să scape, a răspuns că erau oameni sinceri și cu frică de Dumnezeu. Conetabilul l-a arestat și l-a dus la casa avocatului din satul Kiens, strigând la poartă până când l-a trezit pe avocat și pe ceilalți. În acest moment, Valtin a scăpat din strânsoarea sa, dar neștiind încotro să fugă, a căzut peste un zid în întuneric. Conetabilul l-a prins de haină și l-a alergat prin sat până când l-a înșfăcat din nou. Apoi l-a dus înapoi la casa avocatului, unde l-au păzit toată noaptea. În zori, avocatul i-a pus la ambele mâini legături cu șurub, strângându-le tare și prinzându-le cu un lacăt. La dus la castelul din Schöneck, unde Valtin fusese întemnițat cu șaisprezece ani înainte, dar a scăpat cu ajutorul lui Dumnezeu, după cum s-a relatat mai înainte.

Conetabilul i-a amintit avocatului că cu ani în urmă alt rebotezat (de asemenea numit Valtin) evadase din Schöneck. Astfel că avocatul l-a întrebat pe frate iar și iar dacă el era acel bărbat. Fratele Valtin a spus că ar trebui să nu întrebe; nu era nevoie și ar fi fost mai bine pentru el să nu știe. Dar avocatul tot întreba și a promis pe cinstea lui că nu va spune nimănui, insistând pe faptul că Valtin putea să aibă încredere în el. Apoi Valtin i-a spus că era același bărbat și că Domnul din ceruri îl eliberase. La aceasta, avocatul nu l-a mai pus în aceeași temniță, ci l-a înlănțuit în vârful unui turn care avea multe celule, unde era ținut scripetele pentru chinuit prizonierii.

Următoarea zi, avocatul a venit împreună cu jurații și funcționarul de la curte pentru a-l întreba de unde venise și ce dorea să facă. A răspuns, „Dumnezeu în harul său ne-a îngăduit să vedem viața păcătoasă și îndrăcită pe care noi, ca și restul lumii, o duceam – nu ducea la mântuire. Astfel că am acționat pe baza la ceea ce ne-a arătat și ne-a schimbat viețile prin adevărată căință. Am părăsit lumea coruptă și nelegiuită. Nu mai tragem împreună cu ei la jugul păcatului. Dumnezeu ne-a poruncit să îi aflăm și să îi avertizăm pe ceilalți așa cum și noi am fost aflați și avertizați, așa că aceasta este datoria noastră.” El a spus că de aceea el și însoțitorii săi au fost trimiși de către biserică să îi afle pe ceilalți care se luptau pentru dreptatea pe care Dumnezeu o va recunoaște și care doreau să își schimbe vechea lor viață. Ei i-ar fi ajutat pe asemenea oameni cu sfătuire și direcționare de încredere.

El a spus că unul dintre frații săi călătorise prin valea inferioară a Inn-ului și Ötz în timp ce el vizitase diferite locuri din Adige. După aceea, planul lor era ca să călătorească împreună, dar nu s-au întâlnit, astfel că a continuat să meargă în jos pe valea Puster, căutându-și fratele. Apoi s-a întâlnit cu el pe drumul ce mergea la satul acesta, astfel că s-au întors înapoi, îndreptându-se spre Sterzing. Au simțit că au călătorit până atât de departe și au întâlnit atât de puțini oameni interesați de adevăr că și-au pierdut speranța să găsească pe cineva care era pregătit să fie ascultător și să se predea adevărului. Astfel s-au decis să plece din zonă decât să-și cheltuiască banii de pomană. Dar chiar când erau pe cale să iasă din valea Puster și să se îndrepte spre Sterzing, conetabilul l-a prins pe Valtin în mijlocul drumului.

Funcționarul curții a scris toate acestea și acestea le-au fost prezentate de către el judecătorilor regali de la Ehrenburg. Două zile mai târziu, conetabilul a venit în turn și i-a arătat un ordin de a-l aduce la casa avocatului și a pornit împreună cu el, nedezlegat. La jumătatea drumului, s-au întâlnit cu o femeie ce răsufla cu greu din cauză că se grăbise, aducându-i o scrisoare conetabilului. La lăsat pe Valtin să o citească. Era un ordin pentru Valtin să fie ținut în turn până la următoarele instrucțiuni. Astfel că s-au întors, dar conetabilul îl lăsase să meargă liber lângă el. Înapoi în turn, conetabilul i-a pus cătușele la picioare, dar fără să le strângă, astfel că pentru două zile a putut să umble în susul și în josul turnului. Luați aminte – motivul pentru care îl țineau era că le era rușine să îi dea drumul ziua în amiaza mare. Aceasta ar fi însemnat recunoașterea faptului că i-au greșit și că fusese întemnițat pe nedrept.

La miezul nopții două zile mai târziu, în mijlocul unei furtuni puternice, judecătorul a sosit la turn împreună cu avocatul și funcționarul. I-au explicat lui Valtin cât de tare s-au străduit să îl convingă pe magistrat să îi dea drumul și a fost de acord. Totuși, Valtin trebuie să promită că nu se va mai întoarce niciodată în zona aceasta. Le-a răspuns că nu poate să promită așa ceva. El se predase lui Dumnezeu și acuma era în puterea lui Dumnezeu să îl trimită sau să îl folosească oriunde ar fi dorit. Cum Valtin nu știa unde sau în ce fel Dumnezeu ar dori să își vadă scopul împlinit, nu era după el să refuze să meargă în vreun loc anume. A adăugat, „Uitați-vă la voi: Puteți promite că nu veți merge niciodată, în toată viața voastră în Turcia? Știți la fel de puține ca mine despre locul unde veți muri.” Au recunoscut că avea dreptate, dar au spus că dacă refuza să le dea cuvântul său, ei nu îl puteau elibera. El le-a spus că nu putea face o promisiune pe care nu ar fi fost în stare să o țină. Nu era dorința sa să ia propria lui decizie, ci dorea să fie ascultător lui Dumnezeu și bisericii sale, chiar și cu prețul vieții. Judecătorul a repetat că dacă nu va promite, nu îl puteau elibera. „Voia lui Dumnezeu se va face,” a răspuns Valtin.

Atunci, avocatul i-a spus, „Ei bine, domnul meu, am putea să îi dăm drumul și fără promisiune.” Astfel că i-au dat jos cătușele de la picioare și l-au dus până la casa avocatului. „Dacă magistratul a aflat că ai evadat din închisoarea aceasta înainte, l-am avea pe diavol după noi. Și dacă ar descoperi că ești un predicator, imediat ar trimite vorbă guvernului și ne-ar ordona imediat să te dăm pe mâna episcopului de la Brixen. De aceea ne-am grăbit atât de tare să te scoatem de acolo.”

Când Valtin și-a cerut banii, cuțitul și punga pe care i-o luaseră, au spus că folosiseră banii pentru cheltuielile lui și că au împărțit celelalte lucruri între ei. Și așa l-au lăsat să plece cu mâna goală.

Judecătorul, totuși, nu a putut să meargă la casa lui la un kilometru și jumătate depărtare deoarece avea niște afaceri de încheiat ziua următoare. Din moment ce soția lui era îngrijorată cu privire la Valtin, judecătorul l-a rugat să meargă la casa lor în acea noapte să îi confirme că a fost eliberat din turn. După aceasta, Valtin și-a continuat călătoria. Conetabilul, totuși, a fost tare muștruluit pentru că l-a arestat îm primul rând. Cât de minunat lucrează Dumnezeu! El poate aduce supărare sau necaz. El ține tot în mâinile sale. Omul nu are nicio putere în fața planurilor lui Dumnezeu. Totul trebuie predat voinței Domnului, oricât de imposibil ar părea. Lauda, cinstea și gloria să fie ale lui pentru veșnicie. Într-o varietate de feluri, el ne arată că îi susține și conduce pe ai lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s