Care e binele? Planul lui Dumnezeu.

Binele este definit de direcție, de plan.
Se zice că un om sau o mașină ”merg bine” dacă merg în direcția bună, tot așa faptele pot fi bune sau rele dacă ”merg” în direcția bună.
Dacă nu ai un plan precis, nu poți defini nici un bine absolut.
De obicei se subînțelege că oamenii au cam același plan, deci că definiția binelui sau ”corectului” este comună și cunoscută.
Dar nu este așa.
Nu este așa, pentru că oamenii nu au toți același plan, unii nu au nici un plan, alții trag la planul altora, alții chiar sunt supuși unor planuri ascunse ale altora și nici nu-și dau seama.
Deci fapta, acțiunea care reprezintă  binele absolut al unuia înseamnă rău pentru altul, depinde prin ce plan privești fapta.
Când vezi că doi se ceartă cum trebuie să facă ceva, e clar că n-au același plan, de aia se ceartă.
Când planul e comun , ”binele” e definit de plan și înseamnă a ”trage” la împlinirea planului.
Atunci nimeni nu se  mai ceartă.
(Am mai scris aici despre planuri și fapte.)
Dumnezeu are un Plan și diavolul are mai multe planuri.
Noi cunoaștem și Planul lui Dumnezeu și nici de planurile celui rău nu suntem în necunoștință.
Cei ce ”trag” la Planul lui Dumnezeu nu se ceartă.
Cei ce trag la vreunul din planurile celui rău se ceartă cu alții care trag la altul.
Fiecare se uită în planșa lui și e crunt convins că deține adevărul absolut.
Cel ce zice că nu există niciun adevăr din păcate e ferm convins de asta.
E tot un plan rău: să nu ai nici un plan.
În politică, în filosofie, în religie, vezi că oameni buni se trudesc să se înțeleagă cu oameni buni.
Pare frumos, dar în definirea de către fiecare religie a binelui, fiecare se contrazice cu altul în detalii.
Și atunci oamenii sunt gata să facă compromisuri și să renunțe la plan.
Mare confuzie.

Cel mai bine este ca oamenii să caute să se înțeleagă cu un Dumnezeu bun, cu Cuvântul Lui, să se împace cu El și să-i absoarbă Planul.
Când cineva nu cunoaște planurile dar face, face mult rău.
E ca și pe un șantier când un meseriaș rău ignoră planșele proiectului și zidește după ureche.

Deci, privind stresul, zelul cuiva, dorința de a convinge printr-un discurs, să-l măsurăm cu acest etalon al corectitudinii: discursul care-mi cere aprobare se încadrează în Cuvânt,.în Planul lui Dumnezeu, sau este doar patos gol?

Discursul ieșit din Plan, lipsit de logica Cuvântului și de rigurozitatea Planului să-l respingem și să-l demascăm.
Iată de ce este atât de important Planul lui Dumnezeu și stăruința în acest Plan.
E nevoie de etaloane.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s