Pietrele care ”strigă„!

N-am scris pe blog pentru că iar am fost plecați.
Am restanțe mari: zeci de postări din Cronica fraților Hutteriți, înregistrări, postări istorice, profeții, toate așteaptă la rând.
Fiind plecați în călătorie n-am avut timp de scris.
(…. și timpul e cea mai prețioasă valută.)
Dar vine iarna.
O vizită la Muzeul Pergamon din Berlin a însemnat o mică abatere din drum, dar a meritat.
Poarta Ishtar și calea procesiunilor din Babilon sunt reproduse aici la o scară care îți dă cât de cât o idee despre gloria trecătoare a acelor împărății.
ishtar
Am recitit Ieremia 50 și 51 după aceea.
Atât Egiptul, cât și Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Grecia și mai târziu Roma au fost Împărății a căror ridicare a fost proorocită de către Dumnezeu în Scriptura lui, dar nu numai atât: și căderile acestor împărății au fost proorocite dinainte.

Egiptul a fost distrus de asirieni.
Ninive (capitala Asiriei) a fost arsă de către babilonieni.
Babilonul a fost distrus de mezi și perși.
Mezii și Perșii au fost înfrânți de Alexandru, țapul de la apus.

Ce e frumos e că toate aceste fapte istorice perfect dovedite arheologic sunt detaliat nu doar descrise, ci profețite în Scripturi înainte ca să se întâmple.
Dovezile arheologice sunt pline de urme ale distrugerii de care au suferit fiecare cetate.
Și absolut toate evenimentele au legătură cu evreii.

Cu voia lui Dumnezeu le voi lua pe rând.
Pentru că mie mi-a făcut bine această spălare a creierului de toată voma darwinistă pe care am înghițit-o în școală, cred că această derulare istorică vă va face bine și vouă.
Va fi bine și să aveți niște unelte pentru învățarea copiilor voștri.
E PĂCAT să lăsați copiilor voștri să bea aceeași vomă infectă de confuzie intenționată și ignoranță numită ridicol educație.
Mai ales în domeniul istoric.
Pietrele din muzee, documentele antice confirmă Biblia, asta se numește educație.
Teoriile darwiniste despre comuna primitivă, despre omul primitiv, etc sunt dezinformări ideologice.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s