”Dețineam …mâncare, în timp ce ei trebuiau să se descurce cu foarte puțin, deoarece cheltuiau toți banii pe băutură.” Cronica fraților hutteriți. (108)

gulerinalt
Un om care nu purta guler înalt, apretat împrejurul gâtului sau alte semne ale vanității
în îmbrăcămintea sa, care declara că pariatul, trufia, îmbuibarea, beția și chefuiala sunt rele și împotriva lui Dumnezeu și care se conducea pe el însuși într-o manieră tăcută cu răbdare și alte calități care i se potrivesc unui ucenic de-al lui Hristos – o asemenea persoană era numită de către lume: eretică, sectară, care vrea să înșele sau stupidă. El era urât și disprețuit de către oameni care nu îl mai văzuseră până atunci și nu îl puteau acuza de niciun delict, din moment ce nu rănise pe nimeni și nici nu dorea să facă asta. Aceasta arată tocmai cum a ajuns lumea.

Dar cât de curând cineva era necredincios, se întorcea în lume și pășea în han spunând, „Băieți, lasați-mă să vă cinstesc cu un rând,” cântând cântări indecente, bând nebunește cu alții și înfigându-și o pană în pălărie ca un nerod; cât de curând se complăcea în pariuri și dans, purtând un uriaș guler înalt și apretat împrejurul gâtului său, pantaloni bufanți largi și haine cu crăpături ornamentale, făcând un spectacol pe cinste din cele o mie și una de împărtășanii prea cinstite, împrăștiind sifilis și alte boli înspăimântătoare și insultându-l și blasfemiindu-l pe Dumnezeu – începând din acel moment lumea se împrietenea cu acea persoană, recunoscându-l ca unul de-al ei. Îl aprobau și spuneau, „Bine ai făcut! Ai procedat corect când ai plecat de lângă frați și te-ai separat de secta lor” – după cum ne numesc. Oriunde ar fi mers, găsea prieteni buni. Oamenii îl plăceau și îl acceptau, chiar dacă nu îl mai văzuseră înainte. Îi puteau vedea toate faptele sale nelegiuite și viciile, și tot era plăcut de către lume deoarece părăsise adevărul lui Dumnezeu. Din toate acestea este clar că ne urăsc și ne prigonesc din simplul motiv că îi suntem devotați lui Dumnezeu. Invidia, originară din bătrânul șarpe, se află în spatele urii lor pentru adevărul lui Dumnezeu. Nimeni nu vrea să o recunoască, dar aceasta nu poate fi negată.

Până la urmă, chiar și lumea care trăia în zona noastră a început să ne urască și să ne invidieze, cum Esau îl invidia pe Iacob, din pricina binecuvântărilor pe care Dumnezeu le-a revărsat din belșug asupra noastră și pe care le-am câștigat cu truda mâinilor noastre. Dețineam ce aveam nevoie în casă și cămin și – mulțumită lui Dumnezeu – mâncare, în timp ce ei trebuiau să se descurce cu foarte puțin deoarece cheltuiau toți banii pe băutură. Își pierdeau timpul și deseori își risipeau banii pe băuturi înainte chiar de a-i câștiga. Iubeau să stea degeaba și să lenevească.

Ce se mai spunem, în cazul acesta, despre frații falși și comunitățile care se plângeau despre frăția lui Dumnezeu mai mult decât oricine altcineva? Găseau cusururi în frăție legate de orice aspect. Ne urau și se simțeau ofensați când îi mustram referitor la deviațiile lor. Acel verset din Evanghelie este cu adevărat relevant când Hristos spune despre ai lui, „Veți fi urâți de toți din pricina numelui meu.” Deoarece Cuvântul Domnului se aplică cu adevărat nouă, toate acestea nefăcând altceva decât să ne reasigure și să ne întărească cu atât mai mult.

De asemenea, Domnul ne întărește pe noi, biserica sa, prin aceia care părăsesc adevărul și se întorc la lume. Mulți dintre ei – oricând de mult ar trăi afară – nu își găsesc pacea inimii, iar și iar, zi sau noapte. Nu contează la ce s-au înhămat să facă, conștiințele lor îi zgăndăre în mod constant și inimile lor bat înfricoșate din pricina necredincioșiei lor. Se întorc convinși în profunzime și în lacrimi se căiesc și își mărturisesc păcatele, căutând pace cu Dumnezeu și biserica sa, fiind pregătiți să moară mai degrabă decât să abandoneze adevărul din nou.

Într-adevăr, numărul întâmplărilor de acest fel ne oferă o adâncă siguranță. Ne provoacă o mare durere și un șoc puternic să vedem noi înșine disperarea acelor renegați care odată au mărturisit și au acceptat adevărul lui Dumnezeu, dar apoi au deviat de la el. Apoi Dumnezeu i-a doborât prin îmbolnăvire și moartea plutea deasupra lor (un timp când toate lucrurile sunt descoperite omului). Dar prea târziu și în van erau copleșiți de remușcări deoarece se întoarseră de la adevăr și au trebuit să moară în apostazia lor.

Unii își vedeau pedeapsa chiar în fața ochilor și continuau să se teamă, strigând, „Blestemat sunt!” și văzându-se pe ei înșiși ca fără scăpare. Alții spuneau că cu propriile lor picioare au lovit ușa raiului care s-a închis în fața lor. Totuși unii recunoșteau că doar dacă ar fi rămas frați și s-ar fi căit, ar fi murit și s-ar fi despărțit de această viață cu bucurie. Mulți se rugau înfricoșați fiind și tremurând, rugându-l pe Dumnezeu să le înapoieze sănătatea doar pentru o singură dată. Apoi s-ar căi și s-ar întoarce la ceea ce părăsiseră. Aceia care și-au revenit din boală au făcut aceasta fără să ezite un moment. Mulți, totuși, nu au fost în stare niciodată să experimenteze o asemenea împăcare ci, așa cum am spus mai sus, au murit cu o conștiință încărcată și în mare frică deoarece de prea multe ori își bătuseră joc de Dumnezeu. Când Dumnezeu îi chemase, ei nu au vrut să asculte. Acum, când ei se rugau, Domnul se făcea că nu aude.

Aici vom încheia această bucată a relatării și ne vom întoarce din nou la descrierea altor chestiuni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s