”…șoarecii îi luau mâncarea și fugeau împrejurul lui…” Martirizarea fraților Hans Mändel, Jörg Rack și Eustachie Kotter. Cronica fraților hutteriți. (95)

În vinerea de după ziua sf. Martin [11 noiembrie], 1560, Hans Mändel, de asemenea numit Klein (Micul) Hansel, a fost făcut prizonier lângă Rosenheim în Bavaria din pricina credinței sale în adevărul divin. El a fost un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu și a bisericii sale și a fost trimis în misionariat în alte ținuturi de multe ori. Arestați împreună cu el au fost Jörg Rack, un slujitor pentru treburi temporale și Eustachie Kotter, un viticultor. Au fost duși la Innsbruck și dați pe mâna autorităților.

Din cauză că Hans Mändel era un slujitor, a fost întemnițat la Vellenburg, într-o temniță adâncă. A scris că era plină de viermi și paraziți. Liliecii zburau împrejurul lui până ce toată temnița zumzăia de zgomotul aripilor lor, iar șoarecii îi luau mâncarea și fugeau împrejurul lui în numere mari.

Duhurile pe care Dumnezeu le trimite să îi îngrozească pe nelegiuiți noaptea erau acum trimise să îl slujească și să îl ajute. Domnul l-a avertizat din timp printr-un astfel de duh când nobilii veneau să îl interogheze. L-a strigat pe nume și i-a spus să se pregătească și să fie gata să sufere. (Jörg Liebich fusese întemnițat cu câțiva ani înainte în aceeași temniță și a avut de pătimit de pe urma multelor atacuri ale celui rău, care deja au fost consemnate.) Ceilalți doi frați au fost puși în Kräuterturm la Innsbruck. Toți trei au stat în închisoare până anul următor, 1561.

Pe 2 ianuarie [1561], autoritățile l-au interogat pe Hans Mändel, folosind prietenia, dar și cruzimea. Apoi i-au interogat pe Eustachie și Jörg Rack, fiecare separat. Frații au apărat cu credincioșie multe aspecte ale credinței lor. Minute au fost redactate la audiere și trimise la Viena și pe altundeva pentru examinare. Părțile cele mai relevante ale mărturisirii lor au fost selectate și le avem cuvânt cu cuvânt în biserică.1

După procesul lor au fost iarăși puși în temnițele lor și au stat acolo până pe 13 iunie, vinerea de după ziua sf. Vitus, când au fost condamnați la moarte.2

O mare mulțime a asistat la execuția lor. Frații au vorbit cu asprime despre judecata lui Dumnezeu pe care autoritățile o aduceau asupra lor: vărsarea de sânge nevinovat va provoca propria lor afurisenie, chiar dacă au spus că trebuiau să judece în conformitate cu mandatul imperial.

Dar Hans Mändel le-a spus, „Lume oarbă ce sunteți, judecați fiecare în conformitate cu propria voastră conștiință, astfel ca să puteți răspunde pentru aceasta înaintea lui Dumnezeu! Dacă judecați și condamnați după mandatul imperial, cum îi puteți răspunde lui Dumnezeu?”

Fratele Eustachie de asemenea a spus, „Ce ne pasă despre mandatul imperial pe care ni l-ați citit? Citiți cu voce tare mărturisirea noastră de credință, bazată pe Sfânta Scriptură. Acesta este adevărul lui Dumnezeu pentru care trebuie să suferim astăzi.” Au vorbit cu bucurie și au chemat oamenii la pocăință.

Când frații Jörg Rack și Eustachie au fost scoși afară din tribunal, Jörg a început să cheme oamenii de pe întinsul străzii până când a ajuns la locul de execuție. I-a îndemnat să se pocăiască și să urmeze calea adevărului, pentru că de dragul adevărului el era executat în acea zi.

Apoi, slujitorul Hans Mändel a fost adus la locul de execuție, iar frații s-au întâlnit în mare bucurie și l-au lăudat pe Dumnezeu. Fratele Leonard Dax3 a venit și el. Au dat mâna și și-au luat rămas bun unul de la celelalt, lăudându-l cu bucurie pe Dumnezeu că au văzut alt credincios.

Hans Mändel a vorbit oamenilor, chemându-i să se căiască de păcatele lor și să urmeze adevărul lui Dumnezeu astfel încât să nu fie osândiți, ci să găsească mântuirea în Hristos Isus. Da, și-a ridicat tonul vocii cu curaj, spunând, „Ceea ce am predicat și despre ce am depus mărturie reprezintă adevărul, și astăzi voi depune mărturie pentru el cu sângele meu.” Și nu s-a oprit din a îndemna la căință.

Astfel că judecătorul a spus de câteva ori, „Acum, Hans, ascultă o secundă!” Apoi tăcea pentru o perioadă, dar după aceea a început să vorbească până când a răgușit. Chiar până în momentul morții lor, frații i-au rugat pe oameni să se întoarcă de la viața nedreaptă a acestei lumi. Nu au fost împiedicați să vorbească, ci li s-a dat o ocazie rară să vorbească.

Li s-a dat voie de asemenea să se roage împreună. Astfel că și-au adus rugăciunea arzătoare lui Dumnezeu, lăudându-l și mulțumindu-i pentru îi ținuseră neclintiți în credință în tot acest timp, rugându-l să continue să facă astfel până la moartea lor, acum atât de aproape de ei. Și-au încredințat sufletele lor în mâinile Domnului când trupul și duhul se va despărți. Inculparea lor li s-a citit cu voce tare, iar următoarele chestiuni au fost aduse în atenție:

ÎN PRIMUL RÂND, nu credeau că trupul binecuvântat al lui Isus Hristos este prezent în cuminecătură, ci credeau în serbarea Cinei Domnului așa cum Hristos a ținut-o cu ucenicii săi.

ÎN AL DOILEA RÂND, nu puneau preț pe botezul nou-născuților, punând preț doar pe adevăratul botez creștin pe care Hristos l-a poruncit ucenicilor săi să îl pună în practică.

ÎN AL TREILEA RÂND, susțineau căsătoria – recunoșteau acest lucru și nu îl contraziceau. Alte articole de credință au fost citite cu voce tare. Pentru fiecare punct, prima dată afirmau poziția Romano-Catolică și după aceea pe cea a fraților. Funcționarul care alcătuise procesul verbal manifesta o mare înțelegere pentru frați și nu dorea să le ofere un punct de vedere în bătaie de joc și blasfemiator cum se face de obicei.

După aceasta, frații au fost duși la execuția lor pe pajiștea porcilor de lângă adăpostul vânătorului. Acolo Eustachie, care era bolnăvicios și slab, a fost executat primul. În continuare, Jörg Rack a mers cu bucurie la călău, s-a învârtit într-un picior și a strigat, „Aici îmi părăsesc soția și copilul, cămin și casă, viață și parte a corpului pentru adevărul divin!” A îngenunchiat, iar călăul l-a executat și pe el de asemenea.

Hans Mändel a fost ultimul. Când i-a văzut pe cei doi zăcând acolo decapitați și-a spus, „Frați ai mei, cel care trece peste toate, va moșteni toate lucrurile.” Călăul l-a luat, l-a legat de scară, a aprins focul și l-a împins în el. Apoi a pus și cele două trupuri decapitate pe rug de asemenea, acestea făcându-se toate scrum.

În acest mod, cei trei frați4 și-au pecetluit cu curaj mărturia lor pentru adevărata credință în Hristos cu viețile și cu morțile lor, cuvintele și sângele lor, iar Dumnezeu i-a făcut victorioși. Fratele Stoffel Schneider care a fost prezent, a văzut și auzit cât de curajoși au fost. Încă există scrisori în biserică, scrise de către frații din închisoare și cântări pe care le-au alcătuit și cântat în prizonieratul și suferința lor. În acest an, 1560, o comunitate a fost începută la Niemtschan5, în cealaltă parte a Austerlitz-ului.

1Aceste mărturisiri se află în Codex 1 87.708, fol. 48-71, Biblioteca Universitară din Viena; vezi Friedmann, Schriften, 121-122; Beck, 222 n.2.

2Data execuției fraților se pare că a fost 10 iunie (nu 13), 1561; vezi Mecenseffy, Österreich, III, 685, rândurile 24-29; 697, rândurile 5-12; Loserth, Anabaptismus, 207; ME, III, 455. De asemenea vezi Beck, 223.

3 Despre Leonard Dax, vezi dedesubt, p. 384 (!).

4Toți cei trei frați proveneau din Tirol: Hans Mändel, sau „Micul Hansel” din satul Albeins din districtul Gufidaun; Eustachie Kotter, un viticultor din Sellrain, districtul Axams; și Georg Mair, cunoscut ca și Jörg Rack, din Pfons, districtul Steinach. Ultimii doi au scris o scrisoare din închisoare „viticultorilor din biserica lui Dumnezeu din Moravia.” Această scrisoare, precum și celelalte care-i urmează se află în Codex I 87. 708, fol. 43, Biblioteca Universitară din Viena, din care este luat următorul pasaj; de asemenea vezi Friedmann, Schriften, 121-122.

Vă scriem din dragoste pură și profundă, din moment ce avem motive să credem că viețile noastre aici pe pământ se pot sfârși curând și se poate să nu ne mai întâlnim pe acest pământ. Fie ca Dumnezeu să ne ajute pe toți să intrăm în regatul său perfect și să ne întâlnim acolo din nou cu bucurie. Iubiți frați, fie ca Dumnezeu să ne permită aceasta pentru voi și pentru noi. Îl lăudăm pentru marea dragoste și credincioșie pe care ne-ați arătat-o, frații voștri nevrednici. Fie ca el să vă răsplătească în veșnicie.

Dorim să vă anunțăm că vom fi executați [13 iunie, 1561] marțea după Corpus Christi. Vom îndura moartea cu bucurie cu ajutorul lui Dumnezeu și să nu fiți supărați, pentru că această zi este sfântă pentru Domnul. Iubitul meu frate Stachius [Eustachie] este foarte bolnav; s-ar putea să nu mai trăiască până la ziua aceea.

Am dori să putem să facem ceva să vă arătăm dragostea noastră pentru voi, dragi frați, dar va trebui să primiți această scrisoare scurtă în schimb. După cunoștințele mele aceasta este ultima scrisoare pe care o mai scriu, asta dacă nu vrea Dumnezeu să mai scriu încă una; doar el știe. Cu această scrisoare vă salutăm pe fiecare dintre voi de o mie de ori în dragostea curată a lui Dumnezeu. Ne luăm rămas bun de la voi toți și vă binecuvântăm cu pacea Domnului nostru Isus Hristos, de asemenea în numele dragului nostru frate Klein Hansel. El nu este cu noi, dar este aici în Innsbruck și nu putem să îi trimitem mesaje sau să îi scriem. Am auzit că nimănui nu îi este permis să îl viziteze. Astfel că așteptăm cu nerăbdare marțea, când rechizitoriul nostru va fi citit, pentru că atunci vom avea bucuria de a ne vedea. După aceasta vom merge în numele Domnului prin oraș până la locul de execuție, și acolo ne vom împlini promisiunea făcută Domnului. Puteți să fiți siguri de acest lucru, voi toți iubiții membrii în Domnul. Dumnezeu fie cu voi toți. Amin.

Datată: Corpus Christi, 1561

Într-o scrisoare datată duminica dinainte de Rusalii 1561 (fol. 88), Klein Hansel a scris bisericii din Moravia:

În fiecare zi aștept să fiu condus la măcel. Pentru moment, în duminica dinainte de Rusalii 1561, jurații au fost convocați pentru noi din nou. Astfel că mă gândesc că Dumnezeu ne poate schimba situația grea sau ne-o poate sfârși cu totul. Chiar de o însemna viață sau moarte, pe apă sau pe uscat, sau statul în închisoare toată viața mea, am inima împăcată întru-totul cu privire la aceasta și sunt hotărât să sufăr cu bucurie . . . .Și oricum, nu am nicio îndoială în inima mea că scopul lui Dumnezeu este spre binele nostru, oricât de ticăloase ar fi planurile nelegiuiților. Se spune că împăratul a scris de multe ori, folosindu-și puterea pentru a ne condamna pe noi la galere fără sentință. Altă dată ar fi trebuit să fim condamnați la moarte prin ardere. Dar timpul lui Dumnezeu încă nu a sosit. Puteți foarte bine să vă imaginați ce ne așteaptă pe noi acum, după ce au parcurs cazul nostru a treia oară cu jurații. Au pierdut patru zile cu mine, și erau cam șaizeci de întrebări la care a trebuit să răspund, în afară de acelea pe care mi le-au pus preoții timp de șapte zile. Dar laudă lui Dumnezeu în veci de veci! El a rămas cu mine în toate și mi-a permis să mărturisesc în numele său, fie că interogatoriul era politicos sau dur.

Din altă scrisoare a lui Klein Hansel „fraților și surorilor care trăiesc în regiunea Adige” (fol. 208):

În continuare, iubiți frați și surori, vreau să vă aduc la cunoștință că acum am auzit categoric (deși nu este în întregime nouă vestea) că oamenii știu bine despre voi și că din moment în moment puteți să vă așteptați să fiți prigoniți sau întemnițați. Asta mă întristează gândindu-mă la soarta voastră. Și totuși știu că niciun credincios nu se poate aștepta să fie cruțat. Asta v-am învățat pe voi, iar credincioșilor nu li s-a promis nimic mai bun aici pe pământ.

În apărarea sau confesiunea de credință făcută de către cei trei frați (fol. 48ff.), găsim multe detalii interesante despre viețile lor. Frații au fost întrebați „dacă au fost botezați din nou, cine îi înșelase și îi atrase să se alăture acestei secte satanice, cum și unde s-a întâmplat.” Au răspuns:

Că nu era o sectă, ci era adevărul divin și ei nu au fost înșelați. Au fost botezați corect doar o dată, pentru că nu cunoșteau nimic despre botezul lor de la naștere. Au venit la această credință în felul următor: De mai multe ori, frații au venit și le-au explicat Cuvântul Domnului lor atât de simplu și de clar că, atunci când pe lângă învățăturile lor au mai și văzut viețile fraților, le-au recunoscut ca adevărate și sfinte. Astfel că s-au predat lui Dumnezeu și au renunțat la viețile lor pline de păcat. Simțind o adâncă remușcare față de păcatele lor, au primit botezul mărturisit mai sus.

Jörg, de exemplu, înainte de a veni la credință, a auzit că un bărbat pe nume Iacob Hutter, care a fost ars pe rug aici la Innsbruck, i-a fost astupată gura pe drum până aici pentru a împiedica oamenii să audă adevărul pe care îl rostea. Jörg de asemenea a auzit că în Klausen, Ulrich Mulner, care era prețuit de lume, a fost executat din pricina aceleași credințe. Într-un final, el, Rack, a văzut cu proprii lui ochi cum alții de aceași credință au fost arși pe rug în Steinach. Jörg a luat în considerare acestea, gândindu-se că trebuie să fie un har și o putere măreață care le-a permis acestora să rămână dârji în credința lor până la moarte. Acestea, prima dată l-au făcut să se intereseze despre acei oameni și să asculte cu grijă la ceea ce aveau de spus. Apoi a ajuns la convingerea că sunt slabe șansele ca viața în lume să îl conducă la mântuire. Mändel însuși a primit botezul acum douăzeci și patru de ani, într-o toamnă. El a fost botezat în 1537 într-o pădure numită Weissenbach, trei kilometri mai jos de Sterzing, de către Onofrie Griesinger, care a fost ars pe rug la Brixen în 1538. Kotter a primit botezul în toamna lui 1540 pe o pajiște lângă Jauffenberg; el a fost botezat de către Leonard Lanzenstiel. Jörg Rack de asemenea fusese botezat de către Leonard Lanzenstiel cu cinsprezece ani înainte la Schakwitz, în Moravia.

Au fost întrebați „unde își țineau întâlnirile în vederea botezului, Cinei Domnului, și predicii, și dacă autoritățile din acele locuri aveau vreo idee de ei și de locurile în care s-au stabilit în Moravia.” Răspuns:

Își țineau întâlnirile noaptea pe câmpuri și în hambare. Ziua se întâlneau în păduri să predice Cuvântul lui Dumnezeu și să se învețe unul pe altul calea mântuirii. Nu credeau că autoritățile știau despre ei, pentru că altfel ar fi fost căutați, ceea ce se întâmplase când Kotter a fost prins din nou. Prima lui întemnițare s-a petrecut vara acum patru sau cinci ani, când a fost prins într-un loc deschis lângă o pădure în valea Puster. A fost dus la castelul Neuhaus și pus în lanțuri pentru o zi și o noapte. În toamna anului următor a mers în regiunea Adige și la Vintschgau și a fost prins jos în vale, dar încă o dată, mulțumită lui Dumnezeu, a scăpat. Mändel însuși a fost prins de trei ori înainte. Prima dată a fost în anul în care venise la credință. A fost întemnițat la Sterzing și bătut rău cu bâte, dar de data aceea Dumnezeu l-a ajutat să scape. A doua oară a fost acum optsprezece ani. A fost prins la Landeck, ținut pentru douăzeci și două de săptămâni și torturat cu cruzime, dar din nou a evadat din închisoare cu ajutorul lui Dumnezeu. A treia oară a fost acum doisprezece ani când a fost prins la Rodeneck și ținut în închisoare pentru unsprezece săptămâni și din nou torturat cu cruzime. Într-un final, a scăpat cu ajutorul unei servitoare pe care o convertise. Și acum se afla în închisoare pentru a patra oară. El aștepta să vadă ce plan avea Dumnezeu pentru el și era pregătit să moară oricând dacă aceasta ar fi fost voia sa.

Fratele numit Jörg mai fusese în închisoare o dată din pricina credinței sale. Aceasta s-a întâmplat la Auspitz în Moravia, dar el fusese eliberat și nu a fost torturat. În plus, el a spus că au fost alungați dintr-un loc în altul în Moravia de asemenea și erau împrăștiați pe mai mulți kilometri. Chiar înainte de a părăsi Moravia, frații și surorile lor au fost la Kostel, dar nu știau dacă se mai aflau acolo sau nu.

La întrebarea „cine era capul și căpetenia sectei lor blestemate, și cine era responsabil pentru că i-a înșelat să se țină de frăție și să fie botezați și seduși în asemenea greșeală,” frații au răspuns următoarele:

El, Mändel, a fost numit de către frații și biserica sa să fie un învățător și păstor. Ceilalți doi nu au botezat pe nimeni niciodată, nici nu au predicat vreodată în sensul formal al cuvântului, pentru că nu era slujba lor. Dar toți trei s-au ajutat cu credință unul pe celălalt și cu inimi neclintite, cât de mult le-a dat Dumnezeu har, ei au continuat să învețe adevărul și să îl arate prin exemplul lor tuturor. . . . Singur, Mändel a convertit și botezat aproximativ patru sute de bărbați și femei.

Despre toți cei trei frați, vezi Martyrs Mirror, 645-646 (unde Hans Mändel este numit Ioan Korbmacher). Hans Mändel a fost unul dintre cei mai semnificativi Hutteriți ai timpurilor acelea și, ca și Petre Riedemann, unul dintre cei mai des întemnițați: în 1537, în primul lui an ca și frate hutterit, 26 de săptămâni la Sterzing; în 1544, 22 săptămâni la Landeck; în 1548 la Rodeneck; în 1560 la Rosenheim, Bavaria.

Cântările de Mändel, Kotter și Rack, și o cântare despre ei de Andreas Ehrenpreis (1662) se află în LdHBr, 629-647; despre cântările lui Mändel și Kotter, vezi Wolkan, Lieder, 228. De asemenea vezi Loserth, Anabaptismus, 194-210; Christoph Andreas Fischer, Der Hutterischen Widertauffer Taubenkobel (Ingolstadt, 1607), 9; Beck, 222-225. Despre Mändel, vezi ME, III, 454-455; Kotter: ME, III, 229-230; Rack: ME, IV, 241-242.

5Niemtschan (Němečany), la nord-est de Austerlitz, proprietate a lui Jan de Kounice. Zeman, Topography, #97.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s