”Nici măcar nu s-a albit la față.” Martirizarea fraților Klaus Felbinger și Hans Leutner. Cronica fraților hutteriți (94)

1560

În 1560, trei frați au fost aleși și numiți în serviciul Evangheliei: Hans Kräl, Mihai Veldthaler și Konrad Haintzeman.

Fratele Avraam Schneider sau Ulstüber, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Neumühl. În același an, fratele Klaus Felbinger sau Schlosser, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu care se afla încă într-o perioadă de testare, a fost arestat lângă Neumarkt în timp ce călătorea în Bavaria împreună cu alt frate, Hans Leutner. În marțea de după Iudica [de Lăsatul secului, la două săptămâni înainte de Paște], în timpul Postului Paștelui, au fost duși la Neumarkt din pricina credinței lor. Acolo, guvernatorul închisorii și gardienii lui i-au interogat de două ori, în special cu privire la botezul nou-născuților. Frații au dovedit că Hristos a poruncit doar botezul persoanelor adulte care puteau auzi, înțelege și crede Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel că, devreme în Duminica floriilor au fost înlănțuiți de două căruțe, fiind trimiși la Landshut împreună cu o gardă formată din călăreți și soldați pedeștri. Acolo au fost plasați în celule separate, iar Klaus a fost înlănțuit.

Devreme în aceeași săptămână, nobilii de Landshut, căpitanul, vechiul guvernator al închisorii, cancelarul și toți însoțitorii lor i-au convocat pe frați. Au vorbit cu ei, dar nu au putut ajunge la un consens.

Doi decani din oraș au fost trimiși să vorbească cu frații despre mesă, botezul nou-născuților și motivele care i-au făcut să părăsească biserica papistașă. Dar frații au avut o mărturie atât de calitativă, fundamentată pe mărturia divină, că au trebuit să se dea bătuți.

Prizonierii au fost atunci torturați cu cruzime și întinși cu greutăți de două ori pentru a-i face să spună încotro mergeau și cine îi adăpostiseră. Dar fratele Klaus le-a răspuns, „Nu suntem obligați față de voi pentru a vă spune și nici nu vă ajută cu ceva să știți.”

De ce?” au întrebat.

Pentru că hăituiți oamenii și îi torturați. Îi jefuiți și păcătuiți împotriva lor. Departe de noi gândul să îi trădăm pe aceia care ne-au făcut un bine. Nu ne trădăm inamicii, cu atât mai puțin prietenii.”

Prea bine,” au spus, „atunci nu vă vom cruța pielea de pe voi.”

L-au lăsat să atârne în agonie până când într-un final torționarul a adus vorba despre el, spunând, „A stat atârnat acolo toată ziua și nu vrea să zică nimica.”

Judecătorul principal era răutăcios, numindu-l o scursură ticăloasă și ne-a acuzat că i-am blestemat. Klaus i-a răspuns, „Noi nu blestemăm pe nimeni. Dar păcatele voastre vă vor blestema dacă nu vă pocăiți. Nu vă spunem altceva decât adevărul.”

Ce este adevărul?” a întrebat judecătorul principal.

Klaus a răspuns, „N-ai înțelege și dacă ți-aș spune.” Astfel că justiția nu avea mai multe cunoștințe despre adevăr decât Pilat, care a pus aceeași întrebare (Ioan 18:38).

După aceasta, doi decani au fost trimiși de la Munich (care era la vreo cinsprezece km. depărtare), aceștia încercând prin multe feluri inedite să îi zăpăcească și să îi abată, dar nu au avut parte de succes. Cancelarul și nobilii conducători din Landshut veneau deseori să îi bată și ei la cap. Dar întotdeauna i-au găsit pe frați de neclintit în credința lor și trebuiau să plece de acolo lăsându-i pe aceștia așa cum i-au găsit, adică neșovăielnici. Era practic imposibil să îi câștigi de partea ta cu învățături false și sugestii tentante. Doi preoți și un doctor în teologie au venit și s-au certat cu înverșunare cu ei pe tema botezului nou-născuților. Dar fratele Klaus i-a combătut cu tărie din Scriptură, astfel că l-au lăsat în pace.

După toate acestea, magistratul și câțiva oficiali au venit și au încercat să îi câștige arătându-le prietenie. Dar nu au șovăit aflându-se împotriva lor toate porțile iadului și încrezându-se în adevărul lui Dumnezeu, cu credincioșie apărându-l de pe o bază solidă. Au jurat că vor rămâne cu adevărat în simplitatea lui Hristos. Cancelarul i-a spus într-un final fratelui Klaus, „Nu cred că ești atât de simplu. Nu cred că unul într-o mie se poate apăra așa cum o faci tu. Nu te iau drept un fanatic, ca aceia care nu știu despre ce vorbesc.” Pentru că Domnul însuși i-a oferit lui Klaus cuvintele și înțelepciunea, așa cum se poate vedea în scrisorile pe care le-a scris bisericii din închisoare și în cântările pe care le-a compus în timp ce se afla în lanțuri.1

De asemenea, el a scris o confesiune a credinței noastre adresată nobililor și autorităților conducătoare din Landshut, și biserica încă păstrează o copie după aceasta.2

După aceasta au fost condamnați la moarte de către fii de Pilat. Lui Klaus i s-a pus căluș în gură pentru a-l împiedica să le vorbească oamenilor la execuția sa, dar într-un final, i s-a scos călușul din gură îndeajuns de mult pentru ca cei doi frați să își vorbească unul altuia. Fratele Hans Leutner, care a mers primul i-a spus lui Klaus, „Acum, frate Klaus, dacă moartea mea te va înspăimânta, atunci du-te tu primul și eu voi fi ultimul.”

Fratele Klaus a răspuns, „Nu! O, nu! Nu voi fi înspăimântat.”

Astfel că Hans și-a oferit gâtul sabiei, iar Klaus s-a uitat fără să se descurajeze. Nici măcar nu s-a albit la față. Oricine care nu ar fi știut ar fi spus că nu îl privește. Apoi și el, de asemenea, a pășit în față, a îngenunchiat și și-a oferit capul de dragul credinței și a adevărului divin. Ambii frați au depus mărturie curajoasă cu sângele lor. Au fost executați pe 19 iulie.

În acel an 1560, fratele Thoman Eppenstainer a fost ales și numit în slujba Evangheliei.

Lorenz Huf, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu din Sprendlingen pe Rin, a adormit în Domnul la Stiegnitz3 în Moravia.

Comunitatea de la Bochtitz a fost înființată din nou.

Cam pe atunci trei frați, Stoffel Heugen, Johann Schuster și Hans Schneider din Kaufbeuren au fost aleși și numiți în slujba treburilor temporale.

1În timp ce se afla în închisoare la Landshut, Klaus Felbinger i-a scris o scrisoare lui Leonard Lanzenstiel (Seiler), ce poate fi găsită în Biblioteca Universitară din Olomouc, Codex 180, fol. 147; tipărită în Johann Loserth ”Zur Geschichte der Wiedertäufer in Mähren,” Zeitschrift für allgemeine Geschichte, Kultur-, Litteratur- und Kunstgeschichte, I (1884), 451-454; vezi de asemenea, Schriften, 113-114. Redăm următoarele excerpte:

O, tu preaiubit frate Leonard, preaiubit din pricina sarcinii tale predestinate de Dumnezeu de a-i ajuta pe aceia care vor să moștenească mântuirea de a găsi bucurie și pocăință. Înaintea lui Dumnezeu trebuie să îți ofer mărturie că ai lucrat cu sârguință cu aceia tineri în credință, aducând înțelegere ignoranților – toate cinstea să fie a lui Dumnezeu. Trebuie să îți scriu pentru a-ți descrie ce s-a întâmplat cu noi până acum, din moment ce printr-o fată servitoare cu inimă bună, Dumnezeu mi-a oferit hârtie și cerneală și încă e destulă lumină în această celulă. Dacă vreodată un mesager va veni, el îți poate aduce această scrisoare. Știu că îți e dor să afli ce s-a mai întâmplat cu noi. Dragă frate Leonard, Dumnezeu ne-a dat nouă tărie interioară, slăvit să fie el! Dar din punct de vedere fizic, Hans a slăbit foarte mult, deși este tratat mai bine decât mine. El are o fereastră mare în celulă și e liber să se plimbe prin închisoare, în timp ce eu stau înlănțuit în temniță. Slăvit să fie Dumnezeu care mă face demn să fiu martorul său! Când mă gândesc la asta, mă umplu cu o bucurie interioară, pentru că recunosc marea dragoste a lui Dumnezeu în aceasta.

Apoi urmează descrierea torturilor suferite de ei, dintre care cronica ne oferă un rezumat. Scrisoarea continuă:

Cu siguranță că nu știu ce să facă cu noi. Sper că acum le-am fost de ajuns. Ei par să se gândească că moartea este o pedeapsă prea ușoară pentru noi. Nu ne pot suporta, pentru că le zgâlțâim insuși fundamentele lor. Oamenii spun, „Nu vă îngrijorați. Nu vă vor omorî. Dar s-ar putea să vă scoată din oraș și să vă interzică să vă întoarceți în zonă. ” S-ar putea să aibă dreptate, dar v-om lăsa aceasta în mâinile Domnului. Aici este, complet papistaș, cu destui preoți, un spectacol de prostituție și mândrie. Unii spun, „Principele s-a dus la Viena pentru a clarifica chestiuni referitoare la credință deoarece cumnatul său, regele, l-a rugat să îl ajute să îndrepte lucrurile dintre el și fiul său Maximilian. Și așa că trebuie să așteptați în închisoare până se va întoarce. ” Sunt convins că dacă nu ne strangulează, ne vor pedepsi cu asprime, asta dacă nu cumva promitem să nu mai intrăm în țară, ceea ce n-am putea să facem. S-ar putea chiar să ne însemneze prin vreo modalitate. Doar Dumnezeu știe…

Salută-i pe ceilalți frați pentru mine, în special pe Petru Scherer (Walpot) și Hans Feuerbacher (Klöpfer) , slujitorii lui Isus Hristos, care cu credincioșie slujesc biserica lui Dumnezeu. Salută și ajutoarele tale, Christel [Christoph] Lenck, Siegel [Sigmund] Hosauer, Kaspar Ebner, Hans Kitzbühler [Kräl], Konrad Schuster [Haintzeman] și pe toți cei credincioși din casa lui Dumnezeu, Jobst Säckler, Hans Arbeiter, Remias, și cu Lora a ta, cu fiicele ei credincioase din camera de țesut de la Kostel, Bilowitz și din alte părți. Toată dragostea mea acelora din bucătărie, Margret cu surorile ei dragi, tuturor fraților și surorilor care au vreo slujbă în biserică și fiecărui copil al lui Dumnezeu din toate comunitățile, Christoph Achtznit, fratelui meu foarte drag și rudelor lui, Jobst și Maria și celorlalți din camera țesătorilor. Oferă saluturi călduroase celor două mame. Dragă Leonard, oferă salutul meu oferit din inimă lui Hansel Schneider, și în special lui Paul Schneider și Annei lui, lui Martel, lui Bärtel Gutscher, Martin Klemp, Christel Schmidt, Leonard Dax, lui Schönlercher și dragului nostru bătrân frate Hans Eberle.

Trei dintre cântările lui Felbinger sunt în LdHBr, 647-649; o a patra cântare, despre moartea lui Hans Pürchner, este la p. 441; de asemenea vezi Wolkan, Lieder, 228-229.

2Într-o a doua scrisoare adresată bisericii lui Dumnezeu din Moravia, Felbinger ne oferă o relatare amănunțită a prinderii lor și a audierii care i-a urmat (Biblioteca Universitară din Olomouc, Codex 180, fol. 153-181). În același manuscris găsim (fol.115-145): „[Aceasta este] o declarație a credinței mele, pe care eu, Klaus Felbinger, am scris-o pentru nobili, de asemenea și în numele lui Hans Leutner, care se află întemnițat cu mine.”

Această declarație sau confesiune de credință a fost copiată de Felbinger ca parte a scrisorii cu destinație casa frăției din Moravia. Vezi Robert Friedmann, ”Claus Felbinger`s Confession of 1560,” MQR, aprilie 1955, 141-161; ”Confession of Faith, 1560” de Claus Felbinger, în Brotherly Community: The Highest Command of Love, Hutterian Brethren, ed. (Rifton, NY, 1978), 91-133.

Despre Klaus Felbinger, vezi ME, II, 320-321; despre el și Hans Leutner, vezi Martyrs Mirror, 643-644; Beck, 234 – 236.

3Stiegnitz (Trstěnice), la nord-est de Znojmo, aflat sub jurisdicția Wischenau-ului (Višňové), și în timpurile acestea deținut de Zikmund de Zástřizl. Zeman, Topography, #147.

O cântare scrisă de Lorenz Huf se află în LdHBr, 626-629, cu acrostihul „Lorentz Huf von Sprendeling.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s