”Frații i-au făcut de rușine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” Martirizarea fraților Wolf Mair și Wolf Huber în 1559, Cronica fraților hutteriți (93)

1559

În 1559, frații au fost forțați să plece din Klein Niemtschitz1 lângă Boretitz, astfel că am pus bazele unei comunități în Polehraditz.2

În acel an, fratele Paul Schuster, un slujitor al Evangheliei și al bisericii, a adormit în Domnul în Württemburg.

În același an, șase frați au fost au fost aleși și investiți în serviciul treburilor temporale: Hans Kräl, Gilg Federspil, Blasi Harer sau Ötztaler (din valea Ötz din Austria), Jörg Rack, Georg Grüber și Wendel Münchinger.

Încă doi frați, Andreas Maierhofer și Jobst Lackern sau Säckler din Schwäbisch Hall au fost aleși și numiți în serviciul treburilor temporale.

În același an, doi frați, Wolf Mair și Wolf Huber, au fost arestați în zona Salzburg din pricina credinței lor în adevărul divin. Au fost duși la Tittmoning și mai departe la Salzburg, unde au fost dați pe mâna magistraților și au fost întemnițați. În ambele locuri au fost torturați cu cruzime și au suferit mult.

Wolf Mair a fost interogat sub tortură de două ori. În mod repetat a fost întins pe scaunul de tortură și a trebuit să îndure o durere îngrozitoare, dar nu a spus nimic împotriva conștiinței sale. Funcționarul curții i-a spus, „Trebuie să îmi spui cine ți-a oferit adăpost, mâncare și băutură, altfel mori pe sfoară.”

Wolf a răspuns, „Atunci trebuie să mor, pentru că nu voi vorbi împotriva conștiinței mele sau să-i denunț pe cei care mi-au arătat bunătate.” Așa că l-au lăsat. Mai târziu, preoții au încercat tactici diferite, unele blânde, altele brutale, pentru a-i face pe cei doi să se dezică. Au folosit toate felurile de amenințări și au atacat credința lor cu cuvinte blasfemiatoare, pe care frații le-au respins, apărând cu vigoare adevărul. Domnul le-a dat putere; își considerau viețile ca valorând puțin de dragul adevărului divin.

Erau multe discuții, în special printre preoți, care au decis la un moment dat să îi condamne la închisoare pe viață. Dar Dumnezeu le-a dat planul peste cap.

Atunci călugării, preoții și alții au încercat din nou să îi seducă de la credința lor, dar a fost în zadar. Frații i-au făcut de rușine prin Cuvântul lui Dumnezeu. În neclintirea lor, au dovedit că credința lor era calea adevărului divin care duce la viață veșnică în Hristos Isus. Cu ajutorul lui Dumnezeu, îi vor rămâne devotați, orice ar face, cânta sau spune preoții și diavolul.

Atunci au fost aduși înapoi de la Salzburg la Tittmoning și condamnați la moarte. Când sentința le-a fost citită, au vorbit cu curaj împotriva fiecărui neadevăr din ea, spunând că în niciun caz credința lor nu era eretică sau seducătoare.

În timp ce erau duși prin oraș o femeie a plâns din milă că ei vor fi uciși pentru credința lor, dar frații i-au spus, „Nu ar trebui să plângi pentru noi. Plânge pentru tine însuți și pentru păcatele tale.” Cântau cântări de bucurie pentru că sfârșitul și mântuirea lor era atât de aproape și de la îndemnână.

Când au fost aduși la locul de execuție, fratele Wolf Mair le-a strigat oamenilor, „Astăzi îi voi oferi Dumnezeului meu adevărata jertfă arsă, îmi voi îndeplini legământul și voi depune mărturie pentru adevărul divin cu sângele meu.” Au fost executați cu sabia și apoi arși. Cu curaj și bucurie și-au predat viețile lor lumești de dragul vieții veșnice, așa cum au depus mărturie în cântarea pe care au scris-o.3

Unii dintre aceia care au fost responsabili cu întemnițarea și moartea fraților s-au întâlnit cu judecata lui Dumnezeu și au murit la scurt timp după ei. Alții au murit de morți nefirești: Dumnezeu le-a pus capăt vieților într-o așa manieră că era evident că mânia sa lucra.

Cam pe vremea aceasta, Melhior Waal, un slujitor al Frăției elvețiene și un cizmar de meserie, a venit la noi din Muschau4 în Moravia. Când a văzut că Frăția elvețiană nu trăiau conform adevărului, ci erau contaminați cu căile rele ale lumii și nu îndreptau sau pedepseau nedreptățile sau greșelile indicate lor, s-a despărțit de ei. După ce a vorbit cu frații, s-a unit cu noi și mai târziu a slujit cum trebuie biserica.

1Klein Niemtschitz (Němčičy), un sat la est de Auspitz; în 1558 o proprietate a lui Zdeněk Sobek din Kornice, Beck, 210; Zeman, Topography, #99.

2Polehraditz (Boleradice), târg de pe proprietatea lui Záviš Prusinovský din Víckov. Beck, 210; Zeman, Topography, #113.

3Două cântări de Wolf Mair sunt în LdHBr, 623-626, cu acrostihul „Wolf Mair.” Despre Wolf Mair și Wolf Huber, vezi Martyrs Mirror, 617; ME, III, 442-443; Beck, 221.

4Muschau (Mušov), înainte era un sat la nord de Nikolsburg (Mikulov), în zona de confluență a râurilor Thaya și Svratka, pe locul acestuia aflându-se azi un lac; de asemenea vezi Zeman, Topography, #88.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s