Mecanica ideilor

Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvîrşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” Coloseni 1:28-29

parghie

După ce am arătat că există o succesiune de convingeri sau mai bine zis: convingerile se formează ordonat, fiind nevoie să existe deja una ca să se poată forma cealaltă, doresc să aprofundez acest principiu al învățării și deducției pentru că va fi folositor oricui  va vrea să învețe pe alții Cuvântul și Planul lui Dumnezeu.

Am folosit imaginea ceasului în postarea precedentă pe subiect și azi voi folosi imaginea pârghiei. În poza de mai sus (British Museum, Londra, august 2016) un grup mare de sclavi asirieni transportă prin târâre o statuie uriașă de zeci de tone. Un obiectiv aparent imposibil pentru noi cei de azi, dar atunci totul se făcea cu robi și cu pârghii, cu tamburi de lemn și cu frânghii. Partea care o vedem noi în poza de mai sus din basorelief este pârghia care împinge platforma înainte. Doi robi pun pietre sau lemne triunghiulare ca suport pentru pârghie și alți robi se atârnă prin frânghii ca să dea greutate pârghiei. Astfel forța aplicată platformei se multiplică de zeci de ori și platforma se mișcă înainte.

Concomitent un alt grup mare de robi trage de frânghii, ”stimulat” de bicele soldaților asirieni și alți robi așează tamburi rotunzi sub platformă. Un alt grup ia din spate tamburii ce ”ies” de sub platformă și îi dau altora, care îi pun pe cărucioare și fug cu ei înaintea platformei ca să-i dea celor ce-i așează iar.
franghii

Așa se mișcau atunci greutățile. Și erau greutăți colosale.
Am stat zeci de minute în fața acestor reprezentări de acum 2700 de ani privind fiecare detaliu și căutând să înțeleg.
”Piatra este grea, şi nisipul este greu, dar supărarea pe care o pricinuieşte nebunul este mai grea decât amândouă.”…mi-a venit în minte. Cum miști altfel de greutăți, cum muți neștiința, supărarea, nebunia? Cu ce funii, cu ce pârghii?

  Așa cum este o mecanică a lucrurilor, tot așa există o mecanică a ideilor. ”Buturuga mică răstoarnă carul mare.” Trebuie să știi unde să pui pârghia, cum să așezi lanțul cinetic multiplicativ și unde să apeși sau să tragi. Fără această conexiune bazată pe deducții și logică asupra credințelor comune, nici o greutate a sufletului nu se va mișca. Nu se va putea dărâma nici o fortificație și nu se va putea zidi nimic folositor. Există o determinare a ideilor, a convingerilor: o idee ”mișcă” altă idee, deducția și logica funcționează doar dacă pârghia învățăturii este așezată potrivit. O idee mișcă altă idee, ca la mecanică, o convingere formează altă convingere. Ca să obții deducții(mișcări) trebuie să așezi mica pârghie a învățăturii pe ceea ce este deja știut, pe un suport cât de mic existent.

”Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteți purta” a spus apostolul. Drumul construirii de convingeri este lung, edificiul este măreț și numărul de ”pietre” necesare este mare. Fiecare convingere se formează prin învățătură peste cea dinaintea ei.

Ce vreau să arăt mai mult?

Nu se poate cu hocus-pocus la învățătură, este nevoie de timp, e un proces, nu un moment. Există un Plan și o muncă de construcție de convingeri. Aceste convingeri se formează ca pe un șantier, prin dărâmarea șandramalelor de gândire și prin așezarea după Plan a credințelor drepte. Că Dumnezeu intervine în mod providențial în acest proces, nu cred că poate contesta nimeni. Dar un lucru nu face Dumnezeu: nu-i învață El pe oameni, asta ne-a spus nouă să facem. Iar această învățătură care trebuie s-o folosim este un lanț cinetic de pârghii ale minții ce împing convingeri și le așează în poziții imposibil de combătut.

Exemple:
Înainte de învățarea Noului Testament e nevoie de cunoașterea celui vechi, ca să ai unde așeza pârghia învățăturii despre jertfă, ispășire, mielul lui Dumnezeu, etc.
Înainte de învățarea Vechiului Testament e nevoie de învățarea cronologiei Biblice, a eonilor, a perioadelor. Lanțul mecanic al învățării va fi rupt și …absolut, dar dragii mei, fiți convinși că ABSOLUT orice intenție de învățătură biblică va fi complet zadarnică dacă CINEVA VA CREDE ȘI DOAR PUȚIN DIN EVOLUȚIONISM.
Înainte de învățarea cronologiei biblice trebuie învățat Creaționismul și așezat pe temelii bune, dacă se poate cât de timpuriu în mințile copiilor.

O învățare bună a Cuvântului lui Dumnezeu începe cu Creația, continuă cu căderea, alungarea, potopul, chemarea lui Avraam, promisiunile și tot așa înainte. Trebuie consolidat fiecare punct și vegheat asupra asimilării convingerii. O singură fractură a acestui lanț,  a acestei succesiuni este ca și când se rupe pârghia, ca și când se rupe o verigă la lanț, tragi degeaba, adică înveți degeaba.

Aceasta este din păcate cauza eșecului multor familii în educația copiilor, au rupt lanțul logic de construire de convingeri succesiv-deductive sau poate nici nu l-au urmărit. De cele mai multe ori este o cauza tot de convingere, la învățători de data asta. Mulți din cei ce învață Biblia, cred în mod fals că orice ar învăța ei, există o influență nevăzută a lui Dumnezeu care va corecta erorile lor și va face procesul de învățare ca mersul unei corăbii pe o mare calmă. Amarnică iluzie! Doar învățarea după plan în mod succesiv a învățăturilor divine va muta confuzia și va așeza ordinea, va muta neîncrederea și va așeza speranța în mințile celor învățați. Și asta treptat. Pavel la Efes a avut nevoie de aproape 3 ani pentru acest proces, noapte și zi, cu lacrimi, ca o doică, ca un tată.

O ideea împinge altă idee, o idee consolidează altă idee. Așa ca pe o masă de lucru într-un atelier: în mintea omului sunt gânduri-unelte și gânduri-lucrări. Cu uneltele faci lucrări.
Învățătura are rolul de a forma convingeri. Învățătura este unealta, pârghia, care formează, cizelează și dă folosință lucrului lucrat: convingerea.
(Mai sunt unelte care fac unelte: ucenici care ajung în stare să învețe.)

Urmați firul logic al Scripturii, porniți de la creație și apoi apelați la Cuvânt!
Creația o știu toți, ea există, e triunghiul pe care se pune pârghia, Cuvântul.
Ca să puteți muta necredința, ura, nebunia, păcatul!
Prin Cuvânt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s