Banalizarea lui Satan (gânduri de pe drum, 1)

Scris în data de duminică, 7 august 2016.
Călătorim,… azi am intrat în a 10-a țară în 8 zile, mulțumim lui Dumnezeu pentru protecție.
Trezit, mic dejun, condus, vizitat, condus, cazare, booking pentru seara următoare, răspuns la emailuri urgente și somn. Puțin timp de scris, ce a apărut aici (Cronica fraților hutteriți), e programat dinainte de plecarea din țară.

Azi am citit pe blogurile adevărul articolul ”banalizarea terorismului” și m-am gândit la ce am citit. Suntem în mediu.
Ieri ne-am plimbat prin Bruges, suntem un grup de șase.
Nici un pericol, dar seara am auzit la știri că două polițiste belgiene au fost atacată cu cuțitul la Charleroi.
Aseară am dormit la Lille, în Franța unde am avut un șoc, orașul era plin de adolescenți islamici, gălăgioși, mizerie peste tot prin oraș și doi au început să se bată. Nici picior de polițist prin preajmă. Am fugit.
Cu două seri înainte, la Koln, pe podul Hohenzollern, era plin de poliție, la cel mai mic semn de agresiune, au început să fugă polițiștii spre infractor. La fel la gară, lângă Dom, era plin de mașini de poliție, dar …, nici un turist, iar de la 8.00 PM când s-au închis magazinele, nici țipenie de om pe străzi. În schimb treptele gării pline de refugiați. Așa nu se poate face turism…se duce și nădejdea câștigului.
Azi am trecut în Marea Britanie pe la Calais.
Calais? Marea tabără de refugiați:
calais
În colțul din stânga sus este autostrada de intrare în port, gard dublu ghimpat, unul de 5 metri.
Despre Londra, de unde scriu acum, nu mai scriu nimic, am scris.
Gânduri!

M-am gândit la articolul cu banalizarea răului, cu bagatelizarea.

Cine nu crede în Dumnezeu, nu crede nici în Satan.
În discuțiile pe care le am cu atei pe alte medii virtuale întâlnesc același argument: ”Dumnezeu e rău, uite cât rău e în lume,” etc!

Nu e suficient să-l faci pe om să creadă în Dumnezeu, trebuie să creadă și Planul lui Dumnezeu, iar din acest Plan nu-l poți scoate (încă) pe Satan.
Iar despre Satan nu ne place să vorbim, ca despre terorism, deși e lângă noi.
Ne obișnuim, ”bine că pe mine nu m-a lovit încă”.

Desigur, tabăra de refugiați de la Calais nu este nici pe departe răul. Vederea taberei mi-a amintit poveștile prietenilor mei de generație din anii 80-90, care treceau frontiere prin păduri ca să ajungă în țara visată.
Refugiații de la Calais împlinesc un plan al lui Dumnezeu, ei vor să treacă în Marea Britanie.
Este atât de evident.
Răul este însă această stare de indiferență, de bagatelizare atât a răului, cât și a binelui, nimic nu mai impresionează, coordonatele și reperele în care oamenii își duc zilele sunt goana după diverse vânturi, nu granițe bine definite ale răului și binelui.
Azi la Londra după ce ne-am cazat, am căutat o biserică.
Acasă nu prea merg la biserici, dar în străinătate merg.
Gospel Hall erau multe, dar departe. Cel mai aproape de mine era Bethesda Baptist Church, ceva de prin 1880, lângă Hyde Park. Am pornit pe jos și am ajuns la 4.30, programul începuse la 4.00. S-a predicat din Filimon, că sora Apfia ar fi fost nevasta lui Filimon și Arhip, fiul. Despre Onisim, mult. După serviciu, cafea și discuții. Am stat cu ei 30 de minute și am plecat.
5 bărbați și o femeie au fost englezi albi în biserică, restul până la 35 de persoane, copii și adulți: indieni, chinezi, coreeni, filipinezi și mai știe Dumnezeu ce alte nații, că pe negri nu-i deosebesc. Biserica de lemn, mică, poate lui Dumnezeu îi place, mie nu, că mirosea a vechi, era cald și nu avea aer condiționat.
Am plecat spre hotel prin Hyde Park.
Lume multă pe iarbă, fiecare făcea ce voia.
Sub niște pomi mari, ring de dans din nisip și zeci de perechi dansau.
Mii de oameni în parc, indiferenți, probabil nu știu nimic din Biblie și își trăiesc viața mulțumiți de indiferența lor față de Creator.

dans

Fără să vreau, Londra (cu primar musulman acum) îmi amintește de Constantinopolul anilor 1400, înainte de căderea sub turci. Nimeni n-a crezut. Apoi au trebuit să fugă. Mi-a fugit gândul la un sat pierdut în creierii munților din Corfu, lângă Pantocrator: Paleo Perithia, un loc unde au fugit grecii de turci.
Dar nu indiferența față de islamizare e ciudată la englezi, ci indiferența față de Dumnezeu.
Eu cred că prima este pedeapsa pentru a doua.
Nimeni în Anglia nu mai merge la biserici, sau foarte puțini. Anglia lui Cromwell, Bunyan, Darby sau Spurgeon nu mai există.
De 3 generații femeile englezilor merg la lucru să facă bani, englezii strâng proprietăți, iar femeile musulmanilor stau acasă și cresc copii, ca să aibă cine să locuiască în proprietățile primilor. Nu numai își cresc copiii, îi și educă ca musulmani.
Toată indiferența pleacă de la ”banalizarea răului„, de la gândul că ”Dumnezeu drăguțul” iubește pe oameni și nu le va face rău.
Dar să nu uităm potopul, să nu uităm Sodoma.
Când oamenii devin trup și suflet prieteni ai lui Satan, Dumnezeu este drept când își dezlănțuie mânia, iar indiferența oamenilor față de planurile Lui nu este reciprocă.
Chiar și această indiferență este tot o capcană a lui Satan, o capcană deschisă, când capcana se închide, omul devine împietrit în nesimțire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s